![Gustave Eiffel, Charles Garnier şi Observatorul din Nisa [Radioreportaj 204]](https://3.bp.blogspot.com/-ucdV8I0gMmU/WSkYtV6wyHI/AAAAAAAAUro/PKwTwEDl-7EpUPHhYuv6jjhShwF3csargCLcB/s640/01.jpg)
Bună ziua tuturor!
Astăzi vă propun o întâlnire cu... stelele.
Nu cu cele, ce-i drept, destul de strălucitoare, ce
defilează de câteva zile încoace pe covorul roşu al Festivalului de
la Cannes – ci cu cele, mult mai puţin efemere, ce scânteiază pe
bolta cerească.
Şi pentru asta vă propun o vizită la Observatorul
astronomic din Nisa, el însuşi un adevărat star al astronomiei
mondiale.
Principala sa cupolă, cu un diametru de 23 de metri,
veghează din 1878 încoace asupra oraşului, de pe culmea colinei
numită cu modestie provensală Mont Gros (Muntele Mare), care
culminează la 374 de metri deasupra faimoasei Baie des Anges
(Golful Îngerilor).
Ea, cupola, atrage de departe privirile călătorului ce
vine spre Nisa dinspre Antibes, şi se lasă admirată fără
ostentaţie, dar sigură de farmecul ei.
Are şi de ce...
Privită de departe, cupola ce cântăreşte 95 de tone,
proiectată şi realizată de Gustave Eiffel, captează în albul său
imaculat razele soarelui şi adăposteşte o lunetă ce era, în 1887,
când a fost instalată, cea mai mare din lume şi care este şi azi
printre cele mai mari şi mai vechi lunete astronomice încă în
funcţiune.
Până în 1969, cupola principală a observatorului plutea
pe o cuvă circulară ce conţinea 95.000 de litri de soluţie de
clorură de magneziu, căci geniul lui Gustave Eiffel găsise astfel
soluţia ingenioasă pentru ca cele 95 de tone ale celei mai mari
cupole mobile din Europa să poate fi deplasate de un singur
om.
Dacă această cupolă poartă semnatura lui Gustave Eiffel,
clădirea ce adăposteşte luneta principală
– „un templu al astronomiei plasat sub semnul luminii
solare”, după cum dorea bancherul filantrop şi pasionat de
astronomie Raphaël Bischoffsheim, care a finanţat lucrările
observatorului –
clădirea deci este opera arhitectului Charles Garnier,
celebrul creator al palatului cu acelaşi nume ce adăposteşte Opera
din Paris.
Dar acesta este doar unul dintre pavilioanele
Obervatorului astronomic din Nisa, 18 la număr, din care 13 create
de Charles Garnier. Toate armonios integrate într-un sit natural de
excpţie. De altfel, Observatorul se alfă pe lista monumentelor
istorice franceze.
Marea lunetă este numai unul dintre instrumentele încă
utilizate de astronomi, în ciuda vârstei lor venerabile. Printre
acestea se află şi un instrument cu o lentilă de 50 de centimetri
în diametru, cu ajutorul căreia astronomul Auguste Charlois a
descoperit nu mai puţin de 140 de mici planete.
Dar, în ciuda patrimoniului său, Observatorul astronomic
din Nisa nu este un muzeu.
Activitatea ştiinţifică şi pedagogică beneficiază
desigur de patrimoniul istoric excepţional, dar şi de
infrastructurile sofisticate, caracteristice cercetării ştiinţifice
contemporane.
De la geofizică la astrofizică, proiectele sunt
numeroase şi variate: colectarea şi interpretarea de date
seismologice şi prevenirea tsunamiurilor, măsurarea câmpului
gravitaţional terestru, supravegherea „deşeurilor cosmice”,
măsurarea diametrului solar, sunt doar câteva exemple.
În sfârşit, o activitate căreia observatorul îi acordă o
importanţă deosebită este sensibilizarea publicului larg şi în
special a celor mai tineri, deci potenţiali viitori
cercetători.
Vizitele ghidate sunt un adevărat regal pentru toate
simţurile, căci situl natural estre într-adevăr excepţional şi
numeroase sunt punctele din care golful şi oraşul de la poalele
colinei oferă imagini ce-ţi taie răsuflarea.
Un regal şi pentru minte, datorită mediatorilor
ştiinţifici ce distilează un amestec subtil de cunoştinţe
ştiinţifice şi anecdote menite să capteze chiar şi atenţia celor
mai neastâmpăraţi...
Aşadar, dacă la Côte d’Azur face parte, într-un viitor
mai mult sau mai puţin apropiat, din destinaţiile unei vacanţe, nu
uitaţi că la Nisa vă aşteaptă nu numai Promenade des Anglais,
Negresco şi plaja, ci şi Observatorul Astronomic.
Faceţi-i o vizită!
Sigur nu veţi regreta.
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 26 mai 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache pe
Radio România Cultural
Ştiaţi că?
Spre sfârşitul secolului XIX, Observatorul astronomic
din Paris, creat în 1667, începuse să fie stânjenit de poluarea
luminoasă specifică unei mari aglomeraţii.
După îndelungi căutări, specialiştii au ales situl de pe
Mont Gros de la Nisa, ca fiind cel mai potrivit pentru exploatarea
cerului, căci poluarea luminoasă era minimă.
Şi iată o fotografie a Coastei de Azur realizată în
noiembrie 2016 de cosmonautul francez Thomas Pesquet din Staţia
spaţială internaţională.
Observatorul astronomic din Nisa este cam pe unde
e plasată steluţa roşie...
