Steinbeck este autorul clasei muncitoare revoltate, cam așa îl înțeleg eu. Eroii lui sunt de obicei oameni din pătura de mijloc, onești și cu bune intenții, puse în fața unor situații rezolvabile cu enorm de multă birocrație. Personajele lui negative sunt bancherii în special, managerii spicluiți și specialiștii în comunicare. Femeile în schimb, oricât ar fi de condamnabile din punct de vedere social, nu sunt niciodată judecate, ceea ce este foarte frumos, dar ce iubesc eu la Steinbeck cel mai mult sunt personajele masculine: veți observa că nu au nimic din jelania balcanică, nu se ascund fățarnic și mai ales… nu bat femei și copii!

Iarna Vrajbei Noastre este povestea Allen Hawley, un Tom Joad modern, un hibrid adaptat la mediul industrializat dar deja jefuit de avere. Nimic din munca cinstită nu îl mai poate face să își recapete condiția de odinioară, și cel mai trist este că la acest destin este condamnată și familia sa. Drept urmare se vede nevoit să facă unele lucruri din punct de vedere moral nu tocmai corecte. Dar ce este interesant, este că morala în această ecuație nu prea își are locul:

“Afacerile sunt fără îndoială, un fel de război. De ce să nu declar un război total, în vederea instaurării păcii? Domnul Baker și amicii lui nu l-au împușcat pe tata, în schimb i-au dat sfaturi, și când edificiul pe care îl ridicase s-a prăbușit, ei l-au moștenit”

Nu are rost să povestesc cum reușește să devină ceea ce își dorește, cert este că „nu fură și nici nu dă în cap nimănui” – ca să cităm cuvintele de aur ale investitorilor ce succes. Depresia care îl cuprinde după aceea este oarecum firească, având în vedere că cel mai afectat de comportamentul său parșiv este propriul lui fiu care îl imită, și de la care ar fi dorit un viitor mai luminos. Finalul poveștii este deschis, optimiștii își pot închipui că a apelat la serviciile unui psiholog bun și a trăit fericit până la adânci bătrâneți.