Toma a cerut să vadă și să atingă. A văzut, a atins și a strigat: ”Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Imediat Mîntuitorul i-a spus, amintindu-ne și pe noi, urmașii Lui: ”Ferice de tine, Tomo, ai văzut și ai crezut, dar mai ferice de aceia care nu vor vedea, dar vor crede!”.

Iată dar, fericiți sîntem că strigăm și noi astăzi ”Domnul Meu și Dumnezeul Meu” către un iudeu, care a trăit pe pămînt doar 33 de ani, S-a lăsat ucis, a înviat și S-a ridicat la ceruri. Dumnezeul-Om, Omul-Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat!

Ioan ne spune la rîndu-i: ”Ceea ce am auzit, ceea ce am văzut, ce am cuprins, aceea vă vestim și vouă!” Noi nu-L vedem, dar credem! Nu-L auzim, dar vorbim cu Dînsul! Nu-L atingem, dar Îi simțim puterea! Nu-L prindem de poala hainei precum femeia cu scurgere de sînge, dar Îl cuprindem în credință!

Isus se întoarce spre noi și ne spune precum femeii: ”mai mare să vă fie credința”, iar noi strigăm: ”Credem, Doamne, ajută necredinței noastre!”

Și totuși… ai putea să-L ratezi pe Isus cel Adevărat, ”crezînd” totuși în El? Este adevărat Înviatul Tău? L-ai putea rata și încurca cu un grădinar? Sau invers, ai putea crede că un ”grădinar” crescut în grădina imaginației tale, este Isus? Este posibil să îți construiești un idolaș mental, un fel de pink jesus, dezbrăcat de haina Evangheliei Sale și să îți proiectezi toate pulsiunile religioase asupra Lui, ca asupra unui obiect de cult? Este isusul vîndut de anumite programe creștine de televiziune Isusul adevărat și biblic? Nu, acela nu este isusul meu!

Este posibil! De aceea Ioan ne avertizează în prima sa epistolă, care începe cu ”văzut și auzit”, prin felul în care își încheie textul: ”copilașilor, feriți-vă de idoli”.

Conformarea cu Isus cel real, cel istoric, cel evanghelic este condiția fără de care nu putem pronunța credința.

Care sunt ”semnele” Cristosului Înviat, ale Celui în care credem, ale Celui care ne va spune ”vino, rob bun și credincios”? Cum ar trebui să Îl depictăm prin ochii credinței, netrăind prin vedere și prin atingere, ci prin credință, pe Acela și Același, încît să nu avem surpriza de a auzi din partea Lui: ”plecați de la Mine, nu ne vom fi cunoscut niciodată … nici Eu pe voi, nici voi pe Mine!”

Iată care sunt ”semnele” în care eu ”am pus degetul”, precum Toma:

1. Convorbirile CU EL – Îl voi recunoaște pe Acela pe Care L-am întîlnit toată viața în timpul de lectură al Sfintelor Scripturi, Cel Căruia m-am rugat în fiecare dimineață, toată viața de credință, din 1985 încoace? Da, Îl voi recunoaște! Pentru că al său Chip mi S-a descoperit din Scripturile Sale. L-am cunoscut pe Cuvîntul Întrupat prin Cuvîntul Scris. Știu că este un factor subiectiv al credinței, trăirist, dar nu de la aceasta începe orice dragoste?! Există o parte de experiere în orice construct relațional. Apostolul Ioan spune: am experimentat, am vorbit cu El, L-am auzit, L-am atins, I-am văzut lumina din ochi. 1 Ioan 1:1-5. Noi cîntăm și pe bună dreptate: ”Isuse al meu, prieten bun…”. Sîntem CU El, și vom fi CU El o veșnicie întreagă. După această prezență tînjim. Trăim acum un tip de prezență, de conlocuire (indwelling, cum spune englezul), dar tînjim după bucuria și plăcerea de a sta în fața Sa cu deplină încredere (paresia en th parousia) la arătarea-I glorioasă! Maria Îl re-cunoaște pe Isus al ei și Îi strigă hipocoristic și diminutivat: Rabbuni! Acest Isus este al meu! Sînt CU El. Cristos al experienței mele.
2. Călcînd pe Calea Sa și umblînd CA EL – Călcați pe urmele mele, spune Apostolul, pentru că și eu calc pe urmele Lui! Noi trebuie să trăim, să umblăm, cum spune Ioan în aceeași epistolă, să umblăm, să călcăm precum a călcat El. Cine spune că îl iubește și nu păzește poruncile Lui trăiește iubind un idolaș permisiv, nu un Fiu Sfînt din Sfînta Treime. 1 Ioan 2:4. Acest Isus este al sfinților, al celor care iubesc sfințirea. Nu este Cristosul Cel Adevărat acela care nu ne cheamă la sfințire și la apropiere de Sine. Apropiați-vă de El și El se va apropia de voi, așa ne spune unul dintre aceia care L-au cunoscut foarte bine. Este Cel care ne invită să fim CA EL. Este Cristosul care ne determină etica și ethosul.
3. Comuniunea CU AI LUI – Da, Cristosul acesta poate fi al meu, prieten apropiat, dar singur mă pot înșela. De aceea am nevoie de obiectivarea experienței mele. Am nevoie de control asupra dorințelor mele de performanță etică. Ethos-ul este generat de o comunitate. Vezi 1 Ioan 2: 9-15. Din această pricină în toată literatura ioanină comunitatea este nu numai cercul de control hermeneutic și experiențial. Comunitatea este reciproc constitutivă, precum în Sfînta Treime. Nu sîntem ceea ce sîntem decît între și împreună cu ceilalți. Cum poate spune cineva că iubește pe Dumnezeu și nu iubește pe aproapele Său, care este făcut după chipul Său? Vezi și 1 Ioan 3:10. Dar rugăciunea din Ioan 17? Dar metafora Trupului în care ne sîntem unii altora mădulare sau a Templului viu, care crește, în care sîntem părți? Mă rog ca ei să fie una, precum Noi Una sîntem! Acest Isus este al comunității sfinților uniți în închinare, este Cel care este și ne cheamă și pe noi în părtășie CU AI LUI (Ioan 10), este Cristosul eclesializat și euharistic (și una fără alta nu se poate!).
4. Crezînd cum a cerut El și așa CUM AU CREZUT AI LUI – Da, există tot felul de credințe. Nu toate sînt adevărate. Eu cred că pămîntul este rotund. N-am verificat, dar cred și știu că este corect ce cred. Alții cred că pămîntul este plat. Și ei cred. Sînt în aceeași situație ca mine. N-au cum să verifice. Eu știu că ei sînt în greșeală. Ei cred că eu sînt în greșeală. Și unii și alții credem. Dumnezeu ne-a cerut un anumit tip de credință, aceea care se întîmplă în termenii Săi. Ioan ne spune că toate aceste lucruri au fost scrise ca noi să credem și crezînd ASTFEL cum ne-a relatat el, să avem viața veșnică. Altfel nu se poate. Nu există mai mulți cristoși posibili. Sînt oameni care cred în existența istorică a lui Isus, alții cred că a fost doar un mare filozof, un mare guru. Aceste credințe nu sînt mîntuitoare. Vedeți 1 Ioan 2: 16-22. Cine este anticrist? Cel care nu crede despre Cristos așa cum ne-a pretins El să credem despre Sine: Dumnezeu din Dumnezeu! Ce spune apostolul Dragostei despre oamenii care propovăduiesc alt Cristos? Să nu le urați de bine și de sănătate! 2 Ioan 10. Ce spune cel care a scris 1 Corinteni 13, capitolul despre dragoste? Scrijelească-se odată cei ce vă tulbură! Să fie anathema … Noi nu putem avea garanția unui Isus autentic, dacă nu credem așa cum au crezut AI LUI. Acesta este Cristosul înaintașilor, al crezurilor (Niceea și Calcedon), al eclesiei istorice.
5. Conlucrînd CU DUHUL – Isus fără Duh, Duhul fără Cristos??? Un Cristos depneumatizat? Un Duh necristologic? Ce înseamnă asta? Un biet idolaș netreimic! Isus este Fiul Tatălui și Cristosul Duhului. N-a fost nicio clipă în viața pămîntească a Domnului fără să fi vorbit, lucrat prin Duhul, în Duhul. Prin Duhul a fost conceput în carne, Duhul L-a confirmat la Botez, Duhul L-a călăuzit toată viața, Duhul L-a dus în pustie, chiar să fie ispitit, prin Duhul și Puterea Duhului a făcut minuni și El ne-a trimis Duhul ca să ne amintească de cuvintele Lui. Un isusuț simpatic, blîndoc și compleant la pretențiile noastre este orice altceva, dar nu Cristosul descoperit nouă prin Duhul Sfînt. 1 Ioan 3:24 și 1 Ioan 4: 2-3. Duhul mărturisește Dumnezeire Sa. Relațiile intratrinitare sînt reciproc-constitutive ontologic. Nicio Persoană nu poate exista fără Celelalte Două. Așadar Isus al nostru este Isus Al Duhului, CU DUHUL. Cristosul nostru este constituit pneumatologic.
6. Constituit CA NOI și consubstanțial CU NOI – Crezul calcedonian spune: ”după dumnezeire, ca Dumnezeu, după umanitate, ca noi”, de aceeași substanță cu Tatăl, dar și de aceeași substanță cu noi (homousios hemin). Ce înseamnă aceasta? Un cristos care nu este întru totul la fel ca noi, dar fără păcat, este un idol. Docetismul și alte erezii din aceeași familie a gnosticismelor de tot soiul au încercat să salvardeze dumnezeirea Sa în asemenea măsură, încît au sacrificat umanitatea Sa. Și aceasta este o sminteală, precum despărțirea dintre cele două naturi, care funcționează în mintea unora precum macazul de la tramvaiul cu care fac ei naveta: ba cu o fire, ba cu alta … cînd cu una, cînd cu alta, ba suferă în umanitate, face minuni în dumnezeire, suferă la cruce în carne, spiritul și dumnezeirea se abstrage … . Isus al nostru este al nostru nu numai pentru că sîntem în dulce părtășie subiectivă și personalistă cu El, nu numai pentru că avem emoții și experiențe legate de Dînsul, nici numai pentru că avem satisfăcută rațiunea, nu numai pentru că am crezut ca înaintașii și am crezut corect… ci pentru că El este întocmai ca noi. A viețuit ca noi, în trup ca al nostru, în carne și sînge, în tendoane și oase, în mușchi și piele. Este Mare Preot demn și milostiv, pentru că a experimentat carnea (sarx), a trăit toate slăbiciunile noastre, fără păcat și toate le-a asumat ca să fie întru totul la fel ca și noi, ca noi să putem deveni ca El, cum spun părinții. Adevăratul Isus este cel al dublei naturi, al uniunii ipostatice, Este Cristosul oamenilor, Cel care este CA NOI. 1 Ioan 5:1-5.
7. Consubstanțial cu Tatăl și cu Duhul, CA EI și în toate asemenea. Isus Cristos este Persoană a Treimii. Isus Cristos este Fiul coetern, consubstanțial și coegal cu Tatăl și cu Duhul. 1 Ioan 5:6-12. O altfel de credință în Isus decît cea într-Un Fiu Trinitar este isusism. Este altceva, o altfel de credință. Este binefăcătoare psihic probabil, este mîngîietoare emoțional, este satisfăcătoare religios, dar nu este credința adevărată. Credința adevărată nu poate fi decît una singură, pentru cu singur Fiu, Isus Cristos avem, Același și Același, așa cum ne spune crezul calcedonian.

În ce fel de Cristos crezi tu, fără vedere, atingere sau cuprindere? Ce fel de Cristos înțelegi (comprehendere! cuprinzi cu mintea) și ce fel de Cristos locuiște în inima ta? Un idolaș fabricat de propriile tale fanstasme, un isusuț, rod al propriilor tale proiecții și dorințe, un construct, rod al propriilor tale frustrări sau al folcloristicii teologice?

Cît despre mine …

Cred în Acel Isus pe care L-am descoperit în convorbirile CU EL, călcînd pe Calea Sa și încercînd să umblu CA EL, fiind în comuniune sfîntă CU AI LUI, crezînd CUM au crezut AI LUI.

Cred în Acel Cristos pe Care Îl văd conlucrînd CU DUHUL, constituit trupește întocmai CA NOI, dar fără păcat și consubstanțial CU EI, cu Persoanele Treimii, CU TATĂL ȘI DUHUL.

Cred în Isus Cristos, al meu, al experienței mele, dar cred în Același Cristos al sfinților, Cel Care ne îndeamnă la sfințire și la schimbarea eticii și ethosului, în Același al Bisericii, pe care Îl descopăr în comuniunea cu ai Lui, în Același Fiu al eclesiei și euharistiei, în Cel în care au crezut înaintașii care ne-au dat crezurile, un Isus al martirilor.

Nu pot concepe un Isus altfel decît pneumatologic definit, un Cristos al Duhului, un Isus constituit și consubstanțial cu noi, un Cristos al oamenilor, un Isus consubstanțial, coegal și coetern cu Persoanele Treimii, un Cristos al Trinității.

A Lui să fie Slava în veci de veci preaslăvit și proslăvit să fie cu Tatăl și Duhul!