sursa imaginii Edictum Dei
Feriți-vă de orice se pare rău!”
1 Tesaloniceni 5:22
Așa cum am afirmat deja într-un articol anterior, bătrînețea nu reprezintă niciun ajutor în lupta cu trupul, carnea, pulsiunile noastre. Și un bolnav terminal, chiar epuizat de toate resursele biologice, poate să alunece din diferite motive (descurajare, sictir, depresie, dorință de acceptare, tînjirea după viață, frumos, frumusețe … ) în păcate trupești, paradoxal … cu trupul golit de putere. Nimeni nu este protejat prin propria natură, nici prin predispoziția genetică, nici prin experiență; nimeni nu scapă de ”mișcările pîntecului”, așa cum le numeau vechii călugări orientali; nimeni nu scapă de senzualitate, atît timp cît sîntem în corp, cu cele cinci simțuri active; nimeni nu scapă de ispitele ochilor, atît timp cît mai poate privi, chiar dacă trupul este inert.
Ce este de făcut așadar? Precum ne protejăm și ne luăm măsuri de prevedere, atunci cînd plecăm într-o călătorie pe munte, fie aceasta și de plăcere (echipament corect, alimentare corectă, nu pleci singur, faci zgomot pentru urși, nu pui mîna pe stînca fierbinte fără să te uiți înainte de teama viperelor, îți calculezi bine resursele biologice, hrană, echipament și timp, alegi bine traseul et c.), tot așa și în călătoria vieții, respecți regulile pe care ți le-ai asumat de la bun început.
La final de drum nu schimbi obiceiurile pe care le vei fi păstrat și care îți vor fi salvat sănătatea și viața. Astfel este și cu regimul de administrare al trupului: nu se schimbă regulile din tinerețe la final de drum. Pericolele rămîn aceleași, drumul poate fi chiar mai periculos la final, cînd sîntem epuizați și dornici să se celebrăm victoria sosirii. Orice iubitor al muntelui știe că cele mai multe accidentări sînt la final, la coborîre, cînd ești în hipoxie, în hipoglicemie, cu genunchii praf, ochii obosiți, cu răbdarea la capăt. Atunci tinzi să iei scurtături și te rătăcești, atunci crezi că poți să tragi un pic mai tare și să sari peste gropi și bolovani alunecoși, atunci faci fractura de femur care te va imobiliza o noapte întreagă între fiare sălbatice, la doar cîteva sute de metri de cabană. Sfîrșitul traseului merită toată atenția. Și în școala de piloți înveți o regulă care îți poate salva viața: respectă aterizările, fiecare este diferită, aterizările sînt totdeauna mai grele decît decolările.
De aceea Scriptura ne îndeamnă să ne uităm la felul în care oamenii lui Dumnezeu își vor fi sfîrșit alergarea și abia după finalul lor să le urmăm credința. Sfîrșitul este cheia hermeneutică prin care putem înțelege tot parcursul cuiva. Da, un păcat la final nu distruge și nu invalidează toată învățătura bună pe care cineva o va fi dat pe tot parcursul vieții, dar reputația, mărturia personală, numele, lucrarea de o viață întreagă a acelei persoane, toate acestea pot fi compromise definitiv și rușinea pentru Biserică, colaboratori, familie, aceasta poate rămîne de neșters. Dacă un adevăr este spus la un moment dat de un mincinos, acel adevăr nu devine automat o minciună pentru cel credincios, dar pentru cel necredincios?
Așadar, pentru că aceste păcate ale privirii și simțurilor ne pot afecta pe oricare, oricînd și oriunde, în orice moment al vieții, sugerez următoarele ”măsuri de igienă a sexualității”, pe care le-am adoptat în familia noastră încă din perioada de curtare. Gîndul care ne-a călăuzit este să ne ferim de ”ceea ce pare rău”. Nu neapărat de ceea ce este în mod evident rău sau considerăm noi rău, pentru că atunci s-ar putea să fim deja într-o zonă periculoasă din pricina unor alunecări în lipsă de discernămînt. Uneori putem fi noi înșine foarte siguri pe noi, dar neglijăm slăbiciunile altora. Deci:
Citește mai departe articolul AICI pe Edictum Dei
Va urma
