L-am cunoscut acum un sfert de veac, atunci cand mi-a intins o mana aspra, m-a privit in ochi si s-a prezentat simplu: Ion.
Cu trup puternic de muntean si suflet cat muntele, asa l-am stiut toti.
Vorba-i era la fel ca mainile, purta in ea o asprime data de viata grea. Cu accentul de banatean neaos si vorba raspicata nu ierta pe nimeni atunci cand i se parea lui ca “umbli cu fente”.
A fost un om de o unitate intreaga. “Ochii lui priveau drept, şi pleoapele sale cautau drept” înaintea oricui se afla. A pastrat in el o verticalitate la care nu a renuntat niciodata. Pe Ion puteai sa-l frangi, dar niciodata sa-l indoi.
Avea respect pentru cuvantul pe care si-l dadea. Odata, dupa ce ne-am mutat mi-a spus: “Ovidiu, vin sa-ti pun treptele, dar acum nu pot.” – “Daca e pana la Craciun, e bine” – si mi-a raspuns: “pana la Craciun ti le fac” . Aveam sa-mi amitesc discutia pe 20 decembrie, cand a sunat la usa, si a lucrat pana in 24 decembrie la pranz. Dar in seara de Craciun scara era gata.
Ion Bona a fost departe de a fi perfect. Nu-l puteai convinge sa accepte ceva cand nu voia. “Ma, nu vreu!” si stiam ca discutia e gata. Cand se supara pe cineva, il ierta, dar stia sa pastreze distanta mare pe viitor.
Singura care uneori, putea sa-i schimbe parerea era “Ru’sanda” – sotia lui, care i-a fost alaturi in orice vreme. Rareori mi-a fost dat sa vad o fiinta in care fragilitatea sa se imbine intr-o asa masura cu forta interioara. Cand o intalniti, nu treceti inaintea dumneaei. Opriti-va si lasati-o sa treaca inainte.
Toti care l-am cunoscut pe Ion Bona ne avem povestile noastre cu el. Avea o bucurie aparte cand putea sa ajute, si o facea des. Multi dintre noi, calcam pe pardoselile finisate de Ion Bona, sau calatorim cu masini reparate de el.
Cu siguranta, cel mai spectaculos aspect al vietii lui a fost schimbarea uriasa produsa de intoarcerea lui la Dumnezeu, schimbare pe care – avand in vedere trecutul lui – unii nu au crezut-o decat dupa multi ani.
Cand L-a cunoscut, s-a plecat inaintea Creatorului, devenit Tata. Cel care nu s-a indoit in fata comunistilor, vreme in care , in grinda isi tinea flinta mostenita, s-a prabusit inaintea lui Dumnezeu. Ultima imagine pe care o avem este cu Ion Bona in genunchi, rugandu-se. A ingenunchiat la convertire, si in mintea lui, a ramas inghenunchiat inaintea lui Dumnezeu pentru totdeauna.
Singura autoritate pe care a recunoscut-o a fost a Scripturii dar, dupa felul lui, a recunoscut-o si a iubit-o de o masura intreaga. Am petrecut multe zile si nopti in dezbateri legate de intelegerea Scripturii. Nu tin minte toate subiectele, dar nu pot sa uit pasiunea si focul pe care le aducea cu el.
Acest “In Memoriam” nu este doar despre Ion Bona. Este si despre Dumnezeu. Un Dumnezeu care iubeste, iarta si schimba vietile.
Oprita mi-a scris: “Tati a plecat acasa”. Da, vazut de aici a plecat, si a plecat prea devreme. Vazut de sus a ajuns acasa.
O. Bodre”
