Continuare de AICI
Dacă citim Evanghelia după Ioan, Ioan călătorește cu noi, printre dialoguri și personaje, printre minuni și semne pentru a ne risipi îndoielile. Fiecare dintre personaje este surprins în călătoria aceasta de abord perimetral care sfîrșește spre miezul declarațiilor lui Isus.
După cum vedem, Isus este privit mai întîi ca un mare învățător, apoi ca un profet, apoi ca un taumaturg, apoi ca un potențial Împărat, apoi ca Mesia, dar pretenția Sa este de a fi considerat Dumnezeu. Evanghelia după Ioan este evanghelia luptei cu necredința, cu îndoiala, care dispare atunci cînd personajele încep să creadă că Isus este Cel care pretinde că este.
Mama lui Isus și ucenicii Săi în capitolul 2 la Nunta din Cana. Maria are încredere în Fiul ei, ucenicii încep să creadă în El ca un făcător de minuni. Să aduci apă și să iei vin…. Lui Nicodim în capitolul 3, i se cere o credință ca celor mușcați de șarpe, să privești la o tablă așezată într-un par, care te vindecă de mușcături de șarpe. Samariteanca din capitolul 4 trebuie să creadă precum cei care au stat în fața Stîncii aducătoare de apă. Slăbănogul din capitolul 5 ascultă o poruncă imposibilă, fără să poată mișca picioarele, se ridică, pleacă și își tîrîie și targa, pentru că Adevăratul Înger a venit să îi tulbure viața. Orbul din capitolul 9 crede că va vedea și pleacă orbecăind spre scăldătoare să se spele pe ochi de scuipatul sfînt amestecat cu pămîntul din care toți am fost creați. Maria, Petru, Toma, ucenicii, preoții, cărturarii, fariseii, fiecare personaj sau grup crede într-un alt fel în Isus, credința căpătînd strălucirile unei pietre prețioase care generează culori diferite la fiecare rotire.
Toate aceste dialoguri și portrete, toate aceste întîmplări-semne, ne duc roată în jurul lui Isus pentru a-L descrie ca cel care este Apa Vieții, Pîinea Vieții, Lumina Lumii, Învierea și Viața, Ușa, Păstorul, Șarpele salvific, pentru mine și pentru tine, Șarpele în fața căruia cei care s-au îndoit au fost salvați. Cei care s-au îndoit de șarpe au murit în pustie.
A crede în Isus înseamnă să îți fie El Apa cînd ți-e sete; să îți fie El Pîinea, cînd ți-e foame; să îți fie El Șarpe vindecător, cînd ești mușcat de șarpe; să îți fie El Lumina, cînd ești în întuneric; să îți fie El Ușa la staul, cînd ești afară; să îți fie El Păstor, cînd ești oaie rătăcită; să îți fie el Adevăr, cînd ești înșelat de tatăl minciunii; să îți fie El Cale, cînd ești rătăcit; să îți fie El Înviere și Viață, cînd ești Mort, să îți fie El Dumnezeu, cînd ești … om!
Credința nu este doar o modalitate de a te raporta la viitor sau la metafizică, nu este doar prezumtivă, proiectivă și abstractă, credința creștină, pentru că aceasta ne interesează, este o modalitate de a te raporta la Isus Cel Întrupat, Mort și Înviat, dar nu în termenii tăi, ci în termenii Lui. Îndoiala productivă duce la îndoirea în fața lui Isus, la închinare.
Citește întreg articolul AICI pe Edictum Dei
