Îndoiala și credința – Partea 1 – Numele și Fața Domnului

Îndoiala și credința – Partea 1 – Numele și Fața Domnului
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Marius Cruceru fără cravată

Exod 3:13 Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”

Credincios și îndoială în aceeași frază reprezintă o poziționare oximoronică. Cel puțin așa pare. Dacă ești credincios, nu ai îndoieli, dacă ai îndoieli nu ești credincios. Și totuși lucrurile pot sta mai nuanțat. Unul dintre personajele Evangheliei strigă paradoxal: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!

Dumnezeul creștin este un Deus absconditus, un Dumnezeu care se ”joacă de-a v-ați ascunselea” cu lumea. Orice catehism ne va spune că scopul omului pe pămînt este să Îl cunoască și să Îi dea slavă lui Dumnezeu, apoi să Îl facă cunoscut altora. Dar Acest Dumnezeu vorbește despre Fiul Întrupat prin niște texte, iar textele acelea, care formează Scripturile Sfinte, sînt descifrate tot de Dumnezeu-Duhul, Persoana fără Chip. Dumnezeu Nevăzutul, Fiul Înălțatul și Duhul Fără-de-Față.

Ce fel de Dumnezeu este Acesta Care, atunci cînd vrei să Îl cunoşti îşi ascunde şi NUMELE şi FAŢA?

Moise Îl întreabă: Spune-mi care îţi este Numele!

Răspuns: Numele Meu este minunat! (Dar nu-l rosteşte), Numele meu este „Eu sînt”!

Ce fel de Nume este acesta? Dumnezeu evită răspunsul şi îşi ascunde Numele în răspuns. De fapt Moise pleacă din faţa Domnului cu un pseudonim.

Exod 3:13: Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?”Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu sunt” m-a trimis la voi.”

Apoi, cînd Moise doreşte să Îi vadă Faţa aşa cum este, deşi stătea de vorbă faţă către faţă, aşa cum stă un om de vorbă cu prietenul lui,

Exod 33:11: Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul cortului.

Dumnezeu se ascunde, se lasă văzut din spate, ascunzîndu-l pe Moise în crăpătură de stîncă.

Iată pasajul fascinant:

Exod 33:16: Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” Domnul i-a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!” Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!” Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea până voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea.”

Iată dar că avem un Dumnezeu care îşi ascunde şi Numele şi Faţa, îl cunoaşte pe nume pe Moise, dar îi ascunde adevăratul Nume, l-a văzut pe Moise ca prieten faţă către faţă, dar îi ascunde Faţa, la fel cum face şi cu Ilie, tot pe un munte.

1 Regi 19:11 Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. 12 Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

Lui Moise Dumnezeu i-a arătat ariergarda, lui Ilie avantgarda, dar Împăratul Însuşi s-a lăsat nevăzut şi ascuns în întuneric.

Citește mai departe articolul AICI pe Edictum Dei

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente