În seara aceea plecasem să ne plimbăm în spatele
hotelului
în care locuiam în delta Mekongului, la Nguyen Shack,
lângă Can Tho.
Hotel jumătate campestru, jumătate lacustru, unde se
putea ajunge
ori cu barca, ori cu bicicleta, ori pe jos, dar
nicidecum cu maşina.
Camera care ne găzduia avea pereţi şi dulapuri de stuf,
patul bine protejat
de o plasă deasă contra ţânţarilor şi o fereastră care
se deschidea larg spre câmpul din spate.
De la această fereastră fotografiasem, din prima zi,
canale de apă care înconjurau grădini
de un verde intens în care creşteau cu siguranţă plante
necunoscute - de mine (MSC), cel puţin.
Căci prin aşa grădini şi livezi nicicând nu mă
plimbasem,
iar aşa plante nu mai văzusem decât în sere sau în
filme... şi poate în China.
Până acum nu mai fotografiasem ciorchini de banane în
bananier,
ca să nu mai spun de tot felul de multe alte fructe
nemaivăzute şi nemaigustate.
Ne-am plimbat aşa câtva timp, printre câmpuri şi
ape,
fotografiind şi minunându-ne de cele
văzute.
Seara s-a lăsat însă repede, cum se întâmplă pe acele
meleaguri,
şi, după ce am privit apusul de soare, am hotărât să ne
întoarcem spre hotel.
Atunci, pe drumul de întoarcere, am zărit micul altar cu
ofrande
unde ardeau beţisoare parfumate, ridicat la
marginea câmpului.
Apoi l-am văzut Tu' Vân. Stătea pe prispa casei de stuf
din apropiere.
Probabil că privea cerul în amurg şi se gândea la cei
care au fost sau la cele ce vor fi.
Sau poate că ne aştepta, căci ne-a invitat imediat la o
ceaşcă/pahar de ceai.
Iar o ceaşcă de ceai este întotdeauna prilej de poveşti,
chiar dacă unele cuvinte
trebuie căutate în dicţionar. Noroc cu Internetul şi cu
4G!
Ceştilor de ceai li s-au alăturat apoi câteva gustări şi
un păhărel de rachiu de orez,
iar peste puţin timp, Tu' Vân a scos ce avea mai bun în
casă şi a pus pe masă.
Am gustat câte puţin din fiecare, chiar dacă nu am ştiut
întotdeauna ce este. Dar a fost aşa de bun!
A fost cu siguranţă cea mai neaşteptată şi de neuitat
cină la care am fost invitaţi vreodată!
Pentru că am simţit că zâmbetul şi căldura cu care ne-a
primit Tu' Vân
erau sincere, fără nicio barieră de naţionalitate, limbă
sau tradiţie.
Era aproape întuneric atunci când am
plecat.
Am lăsat în urmă casa luminată a lui Tu'
Vân.
Am luat însă cu noi o parte din lumina ei.
În suflet.
Mulţumim!
