În cazul în care ai auzit de folia colorată care se
punea peste televizorul alb – negru care decora camerele anilor 70
din România, noul album semnat Iordache nu are cum să te lase
indiferent. Nu trebuie să fii un magician ca să realizezi faptul că
target-ul țintit de binecunoscutul saxofonist de jazz și funk care
a editat până acum nu mai puțin de șase albume nu este focusat pe
persoanele care n-au ținut în viața lor în mână o casetă sau un
vinil. Și nici pentru oamenii care caută pe Google atunci când aud
de Mihaela, Gopo, Telejurnal sau Teleenciclopedia. Putem adăuga
desenele animate „Gustav“, „Eurocrem“ sau țigările Vikend. Și câte
și mai câte.
Conform cuvintelor artistului, Suita Titan „reprezintă o
arheologie sentimentală a unei copilării petrecute în anii ’70 –
’80 în cel mai mare cartier bucureştean, ca parte a boom-ului
demografic datorat decretului din 1966 al lui Ceauşescu privind
interzicerea avortului, în perioada când s-a trecut de la relativul
dezgheţ ideologic al anilor ’60 la stalinismul care a atras după
sine căderea regimului“.
Surprinzător, sau nu, este faptul că acel cartier
bucureștean descris cu atâta șarm de Iordache pe acest material
discografic seamănă cu multe alte cartiere din vremurile
respective. Poveștile narate de artist se pliază cât se poate de
perfect și pe amintirile unor oameni care au trăit acele vremuri în
Circumvalațiunii – ul din Timișoara. Și lista poate continua cu
multe alte remember-uri. Ideea este că amintirile duminicilor în
care printre blocuri se făceau auziți reciclatorii profesioniști
care strigau în gura mare „sticle goale și borcane cum-păr“ (din
piesa „Duminică“) sau evocarea celebrului serial difuzat în anii 70
la televiziunea de stat („Mannix pe Rebreanu“) „mișcă“ amintiri
tuturor ascultătorilor care s-au născut înaintea inventării
MP3-urilor. Carevasăzică, toate cele opt piese incluse pe acest
album au darul de a provoca amintiri. Despre întâlnirea cu prima
fată, scăldatul prin lacuri mai mult sau mai puțin improvizate sau
despre cel mai popular game din vremea aceea, v-ați
ascunselea.
Muzical, piesele evoluează în mare parte în cărările cu
care Iordache ne-a căluzit și-n aparițiile anterioare. Ultima piesă
de aici, În Titan are și un text șmecher realizat de Florin
Dumitrescu, iar mirifica cărticică ce însoțește CD-ul este plină de
povești și poze. Pentru o audiție sănătoasă a albumului
dumneavoastră, este indicat să răsfoiți cu mare atenție booklet-ul
în timp ce din boxele dumneavoastră se revarsă sound-ul celor opt
compoziții. Și...fiți siguri că nu apar manifestări
neplăcute.
Albumul a fost înregistrat în concert in 2017, iar
alături de Mihai Iordache mai apar Vlad Simon, Daniel Torres, Dan
Mitrofan, Tavi Scurtu și Adi Stoenescu. Albumul a avut parte și de
o campanie de crowdfunding, iar lansarea oficială a discului „Suita
Titan“ este programată pentru data de 14 februarie.
„Filmul“ acestui disc cuprinde și un veritabil „movie“
de neratat. „Filmul pe care o să-l vedeți, care a fi trebuit pur și
simplu să vă îndemne să sprijiniți discul, pre-comandîndu-l, a
scăpat de sub control. Inițial dorisem să includ și câteva amintiri
ale unor prieteni din copilărie, dar mi-a plăcut așa de mult ce
povesteau încât a devenit un fel de semi-documentar. Editarea video
îi aparține fiicei mele, Medicine Madison, care semnează și grafica
CD-ului“, spune Mihai Iordache. Dincolo de povești inspirate, la un
moment dat, în film, apare o prietenă de-a artistului, care
sintetizează la marele fix atmosfera. Cu câteva cuvinte alese, prea
frumoase ca să nu le citez în încheierea acestei recenzii cât se
poate de subiective a albumului Suita Titan.
„Fac parte din generația Decrețeilor. Am crescut cu
cheia la gât...exact așa era...cheia pusă pe o sfoară...și mi-am
petrecut aici în parc...pe marginea acestui lac...au fost cele mai
frumoase din copilăria și adolescența mea..cel puțin.,..și dacă mă
întreba cineva atunci de exemplu...care este sensul vieții...cred
că aș fi filozofat mult pe tema asta...dacă mă întreabă cineva
acum, răspund simplu...fericirea...ăsta este sensul vieții...Cred
că am avut marele noroc la vremea aceea, să fim fericiți. Am reușit
să fim fericiți chiar fără să ne dăm seama la momentul respectiv.
Am reușit să fim fericiți în acest loc și în acel timp, așa cum
era...cu foarte puțin... trăind împreună. Într-un spațiu artistic
până la urmă, căci cu toții eram artiști. Asta a fost cel mai
important. Faptul că am fost creativi...nici n-aveai cum să fii
altfel pe vremea aceea...trebuia să fii creativ ca să umpli
golurile, ca să-ți lărgești orizontul, ca să faci o lume mai
mare“.
Pe Mihai Iordache îl găsiți aici.
