sursa imaginii Edictum Dei

După jumătatea vieții încep numărătorile, inventarul, socotelile: ce-am făcut, cu ce-am rămas, ce se va spune în urma mea, ce s-a cîștigat, ce s-a pierdut? Nu cred că există persoană onestă cu sine care să iasă bine la astfel de judecăți. Fiecare dintre noi, cu mintea pe care o avem spre senectute, ne judecăm altfel parcursul. Școala? O puteam face mai bine! Asta aș fi învățat, asta, nu! Căsătoria? Puteam fi altfel… dacă aș fi știut! Copiii? Aș fi putut fi mai prezent, un tată mai bun, mai îngăduitor, mai aspru, mai disciplinat, mai bun model. Profesia? Aș fi putut face cu mai multă eficiență asta sau asta… În toate există măsură lipsă, pentru că niciunul dintre noi nu am putut judeca momentul cu înțelepciunea pe care o transferăm acum retrospectiv.

Pentru cei mai tineri dintre voi, dați-ne voie să vă spunem dinspre capătul acesta care sînt princi...