În „deșertul alb” viscolul nu-ți lasă fire de nisip pe piele, ci în memorie, acolo unde topirea e mult mai lentă și unde n-ai vrea să te speli bine, bine.

Trei prieteni și un câine, provocările unui traseu nou, în condiții de iarnă pe un munte de care mă simt tot mai atrasă și care nu e atât de „departe” pe cât consideram cândva. Altfel, e un sentiment reconfortant acesta că oricât aș umbla, e și mai mult de umblat, și asta doar dacă socotesc munții apropiați Brașovului.