Lipsa de respect a statului față de cetățenii lui este generată nu doar de legile (majoritatea proaste, incomplete, ambigue, care contrazic alte legi etc.) care ies din parlamentul ce reprezintă diverse grupuri de presiune și mai puțin interesul public general, dar și de cultura îmbolnăvită prin nesancționarea nerespectării legilor.

Sunt vizibile abuzurile, nesimțirea, mita, interesele, intoleranța, lipsa de compasiune, egoismul, incompetența, dezinteresul și toate comportamentele care periodic ne provoacă repulsie, când apare vreun scandal sau vreun eveniment ce nu poate fi trecut cu vederea.

Dar viața noastră zilnică este marcată de astfel de abuzuri și de concepții complet neprietenoase față de cetățeni, ca să folosesc un termen relativ neutru.

Azi mă refer iarăși la pieton – specia de cetățean care, din varii motive, se deplasează pe jos, folosind „infrastructura” disponibilă.

Vineri de dimineață, după o scurtă vijelie foarte puternică în București, a trebuit să ies din casă pentru a rezolva o problemă urgentă. Ploaia se oprise, dar urmele ei erau încă proaspete. La străzi cu 2 benzi (una pe sens) și trotuare cu lățime de maxim 1 metru (pe care se mai află și mașini parcate din loc în loc), ar fi fost de mare mirare, ca pieton, să nu mă stropească mașinile care treceau pe lângă mine – picioarele erau oricum ude de la băltoace, dar problema a fost cu nesimțiții de șoferi care m-au udat complet, din picioare până în cap și pe față – pentru că legea este opțională la noi – și pentru șoferi, și pentru proiectanții de drumuri, și pentru autoritățile de tot felul ale statului.

Am depășit totuși provocarea și am ajuns să traverseez la o intersecție – construită astfel încât sensul giratoriu din mijloc să fie un pic mai sus, iar străzile ce se intersectau să coboare ușor în pantă dinspre centrul intersecției, suficient încât să se creeze niște mici râuri și niște mari băltoace, în care m-am cufundat până mai sus de gleznă.

Ultima provocare, pentru a ajunge în stația autobuzului salvator, a fost să trec strada pe o pasarelă construită pe deasupra unei șosele. Eu, cu frica mea de înălțimi, nu pot pricepe neam de ce pasarela trebuie să aibă scările și traversele cu găuri între ele! În sus nu pot privi, că mă ia amețeala, iar a privi în jos – pe sub mine trecând mașini în viteză – este și mai greu, că mă ia nu doar amețeala, ci și tremuratul și întoarcerea stomacului pe dos. Este una din cele mai traumatizante experiențe pentru mine! Și de fiecare dată trimit un gând bun și o urare de drag celor care au luat decizia de a contrui astfel de structuri de tortură pentru pietonii care o traversează!

Azi citeam un articol că se sistematizează nu știu ce piață din București – iar sistematizarea înseamnă de fapt eliminarea trecerilor de pietoni din zonă (pietonii fiind obligați să folosească niște treceri subterane).

Întrebarea mea este: de ce, în toate deciziile care se iau pentru a „moderniza” sau „sistematiza” sau „îmbunătăți” traficul în oraș, trebuie să fie favorizați șoferii și defavorizați pietonii?

Eu aș propune ca în legile contra-discriminării să intre și acest criteriu referitor la modul de deplasare prin oraș, iar autoritățile publice să fie obligate să gândească în mod incluziv și fără discriminări, la toate categoriile de cetățeni care locuiesc sau tranzitează un oraș.

De ce să fie Bucureștiul o imensă și neregulată parcare supra-aglomerată? De ce să fie legală parcarea mașinilor pe trotuare? De ce să se elimine trecerile de pietoni, iar aceștia să fie obligați să zboare pe deasupra sau să se târască pe dedesubtul străzilor dedicate doar traficului mașinilor? De ce?

Înțelege cineva de ce pietonii trebuie să fie mereu dezavantajați?