Am cumpărat o carte care m-a cucerit la prima vedere și despre care știu că a fost scrisă cu pricepere și dedicare, din dorința de a atinge inimi de cititori împătimiți. Este un roman, și chiar dacă nu pot să spun că sunt fan ficțiune, fiind mai în elementul meu citind dezvoltare personală și business, această carte a reușit să-mi capteze atenția și să-mi smulgă și câteva lacrimi, purtându-mă printre amintiri ascunse în cotloanele inimii.

Locul unde mai trăia ziua este romanul de debut al minunatei Mona Șimon, publicat recent la Editura pentru Artă și Literatură, în colecția Violet. Este o carte cu o copertă gingașă, misterioasă, care nu are cum să treacă neobservată, invitând cititorul să descopere o poveste în care trecutul și prezentul se împletesc și dau contur unui tablou în care traumele copilăriei, forța unei promisiuni și puterea iubirii fac legea.

Cine este Mona Șimon

Știm cu toții că fiecare carte are un părinte, un om în mintea și inima căruia se naște o poveste pe care simte să o dea mai departe, din dorința de a inspira sau pur și simplu de a oferi clipe de relaxare, evadarea într-o lume în care cititorul are invitație specială la imaginație și trăire personală. Un astfel de părinte este Mona Șimon, care își cunoaște foarte bine personajele, le-a creionat cu profunzime și le-a dat rând pe rând măștile jos, reușind să pună și cititorul în fața unei oglinzi sincere. Cel puțin asta a reușit cu mine.

Este adevărat, o cunosc pe Mona. Am descoperit-o în postura de blogger, apoi am avut privilegiul să mă ghideze pe calea scrisului cu pasiune și să mă inspire prin nescrisa pe care o trimite în fiecare vineri. Iar când a anunțat că a pus punctul final al poveștii, am fost extrem de curioasă și nerăbdătoare să descopăr ,,Locul unde mai trăia ziua”, conștientă fiind că va fi o carte pe care îmi va fi greu să o las din mână.

Locul unde mai trăia ziua – un roman care atinge inimi

Locul unde mai trăia ziua este un roman complex și cuceritor. Nu este o carte care abundă în dialog, însă este o carte care trece dincolo de cuvinte, care prezintă universul bogat al trăirilor interioare, amintiri, gânduri și sentimente care ghidează personajele și le dezbracă de falsitate, care le justifică acțiunile și ne arată impactul pe care întâmplările din debutul vieții îl are asupra călătoriei pe care adultul o face pe cărările lumii.

Este un roman care te ține în priză, care te face parte din poveste, iar meritul îi revine în totalitate autoarei, care este o fină observatoare a ființei umane, care jonglează magistral cu cuvinte desprinse dintr-un ocean al diversității și sunt absolut convinsă că a făcut apel fără reținere la cufărul cu amintiri personale, pe care le-a atașat personajelor și le-a făcut să strălucească în locul unde mai trăia ziua.

Logică, simțire, mister și neprevăzut, pe toate le găsim revărsate în paginile acestei cărți, alături de elemente ancoră, care construiesc un pod invizibil între prezent și trecut, intensificând trăiri și pregătind intrarea în scenă a sfârșitului inevitabil.

,,Mi-am primit restul de viață în schimbul unei crime. Ar trebui probabil să fiu recunoscător. […] În plus, culmea îngăduinței, mi s-a mai dat și speranța că poate mi-l voi petrece alături de femeia iubită.”

Cu această mărturisire începe povestea și chiar dacă ne duce cu gândul la un roman polițist sau poate la unul de dragoste, ambele sunt depășite de realitate, o realitate care ne amintește că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par la prima vedere și că în spatele oricărei fapte stă esența motivației ei.

,,Cerul ne va lega întotdeauna. El e același peste tot. Iar albastrul lui e cea mai frumoasă iluzie.”

Recunosc, aceste cuvinte, în contextul în care au fost spuse, au avut un puternic impact asupra mea, mi-au umezit ochii și m-au făcut să realizez că atunci când ne lăsăm mintea să alunece în trecut, când ne cercetăm comoară amintirilor, fiecare dintre noi caută doar acel loc unde mai trăia ziua, iertarea și puterea de a merge mai departe, de a fi personajul principal în propria poveste.