Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.Aici orice gând e mai încet,şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,ci adânc în pământ undeva.Aici se vindecă setea de mântuireşi dacă ţi-ai sângerat picioarelete aşezi pe un podmol de lut.Uite, e seară.Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,ca un miros sfios de iarbă tăiată,ca o cădere de fum din streşini de paie,ca un joc de iezi pe morminte înalte.