”Dragostea este o flacără a Domnului”

Cîntarea Cîntărilor

”Nu știu alții cum sînt …”, dar eu nu cred în dragoste la prima vedere. Și totuși mie (adevărată situare oximoronică) așa mi s-a întîmplat. Am văzut grupul de fete în depărtare. S-au apropiat și atunci mi-a fost atît de limpede: ”vreau ca fata asta să fie soția mea.” Din acel moment, așa cum spune Solomon în Cîntarea Cîntărilor, toate celelalte chipuri de fete și femei au devenit vreascuri pe lîngă mărul din mijlocul pădurii.

Verbul românesc are reflexivitate: ”ne îndrăgostim, m-am îndrăgostit”, subliniind participarea, implicarea subiectului; vorbitorii de limbă engleză ”cad în dragoste”, de această dată fiind subliniat inevitabilul, ineluctabilul. Cred că ambele situații sînt adevărate parțial.

La început ”cădem” prizonieri propriilor simțuri, pulsiuni, impulsuri, alunecăm pe toboganul dorinței. Am văzut o fată răpitor de frumoasă și am rămas pietrificat, uitînd elementarele formule de salut. Cuiul din stomac, genunchii înmuiați, palme transpirate, fluturași în stomac, da, pe toate le-am trăit. Vîrtejul m-a dus, flacăra s-a aprins.

Apoi ne-am cunoscut mai bine de-a lungul cîtorva kilograme de scrisori. Apoi ne-am căsătorit. Ne știm atît de bine încît adesea în fața copiilor nu mai trebuie să vorbim. Ne înțelegem din priviri.

Au trecut de atunci 36 de ani. Avem copii căsătoriți și sîntem deja bunici, dar sînt mai îndrăgostit ca niciodată și ard de nerăbdare cu mai mult foc să o întîlnesc, chiar dacă mă duc pînă la birou. Astăzi am stat și am tăcut unul în fața celuilalt vreo 5 minute, apoi am izbucnit în rîs!

Citește mai departe articolul pe Edictum Dei AICI