,,Azi am plâns cu toamna-n braţe, ca un prunc
abandonat
Printre florile de ceară, ce în zori s-au
scuturat
Şi m-au mângâiat copacii, legănându-mă pe
ram,
Însă nicio mângâiere, leac nu-mi e, că nu te am”.
Violeta Petre
Am tot
plânsşi
am tot
plâns, ca un
prunc abandonat
Caci de
când noi ne-am
certat, ochii mei au
lăcrimat
Sunt ca
frunza-ngălbenită,
legănându-se pe
ram
Ce
răuîmi
pare-Adriana,
cănu
suntem cum eram
Ca atunci când trăiamama şi-mpreunăne jucam...
Pe-atunci n-aveam nicio
grijă.
Ce bine
ne-nţelegeam!
De doua-trei zile-ntr-una
măîntreb
cum te descurci
Cănu
mi te-ai
făcutbine...
Oare, pe un' te mai urci?
Ai grijăcum calci pe stradă, odihneşte-te câtpoţi
C-ai pentru cine
trăi: ai
copii
şi
ai
nepoţi!
Iar pe mine - vreau să ştii – mă iubeşte
Dumnezeu
Căci de când sunt singurică, e lângă mine
mereu!
Ai mare
grijăde
tine
şi nu te
mai
supăra
Nu te mai
gândila mine.
Oi
trăicum oi
putea...
7 August 2016
