Salut,

O să încep articolul de azi cu explicarea titlului și apoi voi reveni cu detaliile legate de motivul pentru care am ales să scriu despre acesta.

Așadar, expresia vine din limba japoneza iar eu am întâlnit-o în artele marțiale. Luat separat, fiecare cuvânt, în ordine s-ar traduce prin: ochi sau minte, mână, centru sau burtă (de aici vine și termenul hara kiri-tăierea burții) și picior sau pas. Am întâlnit conceptul acesta în urmă cu 6-7 ani și ideea din spatele lui era ca atunci când vrei să începi un atac împotriva oponentului să ai aliniate toate cele 4 elemente: să te uiți spre el, să ai mâinile, centrul și picioarele, toate orientate în aceeași direcție.

Pentru eficiență maximă este necesară congruența tuturor celor 4 componente. Dacă de exemplu, te-ai uita în sus, mâinile ar fi spre stânga, picioarele spre dreapta și buricul în fată, în oricare directie ai vrea să ataci, atacul ar fi unul extrem de slab.

Dacă am elimina partea marțială din concept am rămâne de fapt cu o regulă valabilă pentru concentrarea eforturilor către un anumit scop.

Uneori sunt întrebat de oamenii din jurul meu de ce fac anumite lucruri cu o intensitate care îi face să se simta inconfortabil. Mi-a plăcut atât de mult noțiunea în sine încât mă folosesc de ea pentru a le explica natura mea. Recunosc că este firea mea să îmi concentrez atenția asupra anumitor lucruri pe care le fac iar analogia asta mă ajuta atat să îmi înțeleg modus operandi pe care îl am cât și să îl explic altora.

Acum că am detaliat ce înseamnă cuvintele din titlu aș vrea să descriu care sunt avantajele unei astfel de abordări.

Primul lucru care îmi vine în minte este dovada propriei credințe în ceea ce faci. Dacă de exemplu ai fi un investitor și ai avea de ales între două companii, ai alege-o pe cea în care fondatorul și-a investit și el propriile economii/fonduri sau în cea unde fondatorul are tot planul dar caută finanțare? Pe lângă faptul că iti arată care din cei doi oameni crede de fapt în ceea ce face, îți arată și pasiunea și implicarea pe care le are pentru acea activitate.

Exemplul acesta a fost dat într-un interviu si de Arnold Schwarzenegger când a fost întrebat cum de a reușit să construiască trei cariere de succes complet diferite: culturism, show business și politică. Răspunsul dat de el este sub o altă formă, însă la bază vorbim de același concept. A spus că el nu a avut niciodată un plan B. Planul B ar trăda de fapt neîncrederea în ceea ce făcea. Să nu investești fiecare din elemente în planul A este fix același lucru.

Cred că dacă pornești pe un drum ar trebui să mergi până la obiectivul pe care ți l-ai propus, investind resursele (timp, bani, energie) necesare pentru asta. Dacă investești doar o parte sau doar pentru câteva incercări, atunci ce rost mai are? Dacă tot o faci, nu o fă doar pe jumătate. Du-ți visul, planul până la capăt.

Acum, eu nu cred că trebuie aplicată filosofia asta în tot ceea ce facem. Uneori ideile pe care le avem pur și simplu sunt proaste Nu fiecare gand trebuie pus in aplicare pentru că nu ai face decât să diluezi ceea ce ar putea fi un rezultat deosebit pe un anumit domeniu. Aici cred că intervine o altă aptitudine, și anume cea de a ști la ce să spui “nu”, însă nu vreau să divaghez de la subiectul de azi.

Cred că pe termen lung mentalitatea câstigătoare este cea care te ajută pentru o perioadă de timp să ai un anumit centru al “universului” tău pentru a investi toate acele resurse de care spuneam. Odată ce ai atins acel obiectiv, păstrezi in viața ta componenta respectiva și te axezi pe un nou punct de interes pe care îl plasezi în centru. Pe măsură ce repeți pașii aceștia, în timp ajungi să realizezi mai multe lucruri și la un nivel ridicat, ca la finalul vieții să poți să vorbești despre cv-ul tău, așa cum spuneam în articolul de aici.

Îți mulțumesc că ai citit articolul și te aștept luna viitoare.