E atât de plină de dulceață ″Mecanica inimii″, încât îți vine să te lingi pe degete, după ce o lași din mâini! Și nu este o carte din cremă de zahăr ars, să știți!

În primul rând, mulțumesc mare, Green mama, pentru această carte-metaforă; am citit-o atât de lent, încât am crezut că o să dureze o viață întreagă până o voi termina de lecturat (nu m-aș fi supărat, zău!). Nu am vrut să mă grăbesc, ci am vrut să o degust încet, să adulmec fiecare descriere, apoi să mestec fără grabă multitutinea de metafore, dar fără rezultat, însă, pentru că nu ai cum să ajungi la saturație, pe cât ai citit, pe-atât ai vrea să mai citești.

Cei care îmi citiți de ceva timp articolele, știți, probabil, cu ce tip de lectură mă potrivesc, dacă nu, mai precizez încă o dată, cam pe ce tărâmuri se întinde zona mea de ...