În Bretania franceză, la Carnac şi la recenta descoperită
aşezare de la Montneuf, ansamblurile de sute de menhire sunt
ordonate în şiruri paralele, orientate pe axa mistică est-vest.
Piatra e folosită într-o structură magică, evident construită în
contextul unei religii cosmice.
Pietrele au fost ridicate în timpul neoliticului, probabil în jur de 3.300 î.Hr., dar unele pot fi datate ca fiind vechi de 4.500 î.Hr.
Pietrele au fost ridicate în timpul neoliticului, probabil în jur de 3.300 î.Hr., dar unele pot fi datate ca fiind vechi de 4.500 î.Hr.
În urmă cu 4-5.000 de ani, civilizaţia megalitică a lăsat în
urmă monumente gigantice, compuse din bucăţi imense de rocă aşezate
vertical, temple şi morminte totodată. În 1928, o expediţie
ştiinţifică a descoperit în partea septentrionară a Tibetului, la o
altitudine de 6.000 de metri, un grup de monumente orientate de la
est la vest, semănând în mod izbitor cu cele de la Carnac. Această
orientare a monumentelor dovedeşte în mod clar că practica
sacerdotală căreia îi erau destinate se raporta la un cult
solar.
Format din peste 3.000 de monoliţi, ansamblul de la Carnac se
întinde pe 12 kilometri de-a lungul coastei de vest a Franţei şi
sunt cea mai mare colecţie de acest tip din lume.
Tradiţia locală susţine că motivul pentru care stau în astfel de linii perfect drepte este faptul că reprezintă de fapt o legiune romană transformată în piatră de Merlin sau Cornelius Saint.
Tradiţia locală susţine că motivul pentru care stau în astfel de linii perfect drepte este faptul că reprezintă de fapt o legiune romană transformată în piatră de Merlin sau Cornelius Saint.
Există trei grupe majore de rânduri de piatră – Ménec,
Kermario şi Kerlescan – care poate au format în trecut un singur
grup, dar care ulterior au fost divizate şi repartizate în alte
scopuri.
Aliniamentul Kerlescan
Există mai multe dolmene împrăştiate în jurul
zonei. Aceste dolmene sunt în general considerate a fi fost
morminte, cu toate acestea solul acid din Bretania a erodat oasele.
Ele au fost construite din mai multe pietre mari care sprijină un
cap de stâncă şi apoi îngropate sub o movilă de pământ. În multe
cazuri, zidul de pământ nu mai este prezent, uneori ca urmare a
săpăturilor arheologice şi numai unele pietre mari au mai rămas, în
diferite stadii de ruină.
Începând din 1720, mai multe persoane s-au arătat
interesate în descoperirea caracteristicilor Monaliţilor de la
Carnac.exemplu, La Tour d’Auvergn le atribuia adunărilor
druide.
În 1805, A. Maudet de Penhoët a afirmat că acestea au
reprezentat stelele de pe cer. Cu toate acestea, există încă o
lipsă oarecum surprinzătoare de cercetare, făcută pe baza originii
sau scopului acestor pietre.
Primele excavări de amploare au fost efectuate în 1860 de către James Miln, un anticar scoţian, care a raportat că mai puţin de 700 dintre cei 3.000 de monoliţi se mai află încă în picioare. În 1875, Miln, a angajat un localnic, Zacharie Le Rouzic, ca asistent, şi acesta a învăţat arheologie la faţa locului.
Primele excavări de amploare au fost efectuate în 1860 de către James Miln, un anticar scoţian, care a raportat că mai puţin de 700 dintre cei 3.000 de monoliţi se mai află încă în picioare. În 1875, Miln, a angajat un localnic, Zacharie Le Rouzic, ca asistent, şi acesta a învăţat arheologie la faţa locului.
După moartea lui Miln, au fost donate rezultatele săpăturilor
sale oraşului Carnac, iar aici a fost înfiinţat, de către fratele
său Robert, Muzeul James Miln, unde sunt expuse artefactele.
Zacharie a devenit director al Muzeului şi, deşi autodidact, a devenit un expert recunoscut la nivel internaţional în ceea ce priveşte structurile megalitice din regiune.
Şi acesta a lăsat rezultatele muncii sale oraşului Carnac, iar muzeul a primit numele Le Musée de Préhistoire James Miln – Zacharie le Rouzic.
Zacharie a devenit director al Muzeului şi, deşi autodidact, a devenit un expert recunoscut la nivel internaţional în ceea ce priveşte structurile megalitice din regiune.
Şi acesta a lăsat rezultatele muncii sale oraşului Carnac, iar muzeul a primit numele Le Musée de Préhistoire James Miln – Zacharie le Rouzic.
În 1887, H. de Cleuziou a pledat pentru o legătură între
rândurile de pietre şi direcţiile de apus a soarelui la
solstiţiu.
Printre cele mai recente studii este şi teoria lui Alexander Thom, care a lucrat împreună cu fiul său Archie, între 1970 – 1974, să efectueze un studiu detaliat al aliniamentelor Carnac. Aceştia au realizat o serie de lucrări pe seama aliniamentelor astronomice ale pietrelor, precum şi o analiză statistică care să vină în sprijinul conceputului elaborat de el, conceptul de curte megalitică.
Printre cele mai recente studii este şi teoria lui Alexander Thom, care a lucrat împreună cu fiul său Archie, între 1970 – 1974, să efectueze un studiu detaliat al aliniamentelor Carnac. Aceştia au realizat o serie de lucrări pe seama aliniamentelor astronomice ale pietrelor, precum şi o analiză statistică care să vină în sprijinul conceputului elaborat de el, conceptul de curte megalitică.
Studiile efectuate de Pierre Méreaux, care a petrecut 30 ani
cercetând pietrele de pe teren, sunt printre cele mai cunoscute. El
respinge, în general, “cultul morţilor”, susţinând că dolmenele,
probabil, au fost folosite ca instrumente primitiv de detectare a
seismelor, Bretania fiind zona cea mai activă seismic din Franţa.
El postulează, de asemenea, corelaţii între localizarea şi
orientarea monoliţilor şi cele mai seismice linii de falie. De
asemenea, el merge până acolo încât să pretindă că echilibrarea
pietrelor mari pe pietre mai mici ar acţiona ca un detector de
cutremure foarte eficient.
Există, de asemenea, teorii generale cu privire la utilizarea
pietrelor ca observatoare astronomice, după cum susţine Stonehenge.
Potrivit acestei teorii, plasarea masivilor monoliţi în apropiere
de Locmariaquer şi alinierea lor a fost făcută special pentru un
astfel de scop.
O altă destinaţie a acestor monoliţi era stocarea anumitor forme de energie, rămase necunoscute până în ziua de astăzi. Amplasaţi în puncte de emergenţă a energiilor telurice, ei erau nişte sui-generis „antene”, care captau vibraţiile subtile cosmice. În asemenea puncte, energiile telurice şi cele cosmice, fiind perfect echilibrate, se genera un câmp de energie benefică şi curativă în jurul monumentelor, câmp ce poate fi resimţit şi astăzi de fiinţele dotate cu capacităţi extrasenzoriale.
O altă destinaţie a acestor monoliţi era stocarea anumitor forme de energie, rămase necunoscute până în ziua de astăzi. Amplasaţi în puncte de emergenţă a energiilor telurice, ei erau nişte sui-generis „antene”, care captau vibraţiile subtile cosmice. În asemenea puncte, energiile telurice şi cele cosmice, fiind perfect echilibrate, se genera un câmp de energie benefică şi curativă în jurul monumentelor, câmp ce poate fi resimţit şi astăzi de fiinţele dotate cu capacităţi extrasenzoriale.
Carnac este şi pământul celţilor, care te uimeşte prin trecut,
istorie şi secrete. Este unic în lume, un spaţiu înconjurat de
mister, o inestimabilă comoară a timpurilor trecute.
