Cine știe cum îi este cel mai bine?

Există atâtea cuvinte MARI: atitudine, conștiință, auto-cunoaștere, valori, dezvoltare personală, angajament, implicare, iar lista poate fi completată cu multe alte exemple.

De fapt, mult mai simplu ar fi ca fiecare să găsească răspunsul la întrebarea: „De ce îmi pasă?”

Îmi pasă doar de bunăstarea mea și eventual de bunăstarea familiei mele extinse? Îmi pasă de poziția mea în fața celorlalți? Îmi pasă de cum mă văd ceilalți? Îmi pasă de binele altora? Îmi pasă de mine și de liniștea mea sufletească? Îmi pasă de tot ce există în această lume, chiar și de ființele care nu îmi plac?

De ce anume îmi pasă?

Dacă ar fi să revin la modul meu „profesional” de gândire, m-aș referi la legea lui Pareto, care spune că de obicei există un raport 20/80, indiferent de situație, domeniu sau problemă: 80% din ceea ce ne face să ne simțim vii, umani și în corelare cu universul se datorează celor 20% din aspectele pe care le considerăm importante pentru propria viață.

Așadar, din ceea ce există la un moment dat în viața noastră (sau din ceea ce credem că lipsește din viața noastră și ne face să nu ne simțim bine în propria piele), de ce ne pasă realmente? Care sunt elementele fără de care am simți că ne sufocăm, ne ofilim și ne piere speranța?

Primul pas, din perspectiva mea, este să renunțăm la convenții, prejudecăți, roluri sociale implicite, tradiții nepotrivite, obligații pe care le considerăm constrângeri limitative, așteptări ale altora față de noi – acestea constituie cele 80% din ceea ce ne face să pierdem timp (pe care-l dedicăm unor activități decise practic de alții pentru noi) și să acumulăm instatisfacții, invidie, frustrări, agresivitate, detașare, duplicitate, și iarăși lista poate fi continuată la nesfârșit.

Al doilea pas este revelația! Viața poate fi simplă, fericită, plină de satisfacții! Mai mult cu mai puțin! Doar dacă știm clar de ce ne pasă, ce este important pentru noi, ce alegem conștient că vrem să facem!

Nu este imposibil. Doar că durează mult, iar unii oameni nici nu apucă să înceapă… Alții încep și progresează, depinde doar de momentul de început și de momentul reușitei!

Eu am început la 33 de ani, când am întâlnit un om care s-a dovedit a fi providențial în viața mea. Voi când ați început să vă preocupați de ceea ce vă pasă în viață?