sursa foto
Timp de aproape 30 de ani de cînd am făcut parte din comisiile de admitere adesea am pus întrebarea: ”unde te vezi peste 10 ani, 20 de ani, 30 de ani?”. Răspunsurile au fost uneori uimitoare, alte ori am văzut fețe uimite în perplexitate, surprinse de neașteptatul întrebării. Acum am retrospectiva, am studenți care sînt bunici deja. În urmă cu 30 de ani au spus: ”mă văd pastor paroh în aceeași biserică, tată și soț” sau ”mă văd dirijor de cor, asistent social, mă văd la catedră predînd … ”. Multe dintre aceste gînduri au căpătat viață.
Colegii mei de la facultatea de management chiar aveau o temă, un eseu cu acest subiect: ”planul de viață”.
Ne putem face un plan de viață dacă nu ne cunoaștem viitorul?
Viața este adesea învelită în metafora drumului, a călătoriei. Sigur, nu știm ce ne așteaptă în față, pe drum, pot surveni tot felul de evenimente neașteptate, dar în planificarea oricărei călătorii ne gîndim la o țintă și la o rută, ne alegem drumul și direcția.
În 1984 visam să devin pilot de aviație militară. În 1994 intram la catedră ca preparator universitar pe limbi clasice. Ce distanță! Ce pași mari în lateral! Dumnezeu m-a călăuzit pe un alt drum. Îi spuneam mamei prin 1986: ”Două profesii nu le voi practica niciodată: pastor și profesor!”. Dumnezeu, cu al Său simț al umorului, m-a făcut să practic ambele meserii, fiind un timid iremediabil, deși nu pare, vorbind în public, deși aceasta îmi este cea mai mare spaimă. Am mai puține emoții cînd mă urc la manșă în avion sau cînd trag de suspantele parapantei decît în fața unui act de vorbire în public.
Nu regret nicio clipă drumul ales și direcția. Toate erorile îmi aparțin mie, greșelile de ocolire și împiedicările pe drum mi se datorează. Dumnezeu a fost credincios și în călăuzire și în asigurarea resurselor pentru această complexă călătorie, spun eu acum, avînd retrospectiva.
Așadar ce am putea face în această situație cînd nu ne știm viitorul, dar vrem să arate cît mai aproape de ce ne-ar fi cel mai bine, de rolul nostru cel mai potrivit în lume… nu de ce ne-am dori noi cel mai mult.
Ca să mergem în direcția potrivită cred că trebuie să ne răspundem la două întrebări fundamentale, una legată de ontologie și identitate, cealaltă legată de funcțional și relațional: 1. Cine sînt eu de fapt? Și Ce daruri și talente naturale mi-a dat Dumnezeu?
Complicată întrebare pentru orice tînăr și totuși …
Pentru mine au fost foarte importante o serie primară de presupoziții:
1. Dumnezeu există
2. Dumnezeu m-a creat
3. Dumnezeu m-a creat pentru un anumit scop
4. Dumnezeu vrea să îmi împlinesc acel scop spre Slava Sa
5. Dumnezeu vrea să îmi comunice aceste lucruri.
Ar fi oare ceva care ar putea împiedica relația cu El și comunicarea Sa către mine? Isaia 59.2 spune: ”Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să v-asculte!”
Citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI
