Mașina rula lin, de parcă nu se grăbeau niciunde. Un
ștergător nu mai funcționa bine și Nick se văzu nevoit să reducă și
mai mult viteza. La un moment dat unul dintre faruri se
stinse.
-Tu înțelegi că m-am săturat de figurile
tale? Ar fi trebuit să renunț la tot, pe tine să te vând, și să
semnez contractul pe vasul de croazieră! își vărsă el năduful pe
unul dintre butoane.
-Era mai bine dacă o luam pe a mea, cum am
spus!
-Cu siguranță cu a ta n-am fi avut
probleme, nici cu ștergătorul, nici cu farul, nici cu mama naibii
de mașină!Cum să avem? E nouță, nou nouță... Ai idee cât costă o
mașină ca aia? Măcar ai idee?
-Nu. Și nici nu mă
interesează!
-Uneori, mă întreb ce te interesează pe
tine? Ce te uimește? Ce te face fericită? Ce vrei de la
viață?
-Vreau să urc sâmbătă pe scenă! spuse ea
după câteva minute bune de gândire, timp în care mașina viră
dreapta pe strada unde locuia cu Dinu.
-Nu coborî, nu forța! Așteaptă, să te
sprijini de mine!
Încăpățânata nu ascultă și sări ca arsă când atinse
piciorul de pământ.
-Ce și cui vrei să dovedești?!îi veni
acesta în ajutor sprijinind-o.
Durerea o dezechilibră și se văzu nevoită să-i accepte
brațul. În cele câteva secunde în care stătu nemișcată ochii li se
întâlniră.O lacrimă se prelingea din ochiul Noeliei.
-A durut, nu?
Nu răspunse. Ignoră lacrima, piciorul avea să treacă, nu
și umbrele adunate in suflet. Acolo era nevoie de lumină, multă
lumină.
Se desprinse de Nick și acesta înțelese, lăsând-o să-și
vadă de drum. Noelia se depărta ușor și n-o făcea numai din cauza
piciorului. Ajunsă la ușă auzi motorul mașinii dar nu întoarse
capul.
Intră în casă șchiopătând. Și-ar fi dorit să fie
singură, dar nu era. Vocea lui Dinu se auzi imediat ce închise ușa
în urma ei. Și nu era deloc plăcut ceea ce se auzea. Se lipi de
peretele holului și respiră profund. Durerea din picior era
suportabilă așa că păși.
-Bună seara, Dinu! salută ea în șoaptă,
observând că acesta vorbea la telefon.
Zăbovi câteva secunde, așteptând un semn, un răspuns,
dar cum acesta nu venea și cum știa că lui Dinu nu-i plăcea
”asistența” se îndreptă spre dormitor. La ieșirea de la duș, tonul
lui Dinu se mai domolise.
Avu un impuls să meargă în living dar o opri hohotul de
râs al Anei, urmat ca în ecou de cel al lui Dinu. Nu lipsea
nimănui. Se cuibări în pat învelindu-și gamba, conform indicațiilor
lui Nick. Și-ar fi dorit un ceai dar ca să ajungă în bucătărie ar
fi trebuit să treacă prin fața celor doi și n-avea chef, nici de
explicații, nici de amabilități. Se mulțumi c-un pahar de apă în
care-și aruncă o tabletă efervescentă cu aromă de
portocală.
-Noelia, am o surpriză pentru tine! strigă
Dinu dând năvală în dormitor. Plecăm în Italia, iubita mea! Mâine
la prânz.
Ridică ochii din carte și-l privi. Nici urmă de supărare
pe chipul lui, nici urmă din furia de mai devreme. Dinu era
cameleonic. N-o mai uimeau aceste treceri.
-Dinu, n-o să pot merge. Sesiunea bate la
ușă, trebuie să finalizez proiectul și... mă supără un picior, o
ușoară întindere.
-Poftim?! O mare tâmpenie, prostia asta de
dans. Am fost nebun când am acceptat. De ce nu m-ai sunat? Să
mergem, să te vadă un medic!
-Nu e cazul. E o banală
întindere.
-Care n-ar fi fost dacă... . Noelia, iubita
mea, la ce-ți folosește? Ești o fată deșteaptă, te vezi trăind din
dans? Am zis că e un moft, că va trece, dar aflu de la Ana că-ți
dorești să urci pe nu știu ce scenă. Să faci ce? Să-și plimbe alții
privirea pe tine? Dansatoare?! Să mor eu, dacă pricep ce e în
mintea ta! Ia-ți gândul! Soția mea nu va fi
dansatoare!
-Uiți că nu sunt soția ta,
Dinu!
-Nu, Noelia, tu uiți că fără mine... am
încheiat acest subiect! bolborosi el.
Știa că Ana se afla în living așa că tăcu și ea. Îi
oferiseră destule spectacole. Sau poate c-ar fi tăcut oricum. Era
prețul comodității, al acestei viețuiri.
Coborî ochii în carte după plecarea lui, dar nu pentru a
citi. Da, inutile reproșuri și cui să le facă? Ea era cea care
acceptase. Acceptase, se resemnase, se complăcuse. Privi în jurul
ei, nu plătea cash dar chirie plătea. Pentru confort, pentru a nu
fi singură, pentru a fi iubită. Toată viața ei tânjise după
iubire.
Prin ușa rămase întredeschisă ajungeau la ea frânturi
din discuția ce se purta în living.
-O prostie dansul acesta. Va trebui să
înceteze cu acest moft! După ce termin, vând tot, o iau pe Noelia
și plecăm din țară. Definitiv!
-Ea ce părere are? Scuze, nu-i treaba mea.
Venisem să te rog să-mi împrumuți o mașină, am un drum de făcut
astă seară.
-Și-a luxat piciorul.
-Noelia? E bine?
-Nu cred că mai pleacă undeva astă seară, o
poți lua pe cea care o folosește ea. Uite celălalt rând de
chei.
-Mulțumesc!
-Hai, ieșim împreună! Mi-am amintit că și
eu trebuie să trec pe la cineva.
Afară se priviră mirați. Mașina nu era la locul știut.
Dinu ieși în stradă dar n-o zări pe nicăieri.
-Nu-i!
-Nu-i nimic Dinu, iau un taxi.
-Bine, bine, dar unde-i mașina? bombăni
acesta nedumerit.
-Cu siguranță la sala de repetiții. În
starea ei, Noelia, n-ar fi putut conduce, nu crezi?
-Urcă! Te las eu unde ai treabă! Și mă suni
când termini.
-Nu, Dinu, o să mă întorc singură.E de
durată și apoi n-o poți lăsa prea mult timp singură pe Noelia, mai
ales în starea în care e.
-Da. Și mâine plec în Italia. Voi lipsi cel
puțin o săptămână. Aveam de gând s-o iau cu mine. La
naiba!
-Du-te liniștit, sunt eu aici!
-Ești, da! Dar să nu te atingi de femeia
mea!M-ai auzit?
-Dinu, dacă voiam s-o fac, o făceam, știi
bine!
-Fără amenințări! o întrerupse el. N-o băga
pe Noelia între noi. Și nici nu vreau să te simtă, că ești cu ochii
pe ea.
-Nu-mi place să descopăr cât de vulnerabil
te face o femeiușcă! Dar, stai liniștit, nu mă ating de jucăriile
tale! E prea târziu să-ți mai dau sfaturi și oricum nu mi le-ai
asculta.
Își rezolvă problema pentru care plecase, se mai învârti
prin oraș, apoi opri la o florărie. După un flirt, de câteva
minute, cu vânzătoarea cam durduluie dar extrem de amabilă, părăsea
florăria cu cel mai frumos buchet de flori. Adunase în el toate
culorile, surâsul unei primăveri într-o iarnă atipică.
-Nu vreau ambalaj, vreau doar o legătură
simplă, aici, îi arătă el atingându-i mâna.
-Aș putea să vă fac un aranjament mai
special. Ați ales multe flori, toate superbe. Ar ieși ceva de
vis.
-Clar! Problema e că mă cam grăbesc dar mă
consider deja clientul dumneavoastră și cu siguranță va exista o
dată viitoare.
Bineînțeles că-i dăruise și acesteia un trandafir,
smulgându-i un freamăt nevinovat de gene și un surâs
ingenuu.
Noelia iubea florile de câmp, adora buchetele simple. De
dragul ei renunțase la aranjamentele pompoase, la ambalajele
sofisticate. O și vedea îngropându-și fața în catifelarea lor, o
vedea eliberându-le din legătură, răspândindu-le în mai multe vase,
aducând primăvara în casă.
La cofetăria din cartier nu intra prea des, Janet fiind
responsabilă cu mica aprovizionare. Cumpără mai multe prăjituri,
sperând ca printre ele să se regăsească și preferatele
Noeliei.
Se strecură în liniștea casei și cu brațele pline de
flori se înființă în ușa dormitorului. Oarecum dezamăgit, constată
că Noelia dormea. Îi luă cartea din brațe și-o înveli. I-ar fi
rearanjat și perna dar risca s-o trezească și nu voia. Se așeză în
fotoliul de lângă, privind-o.
Chipul ei păstra sarea unor lacrimi. Plânsese. O iubea
nebunește și-o făcea să sufere fără pic de milă. Ana avea dreptate,
Noelia era, poate, singura lui vulnerabilitate dar și motivația a
tot ce întreprindea. Voia copii cu femeia aceasta, o voia mama
copiilor lui. Voia ca împreună să clădească ceea ce lipsise
amândurora: o familie.
Făcuse multe prostii la viața lui, își asumase riscuri
incredibile, căzuse și se ridicase ignorând juliturile, mereu fără
să-i pese. De ceva timp se temea, devenise prevăzător, nu mai risca
nebunește, nu se mai lăsa târât în orice. O făcea pentru familia la
care visa, pentru Noelia.
Se ridică, oftând din motive doar de el știute. Simți un
fior pe șira spinării, ar fi avut atâta nevoie de-o îmbrățișare.
Luă florile să le pună în apă și băgă cartonul cu prăjituri la rece
după ce-și alese una. Adormi pe canapea, trăgând pe el unul din
pledurile de pe fotoliu.
Acolo îl găsi Janet dimineață.
-Domnu Dinu, iertare, n-am știut că sunteți
aici.
-Nu-i nimic, Janet, e chiar bine că m-am
trezit. Am niște treburi de rezolvat la birou și pe la prânz plec
pentru o săptămână.
-Mă ocup eu de bagaje sau se ocupă donșoara
Noelia?
-Tu! Domnișoara Noelia are piciorul
luxat.
-Maică Precistă ce nenorocire! Acum n-o să
mai poată pleca în weekend cu trupa. Și cât de mult își
dorea.
-Nu, n-o să mai poată pleca! repetă și el,
arcuindu-și o sprânceană. Mai precis unde trebuia să
plece?
-Asta nu știu. Sau o fi spus, dar n-am
reținut.
-Bine, Janet. Pui tu de o
cafea?
-Imediat, domnu Dinu!
-Fă-o și du-o la Ana, o să merg acolo după
duș.
-Dar s-o fi trezit la ora asta duduia Ana?
Că n-am văzut lumină.
-Dacă nu s-a trezit, o va face când duci
cafeaua.
-Cum spuneți dumneavoastră, domnu
Dinu.
Folosi baia din holul livingului.
-Janet asta a ta, nu mă place deloc. I-a
făcut plăcere să mă scoale cu noaptea-n cap, părea chiar extaziată.
Ce-ți veni?
-Nu vrei cafea?
-Îmi fac singură dacă vreau, asta mi-ar
pune mătrăgună în ea.
-Ar avea efect? Eu cred că ești
imună.
-Aș vrea eu, dar nu sunt. Ce-ai pățit, că
nu degeaba ai bătut cu noaptea-n cap la ușa mea.
-Vreau detalii despre trupa de dans în care
activează Noelia. Am aflat de la Janet că urma să plece în weekend
cu ei. Vreau să te oferi s-o însoțești, te descurci tu
cumva.
-Bravo! Mă bucur c-ai schimbat
abordarea.
-Mulțumesc! se ridică el. Nu mă dezamăgi...
și de astă dată.
-Și noi doi, Dinu? Cum rămâne cu noi
doi?
-Roagă-te!
Femeia se ridică îmbrățișând aerul, în care mai plutea o
dâră din parfumului bărbatului. Își îndreptă coloana vertebrală.
Totul ar fi putut fi putut altfel...
Câteva clipe mai târziu, un ochi ar fi văzut-o scoțând
dintr-o cutie pe care-o ținea în poșetă o fiolă. Ultima din acea
cutie. Cu dexteritate transferă conținutul fiolei într-o pungă pe
care-o atârnă de-un stativ. Potrivi totul în branulă, roti lin
perfuzorul și se relaxă. Nu, nu închise ochii ci rămase cu ei
deschiși frunzărind filele arse ale timpului. Pe chip, un zâmbet
amar fără lacrimi. Lacrimile ei secaseră demult, dar nu le uitase
gustul. Gândul îi fugi la Noelia.
.JPG)
