NOUTĂȚI cu privire la pelerinajul de anul acesta: in memoriam Dietrich Bonhoeffer – Viena – Mauthausen – Flossenburg

NOUTĂȚI cu privire la pelerinajul de anul acesta: in memoriam Dietrich Bonhoeffer – Viena – Mauthausen – Flossenburg
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Marius Cruceru fără cravată

După cum știți deja, anul acesta încercăm un nou pelerinaj. Grupul începe să capete contur, traseul este deja aproape definitivat.

Iată care sînt noutățile:

sursa facebook touring

Am găsit oameni de bine care doresc să ne cazeze în Viena și în Linz! Le mulțumim din suflet! Știu că și ei citesc aceste rînduri! Slavă Domnului pentru rețelele de socializare, pentru posibilitatea de a comunica atît de rapid. Abia aștept să îmi întîlnesc și față către față prietenii de pe facebook.

Anul acesta plănuim să atingem două obiective: Lagărul Mauthausen, care nu este atît de cunoscut ca Auschwitz-ul, dar mult mai fascinant, după părerea mea. Al doilea obiectiv este locul în care a fost spînzurat Dietrich Bonhoeffer, Flossenburg, în Germania.

Vedeți AICI, AICI și AICI ce spun despre Mauthausen.

Traseul? Traseul a rămas cam la fel, în conformitate cu prima propunere. Mergem cu mașinile sau cu trenul pînă în Viena. Acolo ne întîlnim. Dormim acolo. Plecăm din Viena pe pista de biciclete de-a lungul Dunării pînă la Linz. Dormim acolo. Vizităm Mauthausen-ul, care este lîngă Linz. Traseul este absolut superb. Este în general pe malul Dunării. Cine vrea să vină doar o parte din drum, doar pînă la Mauthausen, este bine primit.

Apoi plecăm mai departe spre Flossenburg, cu o oprire pentru cazare pe parcurs. Vizităm Flossenburgul, apoi, dacă avem șoferi care să vină cu mașinile după noi să ne ia să ne ducă spre casă, bine! Dacă nu, întoarcerea spre Viena. Cu mașinile sau cu trenul.

Total – rămînem numai cu dusul. Aproape 500 de km în 7 zile, ceea ce este odihnă și tratament pentru un ciclist antrenat. Se poate face în 3 zile fără probleme, cu o bicicletă bună și cu picioarele antrenate, mintea focalizată și motivația bine plasată!

Iată AICI este tura pe strava. 485 km, peste 7000 de m diferență de nivel.

Perioada? 14-21 august! Mult mai scurtă decît propunerea inițială.

Costuri? Depinde de pretenții și cheltuieli. Pentru primul pelerinaj la Auschwitz ne-am descurcat cu 250 de euro de persoană pentru 5 zile – 540 de km, dar am avut sponsorizări. Pe lîngă toate acestea, Eurovacanța ne-a asigurat cazare la prețuri studențești. Propunerea finală de preț pentru această tură este de 300 de euro, cu un avans pînă la 1 iulie de 100 de euro.

Grupul pe care vă puteți înscrie ca suporteri este AICI. Avem asigurate două mașini pînă acum, dar încă avem nevoie de prieteni care să ne ajute cu mașinile, cu transportul, mai ales transportul materialelor și bicicletelor.

P.S. VOI REVENI CU ALTE NOUTĂȚI ȘI DETALII MULT MAI FINE LEGATE DE PROGRAMUL PE ZILE.

P. P. S. De ce scriu asta? Pentru a le da și altora idei! De aceea!


Din categoria:acțiuni umanitare, Biciclete, cugetări de pe bicicletă, disciplinele spirituale, Fabrica de barbati

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente