Femeile care au succes în politică „sunt alese după chipul şi asemănarea liderilor politici”, susţine conf. univ. Oana Băluţă. Nu meritele lor sunt importante, ci, mai degrabă, relaţiile pe care şi le-a dezvoltat în partid şi în afara acestuia, susţine aceasta.

”Există o diferenţă între substanţa politică şi notorietate. Există riscul ca din cauza notorietăţii să se nască nişte modele fără substanţă, ci mai degrabă în legătură cu vizibilitatea publică. Politicienele pe care noi le avem acum nu sunt ideea de femeie în politică. Femeile din România sunt infinit mai diverse decât femeile din politica românească. Cu greu poţi să spui că Elena Udrea este un fel de tipar pentru ce înseamnă femeile din politică sau din electorat. Nu trebuie să fie un simbol pentru femeile din politica românească”, declară, pentru gândul, Oana Băluţă, conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti.

În plus, ”există o problemă generalizată a clasei politice, nu doar la femei”, crede aceasta.

Problemele pot fi însă corijate. În opinia acesteia, trebuie reformată întreaga clasă politică, luând în considerare atât modificarea legilor electorale, prin introducerea cotelor de gen, cât şi aplicarea unor criterii transparente în selectarea candidaţilor, dar şi de evoluţie în interiorul partidelor.

O astfel de reformă ar trebui făcută preluând modele externe, din state în care numărul femeilor din politică este mai mare, dar şi cu sprijinul organismelor internaţionale. În caz contrar, clasa politică va rămâne la acelaşi nivel, iar criteriile în baza cărora se ajunge la ascensiune politică, atât în rândul femeilor, cât şi în rândul bărbaţilor, vor fi, în continuare, sub semnul întrebării.

”Dacă o femeie poartă fustă scurtă, nu ştiu dacă ea e selectată de partid doar pentru că poartă fustă scurtă. Dacă ea poartă o fustă scurtă şi ne dăm seama că doar fusta scurtă i-a deschis uşa în politică, atunci avem o problemă. Atunci ar însemna că toate femeile ar trebui să se plieze pe aceste stereotipuri, dar nu toate femeile poartă fustă scurtă în politică”, a exemplificat Băluţă.

O altă problemă majoră, care apare atunci când o femeie ajunge într-o funcţie înaltă, este cea prin care ”se ridică plapuma de pe patul lor”. Adică acele acuzaţii sexuale: dacă respectiva femeie a devenit, de exemplu, ministru sau preşedinte de partid, atunci a întreţinut relaţii sexuale cu cineva din conducere.

”Există acest tip de încadrare căreia eu îi spunamantlâc. Multe femei care ajung în topul politicii sunt asociate cu tipul acesta amantlâc. Iar asocierea o fac persoane publice, formatoare de opinii. Există tendinţa de a ridica plapuma de pe patul politicienelor. La bărbaţi nu se pune această problemă”, a subliniat activista feministă.

Gândul a identificat şase tipare pentru evoluţia femeilor în politica din România:

1. FEMEIA BRAND

În istoria recentă, post-decembristă, două femei au reuşit să se impună, devenind adevărate branduri politice, însă adoptând un stil masculin, combativ, de a face politică.

În prima decadă după Revoluţie, Mona Muscă a reprezentat modelul politicianului-femeie din România. Nonconformistă (vezi pictorialul din revista „Plai cu boi”), dar dând dovadă de un militantism tenace şi autoritar, Mona Muscă a reuşit să impună în agenda publică teme de maxim interes ale societăţii civile. Legea liberului acces la informaţiile de interes public, esenţială pentru dezvoltarea democraţiei din România, îi poartă amprenta. De asemenea, a adus în discuţie teme extrem de importante – nu doar o dată considerate tabu – violenţa domestică şi cruzimea faţă de animale. Activistă civic, deputat şi ministru, Mona Muscă a dispărut însă din viaţa publică şi politică însă după un verdict de poliţie politică, în 2005. Prăbuşirea sa a fost rapidă, deşi înainte de izbucnirea scandalului se afla în topul notorietăţii şi încrederii politicienilor.

CATALINA FILIP/ MEDIAFAX FOTO

Monica Macovei este un al doilea exemplu de femeie-politician care a devenit un brand. Ajunsă în politică direct ministru al Justiţiei, fosta activistă în domeniul drepturilor omului s-a impus datorită unui stil autoritar, extrem de rigid în negocieri. Stilul frust în care şi-a susţinut ideile, fără a fi dispusă la compromisuri, i-a conturat un profil de politician anti-sistem, fiind de multe ori marginalizată chiar de partidul care a promovat-o via Traian Băsescu, PDL. Conectată la realităţile Uniunii Europene şi beneficiind de sprijin de la cel mai înalt nivel al acesteia, Monica Macovei a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit mandatul propus, mai ales prin tenacitatea cu care şi-a urmărit obiectivele. A avut un rol determinant în eliminarea steguletelor roşii din dreptul României la capitolul justiţie, a reuşit să facă funcţionale DNA şi Agenţia naţională de Integritate, două dintre instrumentele de luptă anticorupţie care se leagă, intrinsec de numele ei.

Monica Macovei nu a reuşit, însă, să capitalizeze electoral notorietatea de care beneficia, obţinând mai puţin de 5% în primele alegeri în care a participat ca independentă, alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, ea a reuşit să scoată din adormire o parte a electoratului dezamăgit de calitatea clasei politice, electorat pe care se bazează pentru punerea pe picioare a unei noi formaţiuni politice, pornită deocamdată ca o asociaţie: M10 – de la cele 10 principii privind reformarea statului şi societăţii româneşti, propuse în campania electorală.

BOGDAN MARAN/ MEDIAFAX FOTO

2. FEMEIA CAMELEON

Vreme de 10 ani, Elena Udrea a fost cel mai influent personaj feminin din politica românească. Ascensiunea sa nu s-a datorat unor proiecte sau principii care au adus plus valoare, ci capacităţii sale de a se adapta şi transforma în funcţie de interesul său personal de a ajunge în vârf. Apărută în politică pe lista consilierilor Alianţei PNL-PD în Consiliul General, aceasta a avut o ascensiune rapidă odată imediat ce a intrat în cercul de influenţă a lui Traian Băsescu. Adusă la Cotroceni ca şef al administraţiei prezidenţiale, Udrea pleacă după scurt timp în urma unui scandal legat de relaţiile soţului său, Dorin Cocoş, cu grupul Bittner-Petrache pus chiar de Băsescu pe lista „mafiei personale a lui Adrian Năstase”, în care şef îl instalase pe Gabriel Oprea. Chiar şi aşa, Elena Udrea rămâne în continuare omul de încredere al lui Traian Băsescu, păstrându-şi totodată relaţiile bune cu adversarii politici ai acestuia din grupul de influenţă al PSD. Este de notorietate legătura sa cu Gabriel Oprea şi ulterior cu Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta, relaţie pe care nu a negat-o, ci chiar a confirmat că negocia cu atualul premier în momentele când fostul preşedinte şi premierul se aflau în poziţii de ostilitate asumată public.

Cultivarea legăturii cu Traian Băsescu a impus-o rapid pe Elena Udrea în conducerea PDL şi mai apoi în Guvern, devenind cel mai influent membru al Cabinetului Boc. Cu toate acestea, ea nu a reuşit să devină preşedintele partidului, fiind învinsă de „greii” democrat-liberalilor în confruntarea cu Vasile Blaga, chiar dacă a beneficiat de susţinerea lui Traian Băsescu.

A ajuns şefa PMP şi candidat la preşedinţie folosindu-se, în mare măsură, de capitalul de imagine a lui Traian Băsescu.

Acum, parcursul ei politic pare să se fi încheiat cu un eşec răsunător odată cu dosarele „Microsoft” şi „Gala Bute”. În spatele gratiilor, Elena Udrea a rămas singură, apropiaţii ei părăsind-o rând pe rând, mulţi dintre ei numărându-se printre cei care au denunţat-o.

DRAGOS CRISTESCU/ MEDIAFAX FOTO

3. FATA LUI TATA

Este vorba despre femeile care au ajuns în prim-planul politicii, în principal datorită influenţei părinţilor lor. Un prim exemplu este Elena Băsescu, fiica cea mică a lui Traian Băsescu. Aspirantă la mai mult decât eticheta de „fata preşedintelui”, ea a fost împinsă în prim planul politicii chiar de tatăl său, de la Tineret direct în Parlamentul European. Brandul EBA s-a născut în 2009 când fiica fostului preşedinte a candidat la europarlamentare folosind acest acronim care era şi parte a numărului său de la maşină. Elena Băsescu nu s-a făcut remarcată cu aproape nimic, cariera sa apunând odată cu pierderea capitalului politic şi de imagine al tatălui său.

Roberta Anastase este una dintre politicienele ajunse în prim plan şi graţie influenţei tatălui său, politician şi om de afaceri influent în Prahova. În câţiva ani, sub justificarea promovării tinerilor în politică, Roberta Anastase a ajuns prim-vicepreşedinte al PDL şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Pe fondul scandalului adoptării legii pensiilor în care a fost acuzată că a măsluit rezultatul votului şi odată cu schimbarea majorităţii, ea a fost înlocuită, cariera sa intrând pe un trend descendent. După 2012, Roberta Anastase a intrat într-un con de umbră.

Daciana Sârbu este un alt exemplu de femeie din politică, ajutată de tatăl ei, Ilie Sârbu, lider marcant al PSD. A fost deputat şi apoi europarlamentar, în prezent la al doilea mandat în Parlamentul European. Este căsătorită cu premierul Victor Ponta.

4. FEMEIA PARAVAN

Instalate la şefia unor partide, chiar parlamentare, femeile din această categorie nu deţin în fapt frâiele formaţiunilor pe care le conduc fiind, în realitate, o interfaţă a adevăraţilor deţinători ai puterii. Un caz este cel al Simonei Man. A fost „unsă” preşedinte al PPDD, însă partidul e condus chiar de cel de la care a luat numele: Dan Diaconescu.

Un caz similar a fost cel al Danielei Popa. Ea a fost instalată la conducerea PC, partidul fiind însă controlat de Dan Voiculescu. Cu o vechime consistentă în Parlament, ea fiind aleasă deputat din 1990 până în 2008, adică cinci mandate consecutive, parcursul politic al Danielei Popa a fost unul şters. În 2010, ea a demisionat de la conducerea PC şi din Parlament, fiind propulsată prin negocierile lui Dan Voiculescu în Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

BOGDAN MARAN / MEDIAFAX FOTO

5. FEMEIA CARE NU SE (MAI) VEDE

Este acea categorie subliniată de activista feministă Oana Băluţă, în care s-ar încadra figurile mai puţin vizibile, cu un CV consistent. Aici, potrivit conferenţiarului universitar, ar intra femei precum eurodeputata Renate Weber, fosta europarlamentară Minodora Cliveti şi senatoarea Gabriela Creţu.

În aceeaşi categorie s-ar înscrie şi foştii miniştri PDL Anca Boagiu şi Sulfina Barbu, ale căror cariere au fost însă marcate/umbrite de declinul de imagine al partidului din care fac parte.

6. TINERELE SPERANŢE

După alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie 2014 şi plecarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni, PNL a ajuns, pentru prima dată, pe mâinile unei femei. Alina Gorghiu este, înainte de toate, avocat. În 2008, ea a câştigat primul mandat de deputat, an în care a fost şi arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.

Treptat, Alina Gorghiu a trecut de la secretar în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, vicepreşedinte al Biroului Permanent, apoi purtător de cuvânt al PNL, pentru ca, la final, să preia frâiele partidului.

Tinereţea şi faptul că face parte din noul val de politicieni au fost principalele avantaje care au recomandat-o, cel puţin în faţa lui Klaus Iohannis, cel care a avut cel mai greu cuvânt de spus când PNL îşi alegea noul lider, ea fiind în competiţie cu Ludovic Orban.