L-au botezat Napoleon pentru că
auziseră ca personajul istoric cu acest nume fusese un fel de
vedetă. Nu ştiau exact cine fusese, dar le
plăcuse numele. Trecură anii şi Napoleon tot nu aflase nimic
despre cel căruia îi purta numele. Dupa vreo 14-15 ani a
terminat şi el
in sfarşit
clasa a XII-a. Ca şi celălalt Napoleon, fusese şi el un geniu: al
chiulului şi al
lenei. Mai avea doar de trecut bacalaureatul şi scapa de chinul
vieţii
sale: şcoala.
În
sfârşit a
venit şi ziua
cea mare. În ziua precedentă a fost puţin stresat, dar
şi-a indesat bine
căştile în
urechi şi a dat
volumul tare pentru relaxare maximă. Dormise doar cateva ore, dar
se simţea deja
victorios. Când a văzut subiectul, a incremenit: Napoleon
Bonaparte.
Or fi
fost energizantele de ieri noapte, dar brusc se
simţi smuls din
bancă şi
ateriză pe un câmp de bătălie. Un soldat veni în fugă spre
el şi il
întrebă: ‘Ce ordin dai, comandante?’. Un altul îi strigă: ‘Ce
facem? Mai aşteptăm sau atacam?’. Un al treilea veni cu o
depeşă:
‘Repede, comandante, oamenii aşteaptă decizia ta!’. Auzi pe
cineva şuşotind: ‘Ce-o fi cu el?! Pare bulversat. Tocmai el, care
putea face atatea lucruri deodată???!!!’.
În
acelaşi timp,
printr-o ciudată coincidenţă, celălalt Napoleon se trezi în
sala de examen a unui liceu bucureştean. Se uită în jur
şi văzu
nişte
adolescenţi
care se uitau când în tavan, când pe geam, când incercau să
descifreze nişte hieroglife scrise in palmă. Unele fete
işi ridicau din
când in când, discret fusta şi incercau să copieze ceva scris
pe genunchi. Geniu militar, Napoleon se
gândi: ‘Ce debusolaţi
sunt aştia! Eu cred
ca au de câştigat o
bătălie, dar ei nu-şi
dau seama ce au de făcut. Privirea fugărita pe tavan, apoi pe geam,
sub bancă şi apoi iar
pe tavan denotă lipsă de pregătire. Par obositi,
aşa că nu
i-aş lua niciodată in
armata mea, pentru că aş pierde sigur toate bătăliile.’
Examenul se
termină şi liceenii
incepură să părăsească sala. Unii păreau
satisfăcuţi, dar
mulţi erau
trişti sau
ingrijoraţi.
Majoritatea puseră la ureche o cutiuţă mică şi incepură să vorbească
singuri.
Se trezi
înapoi pe câmpul de bătălie. Văzu in locul lui un lungan
dezorientat şi-i dădu un brânci înapoi in veacul său: ‘Du-te înapoi in
lumea ta buimacă şi agitată. Nu ştiu dacă veacul tău a câştigat bătălia, dar văd că
oamenii mei sunt pe cale să fie nimiciţi din cauza ta. Nu ai
reacţii rapide,
nu eşti
perspicace, nu eşti eficient şi mă enervez de simt că mă apucă iar
gastrita.’
Napoleonul nostru se trezi in faţa liceului.
Nu-şi amintea
nimic din timpul examenului, dar işi propuse ca, in cazul unui
eşec, să acorde
totuşi
puţină
atenţie
manualelor pentru sesiunea din toamnă.
