‘Ce bună ar fi acum o
portocală!’ mă gândeam. Şi undeva în zare am văzut cum începe să se
formeze o portocală. ‘Ia să o întreb pe pisica Vasilica dacă vrea
să mănânce o portocală?’ Şi portocala a luat
forma unei pisici portocalii. Oare pisicile pot mirosi a mere? Şi
pisica cu gust de portocale a început să miroasă a mere. Oare
pisicile portocalii cu gust de portocale şi miros de mere pot fi
planete? În ce sistem solar?
‘Pot fi
ce vrei tu’, mi-a răspuns pisica Vasilica cu gust de portocale şi
aromă de mere. “Grozav! Eu vreau să fii o planetă. Planeta despre
care trebuie să scriu în compunerea aceea nesuferită.’ ‘Permite-mi
să mă prezint: din clipa aceasta sunt planeta ta. Planeta Vasilica
în formă de pisică cu gust de portocale şi aromă de mere.’ ‘Eşti
locuibilă? Te pot vizita?’ ‘Nu trebuie decât să-ţi doreşti.
Trimite-mi un gând şi mă vei cunoaşte.’ ‘Wow! Ce plăcere să simt
aroma de mere şi gustul de portocale!’ Cred că torcea, pentru că
simţeam ceva vibrând sub picioare. Aş fi
tors şi eu de încântare, dar nu ştiam cum. Mă simţeam bine, dar nu
ştiam de ce. În fine, compunerea aceea antipatică dispăruse. Nu mă
mai gândeam la ea.
‘Cred
că o să mă mut aici. Pe planeta mea. O să mă împrietenesc cu
gusturile, aromele şi o să mă joc cu cuvintele mele. Oare ora de
română nu se poate ţine şi fără mine? Mă rog, dacă face doamna
prezenţa, o să mă întorc. Dar o să o rog pe planeta Vasilica, în
formă de pisică, cu gust de portocale şi aromă de mere, să se facă mică-mică
şi să nu toarcă, pentru a o putea strecura în
buzunar. Şi când doamna n-o să se uite, o să o
scot şi o să mă joc cu ea şi cu celelalte
cuvinte.
