Mai întîi trebuie lămuriți termenii. Nu există școli creștine în sensul în care nu există trompete creștine, mașini creștine, telefoane creștine, computere creștine, camere video creștine. O școală care pornește de la presupoziții diferite de înțelegere a lumii și vieții, de la o anumită filozofie asumată, poate fi o școală confesională, în măsura în care este înființată, protejată, susținută de o instituție religioasă. O școală poate fi creștină ca orientare în măsura în care își asumă filozofia și valorile iudeo-creștine ca punct de pornire în parcursul epistemic. În consecință, se formează un anumit ethos în comunitatea academică, consecință naturală a asumării unei anumite dispoziții teologice, și este de așteptat ca cel puțin profesorii să fie implicați activ în promovarea standardelor biblice de credință și trăire.
Așadar, cum am putea descrie o astfel de școală?
1. O școală creștină pune accentul pe etică (morală creștină) și ethos (ceea ce înțelegem altfel prin atmosferă, comportament, interacțiune relațională). O școală creștină are ca fundament epistemic valorile biblice și este supusă unei biserici locale, este protejată și apărată spiritual de forța duhovnicească a Bisericii, al Cărei Cap este Cristos, fiind Mireasa Domnului. O școală ”creștină” nu este independentă, ci este brațul învățătoresc al Trupului lui Cristos.
2. O școală creștină ar trebui să dăruiască discipolilor ei o altfel de diferență epistemică decît cea oferită de o școală seculară, pentru că ar trebui să ne învețe lucruri pe care nu le putem găsi ușor în altă parte, nici măcar în biblioteci, în cărți sau pe google și youtube. Și ar trebui să se întîmple aceasta pentru că, în concepția fondatorilor unor astfel de școli, învățarea reprezintă mai mult decît un transfer de informație, ar trebui să fie formare în caracter, diferența epistemică fiind astfel măsurată în lucrurile pe care le vom fi știut și trăit înainte de intrarea într-o astfel de școală și lucrurile pe care le vom ști și trăi în momentul de față. Într-o astfel de instituție ar trebui ca profesorii și studenții să migreze spre un alt tip de relație, acela de mentor și ucenic. Ucenicia n-a fost descoperită de creștini, dar creștinii i-au modificat chipul cu totul în primele secole creștine.
Citește mai departe AICI pe Edictum Dei
