7 noiembrie, 2016
Țin în mână graficul de lucru al inspectorilor de pază
VELMART, din iunie 2016. Din data de 14 iunie 2016 s-au concediat
din proprie inițiativă 6 inspectori de pază. Eu, fiind inclus în
grafic din data de 24 iunie, 2016.
22 iunie, 2016
Mi-e greu. Fata de care mă îndrăgostisem timp de vreo 3
săptămâni de ieșiri prin oraș s-a întors la fostul ei prieten. Pe
mine m-a adăugat în lista neagră pe facebook și pot să-i văd pozele
doar de pe o pagină falsă, dar nu-i posibil să-i scriu. Tot ce am
de la dânsa e poza de profil. Ea m-a pictat într-un mod inocent, în
momentul în care o durea faptul că o resping. Am respins-o,
deoarece treceau prin mine momentele în care făcea dragoste cu
prietenul ei. Găsea de cuviință să-mi spună că se gândește la
mine.
Îmi amintesc ziua în care mă deplasam cu troleibuzul și
s-a început momentul. Senzația de cutremur de pământ trecea prin
mine. N-am rezistat. N-am putut rezista să mă gândesc că ea o face
cu dânsul. Simțeam nevoia să compensez și începusem s-o excit pe-o
fată de alături. Prin respirație, tăcere, sublim. I-am atins
piciorul încet, hipnotizând-o printr-o frică a plăcerii. Căutam și
mai multă plăcere și nu-mi permiteam să mă pătrundă frica. Doar
astfel puteam s-o fac. Necunoscută și să-i ating zona intimă prin
pantaloni. M-am liniștit. Nu mai puteam să continui. Sau, poate că
prietenul acelei iubite a ejaculat. Am aruncat o privire spre cei
care se aflau în troleibuz și încercam să-i controlez energetic.
Încercam să stăpânesc spiritele, altminteri ar fi fost un dezastru.
M-aș fi expus riscului de a lua o bătaie bună.
Cu astfel de gânduri m-am trezit în acea dimineață.
Plecasem într-un hypermarket, să-mi iau ceva să mănânc. Mă tot
uitam la atâtea game de produse, dar tot nu găseam ce să mănânc. O
fi și faptul că nu-mi prea permit să cumpăr ceva scump. Doar
strictul necesar, să nu mor de foame. Așa că îmi luasem halva.
Pâine aveam acasă. Am achitat produsul și m-am apropiat de un
inspector de pază. L-am întrebat dacă mai sunt locuri vacante și
mi-a spus să mă apropii de biroul de informații la administrator,
să completez cererea de angajare. Așa am și făcut. Am completat
acea cerere și la scurt timp s-a apropiat șeful de
schimb.
-Bună ziua! Mă numesc Serghei Guțul și o să
vă fac un mic instructaj în ceea ce trebuie să faceți. Aveți timp
disponibil acum?
Am dat din cap că am timp. Plecasem în sala a doua de
comerț și răspundeam la toate întrebările pe care mi le dădea.
Vorbea limba rusă. Se vedea că e om calculat, un pic prost, dar nu
într-atât de prost încât să înțeleagă oricine acest fapt. L-am tot
ascultat și încercam să iau cât mai multă informație. M-a întrebat
dacă pot să ies de mâine la lucru și i-am zis că pot. Mi-a spus să
mă prezint la 9 dimineața cu actele necesare pentru angajare, ca
mai apoi să fiu trimis în alt sector pentru a mă angaja oficial.
Între timp trebuia să fac în această zi vreo 6 ore de stagiu. Așa
că venise un inspector de pază, în compania căruia m-a și
lăsat.
S-a apropiat de mine un băiat înalt, bine făcut, pe nume
Valeriu Duca. M-a privit de sus în jos și respira cu aere de
superioritate. Simțeam că-mi înghite interiorul și tot încerca să
mă intimideze. O făcea prin energia lui. Vampir de
energie!
Nu m-am lăsat manipulat de acest om și făceam tot
posibilul să-i înghit impulsurile.
-Ai de gând să lucrezi în mod serios la
noi?
-Da.
-Iaca tu trebuia să știi cum să verifici
alarmele, să știi cum se fac anulările, la ce marfă să atragi
atenția, să nu se fure ceva. M-ai înțeles?
A spus-o pe un ton într-atât de rece, încât simțeam
nevoia să schimb subiectul. Trebuia să-l trag într-acolo unde eu
eram priceput. Să-l fac să mi se supună.
-Îți place de acea fată care lucrează
casier?
Mă privi laconic și zâmbi într-un mod în care exprima o
fericire de copil intimidat. Era rezervat și totodată stăpân pe
sine. Am înțeles că într-adevăr o place.
-Ea are prieten!
-Și care-i problema?
-Nu mă bag la fete care au
prieteni.
I-am apreciat ingeniozitatea și am revenit la faptul că
trebuia să-i spun ceea ce am însușit. S-a bucurat să vadă că prind
firul repede și la scurt timp a venit șeful de schimb. I-am
povestit și lui ceea ce știu, și mi-a spus că-s liber. Mi-a mai
spus că mâine trebuie să fiu cu 20 de minute înainte de ora
stabilită. Am dat aprobator din cap și m-am dus să-mi iau halvaua
de pe masa administratorului, căci acolo o lăsasem.
*
23 iunie, 2016
M-am trezit de la sunetul alarmei, dar nu înainte de a o
amâna de vreo 3 ori. Mi-am făcut un ceai și am mâncat și halva cu
pâine. Era o zi deosebită pentru mine, poate prin faptul că nu
făceam nimic s-o fac deosebită pe acea zi. Mi-am zis că e un nou
început și am plecat la VELMART. Am luat de acolo îndreptarea spre
oficiul care se afla la Ciocana. Și, fiind la Botanica, am urcat în
„rutiera” 166. Am ajuns acolo și cu greu am găsit unde să intru.
M-a indignat faptul că inspectorul de pază de la intrarea de
serviciu mi-a răspuns într-un mod în care s-a arătat
indignat.
-Unde? Pentru angajare? La
11:00.
-Bine.
M-am uitat la oră și aveam de așteptat vreo 45 de
minute. Am găsit o curte în care să admir norii scăldați în lumină
și singurătate. Și, contemplam în sinea mea tăcerea acestei
lumi.
Mă mai uitam la furnici și mi se părea că-s într-atât de
mare, apoi priveam spre clădiri și simțeam că-s atât de mic. Așa că
eram în acel moment în felul în care priveam lucrurile. Mă mai
uitam la oră, nu o dată, ci de vreo 3 ori. Prima oară mă uitam
pentru că trebuie să mă uit. A doua oară mă uitam pentru că îmi
dădeam seama că încă nu știu cât e ora. A treia oară mă concentram
să mă uit la oră, nu într-un mod mecanic, ci pentru a mă orienta în
timp. Așa au trecut cele 40 de minute și restul minutelor era să le
aștept la ușa intrării de serviciu. Am intrat și mă îndreptasem
spre oficiu. Era o doamnă de vreo 43 de ani. Parcă fericită că
lucrează și parcă obosită de lucru. Avea un zâmbet obosit și o
privire sentimentală. Îmi dădea de înțeles că la ei e
„bine”.
A urmat procedura de angajare, ea completând niște
documente și eu citind contractul de muncă. M-am încăpățânat să
citesc tot acel tumult de foi și le-am citit pe toate. Am semnat
contractul. Mi-am luat cheia electronică, dar nu înainte de a-mi
spune respectiva doamnă cuvântul „felicitări”.
-Pentru ce?
-Păi, în buletin scrie că e ziua ta de
naștere. Azi împlinești 24 de ani.
-Ah, da! Mulțumesc!
I-am zâmbit și mi-am amintit că într-adevăr era ziua mea
de naștere. Am ieșit de acolo și la scurt timp am fost sunat de
sora mea. M-a invitat la dânsa, să iau un tort și în mod simbolic
să sărbătorim. M-am îndreptat spre Buiucani și am coborât la
stație. Am luat un tort micuț „Kievskii” de la rețeaua de
supermarkete „Linela” și am urcat pe scări la etajul 10, să
sărbătoresc cu sora și cu nepoțelul de 10 luni.
*
24 iunie, 2016
Gătit la patru ace, călcându-mi hainele de cu seară, de
parcă eram un mire căruia îi lipsea buchetul din piept. Nu știu ce
m-a apucat să mă duc în asemenea mod la lucru. În fine, m-am dus și
eram acolo cu 20 de minute înainte de a se face ora 8:00. Am intrat
în biroul șefului de schimb. Ne-a explicat ce și cum să facem, și
noi am dat din cap că știm totul, fiindcă așa se întâmplă când nu
știm nimic. Lipsit de experiență și cu rație în mână. Am luat și
dispozitivul cu care era să verific pe oameni, în cazul în care a
sunat alarma. Am mai luat și cartela cu care trebuia să fac
anulările casierilor și m-am dus spre postul șase, în sala întâi de
comerț.
Eram fericit. Atâta lume frumoasă în jur și eu pot să-i
admir. A fi inspector de pază nu-i ceva de rutină, ci e un post de
lucru demn de respect. Mergeam din stânga în dreapta de parcă
defilam pe un podium. Eram militant. Îmi făceam armata în rolul de
inspector de pază, căci în alt mod nu era să fac armata, fiindcă
eram inapt pentru așa ceva. Avusem pe 30 marti 2006 operație la
rinichi și mi s-a scos un chist de acolo. Rinichiul e la loc și
funcționează. Prea multe detalii, dar v-am spus-o și pe asta, să nu
apară întrebări.
Mă tot plimbam pe acolo și între timp s-a apropiat o
bătrânică de mine.
-Ești foarte frumos, băiete!
-Mulțumesc!
M-a admirat câteva minute și căuta să intre în discuție.
Vedeam pe chipul ei o expresie întâlnită la actrițe. Am admirat-o
și eu, și încercam să-i ghicesc trăsăturile feței de pe timpul când
era adolescentă. Ah, m-aș fi îndrăgostit probabil! De ce nu se
apropie și fete mai tinere de mine?
N-a fost cu putință să rămân mult timp în fața acelei
doamne, fiindcă trebuia să-mi fac lucrul. Strigase o fată care
lucra la casă. Trebuia să fac o anulare. Mi-am cerut scuze de la
acea splendidă doamnă și m-am retras.
Au trecut vreo 4 ore și era în jur de ora 12:00. Am luat
masa într-un interval de 20 de minute și ne-am schimbat cu
posturile. Eram deja în sala a doua, la postul 7.
Pe acolo trecea mai puțină lume și părea totul monoton.
Îmi doream dinamism și unicul lucru pe care-l puteam face era să
intru în lumea mea de vise și trăiri. Ah, iubirile vieții mele!
Durerea de picioare și dorința de-a sta întins în pat, să fac
dragoste cu perna. Iubită pernă, mult îmi doresc să te îmbrățișez.
Dar, nu! Mai am de stat încă 10 ore în picioare. Așa am petrecut
ziua, împingând cărucioarele din hypermarket și aranjându-le
într-un mod cât mai simetric posibil. Voiam perfecțiune, indiferent
de locul unde lucram.
După ce am ajuns acasă în jurul orei 23:30, eram bucuros
să fac un duș și să adorm buștean. Așa am și făcut.
*
25 iunie, 2016
În ziua aceasta mai mult am dormit. Era și de așteptat,
după atâtea ore de ieri, stând în picioare. Mai intrasem pe
facebook și trimeteam invitație de prietenie fetelor care trăiesc
într-un cartier cu mine. Nu mai aveam chef să plec prin alte
sectoare, mai ales că mă dureau picioarele. Așa a trecut ziua, fără
să ies cu vreo fată...
26 iunie, 2016
Era trecut de ora 14:00 și mă aflam la postul 7. Aveam o
stare de spirit liniștită și pe neprins de veste a trecut prin mine
ceva ce poate fi simțit când admiri aureola. N-am înțeles ce-a fost
și nu știu de unde-i verdele acesta frumos din mine. Un verde
halucinant și plin de mister. Un verde amestecat cu lumină și
întuneric.
Se liniștise starea mea de spirit, dar nu pe mult timp.
Fata care trecuse pe la spatele meu s-a întors și era la casă. Era
și iubitul ei, obosit să alerge după dânsa. M-a amuzat acest fapt
și începusem să zâmbesc. Fata m-a observat și a început și ea să
zâmbească. Prietenul ei avea privirea orientată spre pământ și
mi-am permis s-o mai privesc pe acea fată, dar nu zâmbind, ci
încercând să fiu serios. Am rezistat 2 secunde și iar am zâmbit. Ea
a făcut același lucru.
Trecuse vreo jumătate de oră și iar o văzusem pe acea
fată, stând în rând la casă, dar nu mai era iubitul ei alături de
dânsa. Era singură . Ne-am privit cu aceeași ardoare și tot
încercam să fiu serios.
A ieșit fata din hypermarket și m-a lăsat într-o stare
de confuzie. Nu știam ce-i cu mine. Aș fi alergat din urma ei, dar
nu era cu putință. Nu puteam părăsi postul de lucru și nici să
intru în discuție cu dânsa. M-am resemnat că dragostea durează o
clipă și peste 3 ore iar a apărut acea fată. S-a apropiat de mine
și a citit de pe ecuson numele meu.
-Hm! Ion Zubco? Am impresia că te cunosc de
undeva.
-De unde?
-Veneam ieri de la mare și am accesat
facebook-ul. Era cerere de prietenie de la tine.
-Ai acceptat?
-Nu.
-De ce?
-Îmi arăta că ai atins limita de
prieteni.
-Ah, da!
Felul în care-i vorbeam era cu totul caraghios. Ea era
în dreapta mea, iar eu o priveam cu coada ochiului, să nu-și dea
seama cei care supraveghează la cămeri că aș vorbi cu un
cumpărător. I-am spus în șoaptă să-mi scrie și eu voi face tot
posibilul ca ea să ajungă în lista mea de prieteni. Altă discuție
n-a fost. Doar atât. Ea plecând și eu savurând starea de zbucium și
bătăi de inimă, de parcă aș savura din energia unei
aureole.
*
27 iunie, 2016
Discutam noapte de noapte cu Arina. Măcar o oră înainte
de somn. Era o discuție prin mesaje, pe facebook. Am aflat că-i
plac câinii și că are puțini prieteni. Și în ziua aceasta am
discutat puțin, după ce venisem de la lucru. Apoi m-am culcat să
dorm vreo oră, fiindcă trebuia să mă trezesc la 2:00 de noapte și
la 3:00 să fiu la Unic. De acolo trebuia să plec la Vaslui, să-mi
iau buletinul românesc și să depun actele pentru
pașaport.
M-am pornit pe jos de la McDonald's
de la Botanica spre Unic. Nu mi-aș fi permis să dau pe taxi a
patra parte din suma pe care o făceam stând în picioare o zi. Totul
era perfect, în afară de pantofii noi, care-i cumpărasem cu 2 zile
în urmă. Au ajuns să mă roadă până la os. Și, în afară de faptul că
trebuia să găsesc un xeros la 2 de noapte. Am trecut pe la vreo 2
stații de alimentare și abia la a 3-a stație am găsit ce căutam.
Așa că am plecat cu inima împăcată spre Unic. Am urcat în mașină și
așteptam momentul plecării. Am ajuns și la Vaslui în jurul orei
5:00. Ne-am înscris în lista pentru pașapoarte și am plecat să iau
buletinul din altă parte. Nu eram singur. Aveam în compania mea un
domn care trecea prin aceeași procedură.
Ne-am înervat noi în rând vreo oră și eram agitați de
faptul că o să pierdem rândul la pașaport. Când trebuia să-și ia
buletinul acel domn, a fost anunțat că nu e cu putință să fie
găsit. De data aceasta chiar îmi venea să turb. El era mai
îngăduitor, chiar dacă simțeam că amuș o să-și piardă cunoștința.
S-a găsit într-un final buletinul și mi-au dat și mie actul mult
așteptat. Am ajuns și la secția de pașapoarte, și dacă era să
întârziem cu 2 minute, nu mai era să avem norocul de-a da
documentele la pașaport în aceeași zi. Am fost din puținii norocoși
care le-au reușit pe toate.
Ne-a ajuns rândul și am intrat în secție. Ni s-a dat o
foaie în care eram programați la ora 12:00. Trebuia să mai așteptăm
vreo două ore. Am așteptat și acele două ore și după aceea ne-au
pozat pentru pașaport. Mi-am luat de-o grijă și am ieșit afară, și
mare mi-a fost mirarea să văd că plouă. N-am putut sta locului și
m-am dus sub un copac. Mai făcusem cunoștință cu alți oameni și nu
în ultimul rând cu o fată. Mă tot uitam la fetele din Vaslui, dar
tot mi se păreau mai frumoase moldovencele noastre. Nu știu în ce
mod am ajuns să vorbesc cu acea moldoveancă. Ah, da. Ea trebuia să
meargă cu noi acasă, fiindcă s-a reținut din cauza
pașaportului.
În drum spre casă m-am certat cu acea fată și m-a făcut
idiot și în tot felul. I-am justificat comportamentul prin faptul
că într-adevăr m-am comportat urât. În fine, n-am vrut să mă simt
inferior felului ei de a fi.
*
1 iulie, 2016
M-am trezit cu gândul că trebuie să mă văd cu Arina.
Vorbisem aseară despre faptul că ne-am putea duce la un frigărui în
doi. Ea a acceptat. Așa că la ora 9:00 trebuia să ne vedem. Am
ajuns cu 10 minute înainte de timp și ea deja era acolo. Mi-a spus
că mă așteaptă de mai bine de 20 de minute. Era pentru prima oară
când ies cu o fată și ea vine înaintea mea. Am apreciat mult acest
gest și ne-am dus încet spre marginea orașului, vreun kilometru de
mers pe jos. Pe drum am mai trecut prin supermarket și am luat
pâine și farfurii de unică folosință. Ne-am mai uitat la felii de
tort „Napoleon”, dar nu ne-a plăcut deservirea domnișoarei casier
și am ieșit din acel magazin.
Am ajuns noi la „Vasimiorkă”, ceea ce ar însemna cifra
opt în română. Carne era, apă și șervețele erau, dar nu era un
grătar. Am căutat vreo sârmă, dar n-a fost cu putință să găsesc.
Așa că am avut noroc de niște cărămizi roșii, pe care am și copt
cârnăciorii. I-am scăpat prin cenușă și zău că erau gustoși, dacă
nu te-ai fi uitat la dânșii. Am îmbrățișat-o pe biata fată și
căutam s-o sărut. Ea de 16 ani și eu de 24. Pefect! Bine că legea
permite de la 16, numai în cazul în care e de acord comun și n-o
amăgesc să se căsătorească cu mine.
De sărutat am sărutat-o, dar mai mult de atât n-a fost
cu putință. Chiar dacă am așezat pătura în tufar și dorind
nebunește s-o pătrund... nimic! N-am putut merge peste voința fetei
și m-am calmat. M-am mai supărat un pic, dar mi-a trecut. Am luat
pătura din tufar și ne-am așezat la iarbă verde la soare, să nu ne
mănânce țânțarii. Am mâncat acei cârnăciori și ne-am pornit spre
casă.
Tot în ziua aceea ea a făcut ce-a avut de făcut și ne-am
văzut în jurul orei 16:00. Ne-am dus în camera în care stăteam la
gazdă. Am dezbrăcat-o și stătea goală întinsă pe mine. Mă excita
nebunește, dar n-a fost să fie. Nu voia să mergem mai departe din
prima zi. I-am respectat dorința și după un joc de atingeri am
plecat s-o conduc la dânsa acasă, vreo 5 minute de mers pe
jos.
Lucrasem în data de 29 și 30 iunie, și mi s-a părut
obositor să știu că trebuie să lucrez încă patru zile la rând, după
ziua aceasta de odihnă.
*
6 iulie, 2016
În ziua aceasta era să mă odihnesc din nou. Arina era
plecată din capitală și nu aveam posibilitatea s-o văd. Am fost la
clădirea unde-i Moldtelecomul și am adăugat-o pe Arina în numere
favorite. Era să vobesc gratis cu dânsa. Ore în șir de discuții.
Doar că aflasem de faptul că Arina a ajuns la spital. A bătut-o
cineva în timp ce mergea pe stradă și a ajuns cu coasta ruptă.
Nu-mi găseam locul. Îmi doream s-o văd, să fiu alături de dânsa,
dar nu era cu putință. Puteam doar să-i aud vocea și să mă bucur că
nu s-a întâmplat ceva mult mai grav.
6 iulie-19 august, 2016
Nu țin minte multe detalii din această perioadă. Știu
doar că vorbeam ore în șir de pe telefon și până și tăcerea izvora
plăcut prin noi. A fost o perioadă în care s-a oprit timpul. Am
avut și ore plăcute de dragoste, și plimbări, și tot ce poate fi
mai frumos într-o relație. Era totul perfect, în afară de faptul că
uneori devenea rece, gândindu-se la fostul ei prieten. Și, straniu
era că el o suna în timp ce noi făceam dragoste. Simțea asta și îl
măcina gândul că iubirea vieții lui ar putea să aparțină și
altcuiva.
În data de 15 august lucrasem ultima zi în calitate de
inspector de pază. Fusese între timp și ziua ei de naștere. Îi
dăruisem o carte: „Memoriile unei gheișe” –de Arthur Golden. Știu
că umblasem într-o zi prin vreo 6 librării și căutam cartea „Fără
ideal”- de Henryk Sienkiewicz, dar n-a fost cu putință s-o găsesc.
Mai știu că la început de iulie am ieșit cu Anastasia, o fată
frumoasă venită din Belgia. O sărutasem în acea seară, dar n-a fost
să fie mai mult. O sărutasem și pe Aura, căci o întâlnisem într-o
dimineață în timp ce mă îndreptam spre casă, după 24 de ore
lucrate. Am fost cu Aura în blocul în care lucra și m-am aprins. Am
avut o dorință de moment, dar n-am mers prea departe. N-aveam
regrete pentru toate astea, fiindcă n-am ajuns să am cu Arina ceva
serios. Între timp am mers mult mai departe și am dorit să pun baza
unei relații. I-am fost fidel din ziua în care mi s-a dăruit. N-am
mai sărutat de atunci vreo fată. Nu mi-aș fi permis, din momentul
în care am pătruns în sensibilitatea ei. Ba chiar și când mă
deplasam cu troleibuzul mă străduiam să nu mă excit din cauza
vreunei fete.
Mi-am permis în sfârșit să plec acasă la părinți și pe
19 august i-am dedicat o poezie:
Phoenix
Nu există muzică în lume
Să descrie starea mea de-acum.
Cum să scriu despre perfecţiune?
Tu - ecou de univers. Eu - scrum.
Cum să-ţi spun că eşti în mine ploaie,
Eşti în mine vânt de primăvară,
Soare şi văzduh. Şi eu - şiroaie.
Şerpuiesc trăirile-n vioară.
Vânt de dor. Eu vânător. Tu - muză.
Muzica din tine mă învie.
Te-am vânat şi îmi eşti călăuză,
Şi vioara cântă-n agonie.
Din clipa în care am început să-i dedic poezii, totul a
început să se ruineze.
*
19 august - 5 octombrie, 2016
Nu știu ce-a fost nici în această perioadă. Îmi aduc
aminte doar de Școala de la Iași. Durase în perioada de 16-18
septembrie. Nu vreau să comentez despre cele întâmplate acolo,
fiindcă sunt epuizat. Simt că nu mai pot scrie. Cineva îmi
interzice să fac acest lucru. Începusem să scriu dimineață tot
ce-am scris până acum și uite că am ajuns să petrec seara în
neputința de-a mai face ceva. Depun ultimele puteri pentru a-mi bea
ceaiul și simt că trebuie să tac. Pot doar să public poezia pe care
i-am adresat-o în data de 5 octombrie:
În clipa despărțirii
Nostalgic somn, nostalgică trăire
Și ea în mine – șoaptă de iubire.
Și, șoapta ei în mine mai apasă,
Și mi se pare clipa dureroasă.
Ah, tu, durere! Tu, fior de viață,
De ce te-agăți de clopote de gheață?
Nu vezi că ele sună calm și rece,
Și se dărâmă de pe zi ce trece?!
Ah, ochi secați de-atâtea lacrimi curse
Și așteptări din anotimpuri scurse.
Așa o fi, să dau tribut iubirii
Tot ce mi-e drag și clipa despărțirii.
Și, mă întreb de n-o fi otomană
Virtutea, care-n mine e orfană.
Căci, nu aspir decât la supradoză
De gânduri inspirate din Spinoza.
Și, resemnat mi-e plânsul – care știe,
Că ea rămâne-n mine armonie.
Apoi a urmat poezia din 6 octombrie:
Început
Îmi iau cuvintele-napoi,
Nu te-am iubit și-mi pare bine
Că n-am simțit decât suspine
Și chin amarnic la nevoi.
Nu-s trădător, căci n-am știut
Ce zace-n lumea ta frivolă.
Ai fost pe-o clipă-a mea busolă
Și m-ai lăsat în lacrimi mut.
M-am înecat în absolut
Și, da! Mi-e greu să mai trăiesc,
Căci nu credeam că te iubesc,
Dar te iubesc ca la-nceput.
A urmat poezia din 10 octombrie:
Din sine
Leagă-mi aripile, singurătate!
Să nu ajung blestem peste suspine
Și să n-ai chef de act de caritate,
Când te-oi ruga să mă dezlegi de sine.
Șoptească clipa anului ce vine,
Că viața-n sinea ei nu e de vină,
În lanț de fier, avântul să-mi aline
Și să plătesc tribut pentru rugină.
Or' las în voia sorții tot ce-i bine
Și tot ce-i rău voi dezmembra din soartă,
Căci mă înghite plânsul care,-n sine,
E compatibil cu privirea moartă.
12 octombrie
Tiptil, în ochii tăi
Iubito, adu-mi lumânarea,
Să te achipui la lumina ei...
Ah, caldă-ți este răsuflarea
Și hoinăresc tiptil în ochii tăi.
E suferință și chemare,
Și un fior – de-a pururi emanat
De indulgență și splendoare,
Și de privirea omului chemat.
Ți-ating tăcerea și mă doare
Să te doresc din ce în ce mai mult,
Și hoinăresc în emanare,
Și îmi înghiți durerea din tumult.
Ah, evantai croit din soare
Și tot frumosul înghițit de zări.
Iubito, te iubesc mai tare
Și te respir din gânduri și chemări.
19 octombrie
Și, să te caut
Pot doar să zac în sinea mea.
Ah, tu, frumoasă și măreață.
Și, te-aș iubi cum nimenea
N-ar îndrăzni să simtă viața.
Tu, vârf de Everest sub soare
Și anotimp scăldat în mare,
Și cer senin, și crizantemă,
Și șoaptă dulce de poemă.
Pot doar să simt cum te doresc,
Să simt mai pot cum te apropii.
Și, ah! Să știi, înnebunesc!
În sinea lor tremură plopii.
Și, părul tău, sărutul tău.
Te-aș înghiți precum înghite
Oceanul dulcile ispite
Cu marinari și aur, zău!
Și-apoi în marinar să-mi fie
Destinul demn de pribegie.
Să fii comoara înghițită
De un vârtej cumplit de mare
Și să te caut. Amorțită,
Să sari în brațele-mi de zare.
19 octombrie:
Distinsă
Fluturi pe carosabil,
Oprire interzisă,
Avânt indubitabil
Și lacrimă distinsă.
De când o fi cuprinsă
Natura de parbrizuri?
Pe genele-i de insă
Zac flamele de izuri.
Oprire interzisă!
22 octombrie:
În gânduri
Cad frunzele pe sufletul de toamnă,
E umed frigul, ea nu mai apare.
Aievea galben-auriu mă-ndeamnă
Să cred că însăși toamna e un soare.
Dar, ah! Ce soare rece și ce umbre,
Încât de nu le vezi, le poți percepe
Prin pasul legănat de vise sumbre
Și prin tăcerea care bate-n stepe.
Ah, vânt arid în coamele de iepe,
Ce trec galop în sinea mea și-n riduri.
Și, o iubesc! Dar, nu o pot percepe
Decât în gând sălășluit de ziduri.
23 octombrie:
Nirvana
De mână cu Satana,
Mugind eternitate;
E tencuită vana
Cu sânge închegat.
În unison – nirvana!
Suspine strangulate
De dor imaculat.
29 octombrie:
Lup de stepă
Cine, naibii, să mă creadă
Că vreau carne de femeie?
Să îmi cadă-n braţe pradă
Şi să fie-n mine zeie.
Ah, privirea-i de scânteie
Şi pupile înecate
În nesaţ de epopee
Şi în doruri devorate.
Strangulez în mine toate
Zilele cu lună plină
Şi tăcerea mă domină,
Şi nu ştiu dacă se poate
Să o cern din colţi de moarte.
3 noiembrie:
Discrepanță
Flămând de tine și de tot,
Tortură inimii răzlețe.
Le țin ca pe un antidot
Pe amintirile mărețe.
Mă duc la vale și tresar
De libertatea năucirii.
Și, vântul flutură nectar –
Amar din dulcele iubirii.
Ah! Fluturi amețiți de cer
Și-n anotimpuri cern speranțe,
Să fii flămândă de mister,
Mister să fiu în discrepanțe.
4 noiembrie:
Trădare
Ea demult m-a dat uitării,
M-a-ngropat în frunze de toamnă.
Trist e glasul disperării,
Căci un altul o îndeamnă.
O dezmiardă și-o alintă,
Și îi spune c-o iubește.
Simt că mi-e aripa frântă,
Ea în mine putrezește.
Resemnat, în prag de doliu
Și murdar de-atâta soare,
Încât vreau doar un fotoliu,
Să fumez în el trădare.
5 noiembrie:
Libertate
Oferă libertate femeii,
E unica condiție spre dragostea
nemărginită!
Să nu se simtă aparent iubită,
Ci să iubească în felul în care
Soarele luminează fără de hotare.
Umbrele își au și ele rolul în astă lume,
Să nu ne ardă așteptările, menite să ne
curme...
Și, chiar nu mai contează de ești umbră sau de ești
soare,
Căci viața e premergătoare.
Ne completăm unul pe altul
Cu înaltul trăirilor adevărate.
Și, trăiască în mine bărbatul
În felul în care femeia se bucură de
libertate!
Am încetat să-i scriu pe data de 31 octombrie. Ne-am
văzut și ne-am dăruit unul altuia câte o îmbrățișare caldă. Am avut
o săptămână plină de chin, dar din principiu nu voiam să-i scriu.
Așa am întins-o până pe data de 5 noiembrie. La 22:17 i-am trimis
un mesaj: „Salut! Pot să te sun?” Am încercat s-o sun de două ori
și i-am mai scris un mesaj la 22:28:„Spune-mi că totul s-a terminat
și nu te mai deranjez”. Apoi la 22:37 i-am scris:„Am ieșit cu tine
din comoditate. Ai procedat corect cu mine. Adio!”. La 22: 59 i-am
scris alt mesaj: „E plăcut să mă uit la fereastra ta. Asta mă mai
ține în viață”.
Uitându-mă la fereastra ei, văzusem că iese un băiat și
o fată din bloc. Pe un moment mi s-a părut că acea fată e Arina.
Apoi mi-am zis că ea nu poate ieși la ora asta, fiindcă cu mine nu
se reținea mai târziu de ora 22:00. Mă pornisem spre casă și o
văzusem pe dânsa. Ea a fost acea fată.
Am privit-o îndelung, fără cuvinte. Ea învinse în
această luptă. N-am mai putut de durere și am căzut la pământ.
Nu-mi puteam stăpâni nervii. Mi-a zis să merg cu dânsa într-un
supermarket de alături, dacă mai am ceva de spus. Am mers din urma
ei în felul în care mergea prietenul ei atunci când eu eram
inspector de pază. De data aceasta nu mai zâmbeam, ci îi priveam
suspicios spre oamenii care mă priveau. Am înțeles atunci că
iubirea vieții ei n-am fost eu, ci acel băiat care a lupta pentru
dânsa. Într-atât de mult îl iubește, încât a pierdut 4 luni din
viața ei pentru a mă face să nu mai pot trăi fără dânsa. Am urlat
pe străzi în acea noapte. Era prea periculos să stau în casă. Am
vrut s-o sun pe mama și să-mi cer iertare că nu mai pot trăi, dar
am rezistat. S-a terminat toată această poveste cu un ultim mesaj
pe care i l-am scris: „Îți mulțumesc, Arina! Ți-ai jucat de minune
rolul”.
