Continuare de AICI
Cînd obosim spiritual, creștini fiind totuși, ca unii care am gustat din Apa Vie și din Pîinea Vieții?
2. Cînd facem slujba noastră, nu slujba Lui. Există multe moduri de a munci. Putem munci fără viziune, pentru un contract, chiar și cei care practică meserii vocaționale pot deveni ”meseriași”, pastorii pot deveni ”prestatori de servicii spirituale”, simpli funcționari care nu se mai ocupă de sufletele oamenilor, ci de liturghii, slujbe, botezuri, nunți, îngropăciuni. Pavel nu cade de oboseală pentru că își vede slujba într-un mod diferit: ”De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. Ca unii, cari am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.” 2 Corinteni capitolul 4:1-2. Dacă slujim doar pentru un contract sau pentru o sumă de bani, pentru valori vizibile și pămîntești, nici acestea nu vor fi destul, niciodată.
sursa Edictum Dei
3. Cînd căutăm alte străluciri decît strălucirea lui Cristos și a Evangheliei Sale. Au trecut mulți ani peste mine și multe experiențe ca să trăiesc eu însumi tentația strălucirii proprii în dauna luminii mesajului, cocoțarea pe informații care să epateze în dauna mesajului clar al Evangheliei. Am văzut de prea multe ori slujitori care strică Cuvîntul lui Dumnezeu pentru a se așeza pe ei înșiși în lumina favorabilă, vestindu-se pe ei înșiși. Orbi care călăuzesc alți orbi. Să îl lăsăm iarăși pe Apostol să vorbească: ”Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi sîntem robii voștri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întunerec“, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” 2 Corinteni 4: 3-5
Citește mai departe pe Edictum Dei AICI