Mulțumiți lui Dumnezeu

pentru toate lucrurile …

1 Tesaloniceni 5:18

Mi s-a întîmplat pe la începutul pandemiei. Eram, cred, la a doua infectare. Am scăpat ușor la prima (pierderea mirosului patru zile, stare proastă cam o zi!). La fel Natalia și Noah. Apoi am fost despărțiți șase săptămîni, 2 zile și patru ore, pentru ca Natalia să își îndeplinească rolul de bunică. În perioada în care am rămas singur acasă am căpătat un obicei ciudat: vorbesc ”de unul singur”. Nu mi-am dat seama pînă ne-am reîntîlnit, cînd mi s-a părut ciudat să fiu auzit de cei care ne vizitau, de soție și copil, dar n-am renunțat, pentru că nu era orice fel de vorbire. În perioada de singurătate am perceput mai bine alteritatea spirituală, prezența și împrejmuirea lui Dumnezeu prin Duhul.

După începutul războiului toată povestea asta s-a amplificat.

În cursul vieții ”glonțul” (o dată la propriu) mi-a trecut de mai multe ori pe lîngă ureche. Am fost în proximitatea propriei treceri de cîteva ori și, după ce a trecut momentul de climax, mi-am dat seama cîte lucruri puteam pierde, pentru cîte lucruri trebuie să mulțumesc.

Scripturile creștine ne îndeamnă să fim plini de mulțumire în orice circumstanță, chiar și atunci cînd, uitîndu-ne împrejur, nu prea găsim motive de mulțumire. Apostolul ne spune: ”Bucurați-vă întotdeauna în Domnul, iarăși zic: bucurați-vă!”, apoi același: ”aduceți la cunoștința Domnului tot felul de rugăciuni și cereri, cu mulțumiri!”

Multă vreme în viață am fost nemulțumit și îmi găseam legitimitate în frustrare, precum Iona: ”sînt frustrat și voi mai fi!”. Credeam că sînt îndreptățit: uciderea tatălui meu, care ne-a lăsat orfani și pe mama văduvă în timpuri crunte, anii 70-80 în România, apoi altele și altele. Din cînd în cînd mai scăpam cîte un cuvînt de mulțumire către Dumnezeu printre dinți, însă întotdeauna există în mintea mea un ”dar s-ar putea și mai bine … ”

De doi ani și jumătate și mai ales de 21 de zile încoace mă adresez lui Dumnezeu (poate că este pretențios să spun că mă rog … ) cam tot timpul cu voce tare, mulțumind pentru tot ce este împrejur, cu voce tare și în prezența copilului și a soției.

Mă îmbrac, mulțumesc pentru haine; mă încalț, mulțumesc pentru ghete; mă duc să curăț albinele moarte din fața stupilor, mulțumesc pentru stupii care au ieșit din iarnă; apoi mă întorc și mă împiedic de gura puturoasei fose septice și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fosă, casă, fîntînă, gard, lemne, sobă, uși, geamuri, ferestre, pentru tot ce îmi întîlnește privirea. Pentru obiecte și persoane, pentru cele vizibile și cele nevăzute.

Apoi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ochi (în 2003 era să rămîn fără vederea binoculară), pentru că m-au lăsat fibrilațiile de ani de zile, pentru picioare, mîini, auz și toate cu voce tare. Este terapeutic pentru mine să mă aud, clocotind de mulțumire, este pedagogic pentru copil să mă asculte, este liniștitor pentru Natalia să îmi știe starea de spirit.

Citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI