Sau despre alegeri

Sau despre lehamite la alegeri

Eu, în prostia și încăpăținarea mea, am votat de fiecare dată cînd am avut ocazia (cu o singură excepție, totuși) … Și de fiecare dată am încercat să-i conving pe cei din jurul meu să meargă la vot – fie că erau nehotărîți, fie plini de lehamite față de politică, fie prea puțin dornici să-și sacrifice jumătate de oră din viața lor superimportantă și superocupată pentru a-și îndeplini o datorie civică.

Unii au pretenția ca persoana sau partidul ce candidează în alegeri să reprezinte perfecțiunea, pentru a le merita votul și efortul! Întrebarea mea, de obicei, este cine a ajuns vreodată adult, fără a greși niciodată nimic în viață? Sau, pentru că religia la noi este destul de răspîndită, mai întreb cine se consideră atît de nevinovat încît să arunce primul piatra?

Ați observat că, de obicei, fiecare se consideră pe sine însuși a fi peste medie? Așa că fiecare are pretenții și așteptări peste medie. Dar este posibil să fim toți deasupra mediei? Pentru că în acest fel media si-ar pierde orice utilitate și orice relevanță.

La ultimele alegeri, eu am votat USB și apoi USR, ba chiar am donat bani pentru campaniile lor electorale. Am donat bani, de asemenea, și partidului Monicăi Macovei. Nu i-am ales neapărat pentru calitățile intrinseci dovedite, pentru carismă sau inteligența leaderilor. Nu le-am donat bani pentru că m-au marcat cu programele sau ideologiile lor, deși am citit platformele sau programele publicate, fără să mă aștept însă să găsesc acolo niște mari și semnificative prevederi, complet inovative și cu succes garantat.

A fost doar modul meu de a le oferi o șansă de a crește și de a performa. Nu poți doar critica intențiile, nu poți doar judeca lipsa unor succese majore, nu poți avea așteptări maximale și pretenția de a se materializa peste noapte.

Da – USR-ul nu este perfect. Da -rezultatele lor parlamentare nu au uimit prin eficiența lor maximă imediată. Da – pare să nu existe omogenitate, nu au stucturi teritoriale similare celor ale partidelor mari (care acționează mai mult ca grupuri organizate de interese particulare, decît ca structuri interesate de politici publice).

Dar cine ar putea avea astfel de așteptări, complet nerealiste (după părerea mea), de la un grup constituit aproape ad-hoc, care a reușit aproape peste noapte (deși a lucra noaptea nu mai este un lucru bun, după experiența cu guvernul PSD) să devină partid parlamentar? Fac ceea ce pot, învață din mers, iar cînd vor greși vom vedea cum se vor comporta. Nu este vorba de o încredere oarbă, ci de speranță și de așteptări realiste, aș zice eu.

Îi văd pe unii cum strîmbă din nas și critică – n-ar fi mai bine să repete experiența de a porni de la zero cu un partid, iar după ce intră în parlament să-și reia criticile? Sau pot face comparația cu PMP sau M10 – cum se văd acțiunile și reușitele acestora, prin comparație?

Mulți vorbesc de toleranță, de șanse egale, de drepturi egale. Doar că într-un fel le înțeleg cînd se gîndesc la propria persoană, și într-un complet alt fel le aplică (sau nu) cînd este vorba de ceilalți.

Spuneam într-o ședință oarecum „de partid” că ceea ce nu există nu poate fi îmbunătățit! Cred că este cazul să ajutăm, măcar și doar prin atitudinea noastră, la construcția de partide noi și solide, care se nasc greu, cresc într-un mediu plin de dificultăți, iar încurajările, chiar și extrem de moderate și de obiective, pot fi mai utile decît criticile continue.

Iar îndemnul meu este să nu-i mai judecăm pe ceilalți cu alte etaloane decît cele folosite pentru propria persoană! Și bine ar fi ca mai mulți să iasă la vot, ca să nu mai fim o țară a reacțiilor minunate, ci și una a unor oameni pro-activi și implicați civic în mod constant.

„Niciodată nu ți se va schimba viața, pînă cînd nu vei schimba ceva din ceea ce faci zilnic.” (Mike Murdock)

Din categoria:2017, alegeri, Imbunatatire, politica, schimbare, toleranță Tagged: alegeri, politica