Image courtesy of by cooldesign at
FreeDigitalPhotos.net
(Updated Section)
Cei mai mulți clienți cu care mă întâlnesc, îmi
mărturisesc cu oarecare amărăciune și resemnare, uneori chiar ură,
că nu mai apucă pensia. Decizia Guvernului de a reduce
contribuția de la 5,1 % la 3,75% (conform legii, trebuia majorată
la 6%) va duce invariabil la pensii mai mici în viitor, cu un
procent semnificativ, se evaluează că în multe situații ele vor fi
mai mici chiar cu 20%.
Pe fondul măririi numărului de
contribuabili la Pilonul III în 2017, constatăm un
trend sănătos în fond de asigurarea veniturilor la pensii prin
variante alternative celor legiferate de Statul Român, ceea ce este
un lucru elementar de asigurare a unei igiene financiare în
bugetele familiei pe termen lung.
Este mai bine să găsim variante de economisire și
investiție, acolo unde este cazul, întrucât ceea ce facem pentru
noi prin puterile noastre devine mult mai solid decât ceea ce
se poate rezolva prin instrumente sociale și
publice.
Pe de altă parte, îndrăznesc să cred că nu vom
pleca chiar toți din țărișoara asta frumoasă și că se mai poate
visa și construi un trai decent și pentru noi și pentru generațiile
următoare, chiar dacă multe elemente actuale vin să ne
contrazică.
Consider că putem depăși idealul celor plecați din
țară de a câștiga 100.000 EUR și să revină în țară pentru a-și
construi o casă cu acești bani.
Realitatea de astăzi spune că speranța de viață a
crescut, vârsta reală de pensionare s-a mărit, iar ceea ce spun
multe organisme internaționale este că pensionarii reprezintă o
problemă financiară crescândă pentru viitor. S-au creat fel
de fel de modalități de a reintroduce pensionarii în activitate, în
sensul de a face o muncă productivă societății și de a elibera
parțial de povara financiară guvernele.
Image courtesy of
by Jaime_Crespo at
FreeDigitalPhotos.net
Spuneam într-un articol mai vechi că
a nu trăi cu sentimentul că suntem povară pentru cei dragi poate fi
un argument destul pentru a începe să facem ceva pentru noi și
pentru ei implicit.
Astfel că pensia nu mai este ce a fost până de
curând, adică grija de nepoți, călătorii de relaxare
sau preocuparea către unul sau mai multe foste recuperabile
hobby-uri. Devine o chestiune de supraviețuire
financiară.
Cred că aspectul acesta îi îngrijorează și pe
clienții mei.
Iar când discutăm despre pensie, Pilonul III
începe să fie o soluție tot mai utilă și uzitată, întrucât nu
depinde de stat, contribuția poate fi făcută și de angajator și de
angajat, maxim 15% din venitul brut. Iar dacă ținem cont și de
deductibilitate fiscală în limita a 400 EUR, chiar devine o opțiune
importantă.
Poate încă nu știați, dar s-a înființat și
Asociația pentru Protecția Participanților din Sistemul de
Pensii Private, cu rolul declarat de a "promova interesul
general sau specific al participanților la fondurile private de
pensii, favorizând creșterea transparenței legate de funcționarea
fondurilor de pensii administrate privat" (articol sursă
aici).
Foarte interesant rămâne și aspectul legat de
randamentele fondurilor care precizează că ele trebuie să
situeze în media pieței, cerința expresă fiind de a nu se situa sub
media pieței mai mult de 4 trimestre, altfel administratorul de
fond de pensie este dizolvat, urmând ca participanții să fie
transferați la un alt administrator capabil să genereze aceste
randamente. Acest mecanism este util și dinamic în controlul
parțial al unui venit la pensie.
Am primit și întrebarea: cât mă costă pensia
privată? Am scris un articol în care am dat câteva
răspunsuri.
Revin cu o precizare care scapă în context de
multe ori: Când gândim strategic la pensie, este important să punem
în balanță cât mai multe opțiuni pe care le putem accesa, nu doar
clasicele pensie de stat, pilon II, Pilon III sau așa zis-ul Pilon
IV; orice alte investiții, terenuri, afaceri pot fi
considerate opțiuni alternative și cumulative în același
timp. Totul depinde de planificarea financiară pe termen lung pe
care este bine să o avem toți în vedere și s-o actualizăm ca
strategie periodic.
Pentru a preîntâmpina parțial efectele pe care le
vedem manifestându-se deja legate de pensiile mici, Educația
Financiară ca disciplină de studiu în școli ar putea fi un
element care să ridice conștientizarea și în rândul părinților și
să planteze o anumită atitudine față de bani și ceea ce pot face ei
în viața noastră cea de toate zilele și pentru cei
mici.
Câteva sugestii preluate de la alții care au
învins sistemul sunt de luat în calcul: un stil de viață
modest, investiții în imobiliare, împrumutul ponderat de la bănci,
activitate continuă, grija față de sănătate, economii și investiții
conservatoare, sunt doar câteva principii care pot sprijini o
strategiede pensionare.
Un subiect deloc de neglijat este și
periodicitatea crizelor financiare, care impactează în mod
evident orice planificare financiară. Iar când aceste crize sunt
dublate de o criză personală legată de bugetul familiei, lucrurile
pot scăpa de sub control.
Obligatorii sau facultative, aceste metode de
economisire facilitate prin reforma pensiilor contribuie în mod
activ la educabilitatea financiară a contribuabilului
român.
Ce poți face pentru pensia
ta?
În primul rând trebuie să găsești o variantă prin
care să poți economisi măcar 100-200 RON pe lună. Cum îi vei
folosi? Este o întrebare utilă și te va face să evaluezi fiecare
opțiune disponibilă, ba chiar poți deveni creativ în căutarea unei
soluții în care crezi și care are șanse reale de
reușită.
În al doilea rând trebuie să-ți construiești
Strategia pentru pensie:
Pensia de Stat, nu prea ai cum s-o eviți, dacă
încasezi bani în România.
Pilon II și Pilon III, pentru sunt cele mai la
îndemână soluții și cele mai reglementate. Aici te pot ajuta eu,
dacă îmi soliciți sprijinul.
Variante alternative complementare: investiții
bine gândite, proprietăți, imobiliare, afacere de
familie.
Ce poți face pentru angajații și colaboratorii
tăi?
În primul rând, dacă îți aloci buget pentru
motivarea lor și cauți o soluție să îi ajuți și cu pensia, poți să
contribui și tu pentru ei, deductibil până în 400
eur.
În al doilea rând, dacă nu-ți poți permite, poți
organiza o întâlnire în care vin băieții de la pensii și fac o
prezentare despre sistemul de pensii și sănătate și ei vor putea
contracta independent de tine, angajator, dar vei rămâne cu
sentimentul și tu și ei că ai făcut ceva pentru
ei.
Aici pot să te ajut eu, cu asta mă ocup, organizăm seminarii de acest fel, finanțate în întregime de noi, tu doar îi anunți și ne pui la dispoziție o sală în care să discutăm cu ei.
Dă-mi un semnal pe mail, comment, LinkedIn!
Aici pot să te ajut eu, cu asta mă ocup, organizăm seminarii de acest fel, finanțate în întregime de noi, tu doar îi anunți și ne pui la dispoziție o sală în care să discutăm cu ei.
Dă-mi un semnal pe mail, comment, LinkedIn!
*****
Despre pensie pe acest blog:
Să ne mai gândim la Pensie?
Crește speranța de viață
Bătrâneţea - să ne facem un
dar
Pensia nu mai este ce a fost - Îmbătrânirea
Activă
Iar despre economisirea alternativă, câteva
idei:
Bani albi pentru zile negre. De
unde?
Obiceiul de a gestiona banii
Independenţă financiară - studiu de
caz
Carpe Diem, România!
Generaţia Y
Info despre Pensii și aici:
http://www.csspp.ro/pilonul-3
https://asfromania.ro/consumatori/pensii-private/deductibilitate-pilon-iii
***Acest articol a fost updatat în Februarie
2018
Despre autor:
Cătălin Maxim lucrează în asigurări de mai bine de
10 ani, furnizând soluții de Private Investment, Asigurări
Medicale, Asigurări de Viață și Asigurări Generale pentru persoane
fizice și juridice, specializându-se pe administrare conturi mari
prin analiză nevoi, eficientizare procese, monitorizare rezultate
financiare și managementul riscului.
Puteți să luați legătura cu Cătălin prin email: [email protected]
Puteți să luați legătura cu Cătălin prin email: [email protected]