Timp de o lună am tot vorbit despre importanța comunicării într-o organizație. La mai toate întrebările puse, mi se răspundea cu „Dar nu mai trebuie spus nimic, că se știe!”. Așa că, la un moment dat era suficient să arăt cu degetul, ca să primesc instantaneu replica: „Se știe!”.

Am încercat prin toate mijloacele pe care le cunosc, cu toate argumentele care mi-au venit în cap, cu mai multă sau mai puțină pricepere, să-i conving pe oameni că oricine poate spune că nu știe, atunci când alții cred că „Se știe!”.

Am repetat în neștire că „Se știe!” este de fapt echivalent cu „eu cred că x știe că…”, deci este clar o opinie personală, nu o certitudine și nici o observație clară, corectă și reală.

Este clar (părerea mea!) că nimeni nu poate ști ce anume știe sau nu știe altcineva. Uneori enunțul anterior este adevărat chiar și pentru una și aceeași ...