Nu poate fi vorba de pocăință autentică fără un pas delicat, drastic, dur și care trebuie să dureze pentru toată viața: reamintirea faptelor iertate. Unde ați găsit „marea uitării” în Biblie? Unde găsim un Dumnezeu uituc?

Adevărata dovadă de dragoste stă în reamintire și iubire. Soția își amintește cine sînt și totuși mă iubește pentru că dragostea nu uită, ci acoperă totul. Amnezia nu este o dovadă de iubire, este doar o dovadă de slăbiciune mentală. Iubirea este puternică tocmai prin faptul că ofensa este tot timpul proaspătă, tot timpul însă… acoperită, iertată.

Noi nu-L putem invita pe Dumnezeu la uitare. „Cine are o conștiință curată sigur are o memorie foarte scurtă.”

3 Căci îmi cunosc bine fărădelegileşi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

Da, păcatul este iertat, absolvit, dar păcatul stă totuși înaintea mea.

Sînt două mari avantaje să nu îți uiți păcatul:

1. Nu mai repeți ce ai făcut! Îți amintești gustul amar al păcatului. Dacă un copil se apropie de plită și totuși atinge, se frige, nu mai pune mîna a doua oară. Pentru că ține minte! Reține: plita și mîna nu fac casă bună împreună. Dacă îți amintești păcatul, nu mai treci pe acolo. Dacă ai fost la dezalcoolizare de cîteva ori, nu mai dormi cu berea în frigider, dacă ai slăbiciuni în anumite domenii ale vieții, eviți drumurile care te-ar putea duce înapoi pe căile vechi.

2. Autoetichetarea în smerenie te ajută să supraviețuiești respingerii. Cînd îți aduci aminte tu cine ai fost, nu îți mai aduc aminte alții. Poziționîndu-te cît mai jos posibil, nu vei mai avea de unde să fii tras în jos de dușmani.

Dumnezeu ne aduce aminte cine am fost și ne reîmprospătează promisiunea, arătîndu-ne cine vom fi, cine vom deveni prin har. Pocăința autentică nu șterge dosarele, nu le ascunde, dimpotrivă, le ține deschise permanent. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne reamintim cum am fost, morți în păcatele și greșelile noastre. Așa vom prețui mai mult învierea la o nouă viață.

citește întreg articolul pe Edictum Dei AICI