Mi-am propus de mai demult să scriu un articolaș despre
una din cele mai rezistente falsuri istorice (unul din numeroasele
falsuri istorice) ale istoriografiei românești. Însă m-a hotărât
abia acum după vizita la muzeul de istorie din Pitești, unde am
fost de Noaptea Muzeelor (mai 2018). Voi explica mai jos de
ce.
Este vorba de faimoasele cuvinte scrise de Mihai
Viteazul: Și hotaru Ardealului/ Pohta ce-am
pohtit/ Moldova/ Țara Românească. Deși marele
medievist Constantin Rezachevici a explicat în mai multe articole
științifice, ÎNCĂ din 1975(!), povestea acestor cuvinte, contextul
și locul unde au fost scrise, ele încă sunt folosite propagandistic
și azi în forma falsificată ca dovadă a ”crezului unirii” sau
”testamentul” lui Mihai Viteazul.
Însemnarea autografă a lui Mihai Viteazul a fost
publicată de Nicolae Iorga în 1902. Marele istoric nu a reprodus
rândurile așa cum apăreau ele pe document ci le-a adunat într-un
singur calup pe patru rânduri, lăsând impresia că ele au fost
scrise împreună. Acesta a fost începutul. Timp de 100 de ani toată
lumea a ȘTIUT că aceste vorbe reprezentau dorința (pohta) și crezul
lui Mihai Viteazul de a unii cele trei principate. Sergiu
Nicolaescu nu a ratat ocazia a-l pune pe Amza Pellea să rostească
aceste vorbe (tot așa cum Mircea ce Bătrân, din filmul Mircea,
recită din Scrisoarea III de Eminescu), fapt ce a întărit și mai
mult percepția naționalist-eronată a acestor vorbe.
| Modul cum au fost reproduse (incorect!) de Nicolae Iorga
notițele lui Mihai Viteazul în 1902 (imagine din expunerea Muzeului
de Istorie al Argeșului-Pitești). Adică în acest mod: Și hotaru Ardealului, Pohta ce-am pohtit, Moldova, Țara Românească |
Care e realitatea? Însemnarea voievodului a fost
totdeauna prezentată separat și scoasă din context. Rezachevici a
publicat în premieră imagini ale documentului respectiv, păstrat în
arhiva de război de la Viena. În 1968, fuseseră aduse la Arhivele
Statului din București microfilme după mai multe documente aflate
la Viena. Astfel, Rezachevici a observat că vorbele lui Mihai sunt
de fapt niște notițe scrise pe VERSOUL unui document de 4 pagini în
limba maghiară. Textul inițial fusese dictat în românește de Mihai
și apoi tradus în maghiară. Documentul, foarte important, cuprindea
o listă de cereri și discuții pe care Mihai Viteazul, întors din
campania din Moldova, trebuia să le aibă cu comisarii imperiali ai
împăratului Rudolf lI aflați la Satu Mare.
| Iată cum apare, pe față și pe verso, ultima pagină a documentului . Se poate observa că notițele de pe verso corespund unor paragrafe de pe fața foii. Și că ele nu reprezintă o singură idee, unică... |
Deoarece Mihai nu cunoștea limba maghiară, el și-a notat
pe spatele ultimei pagini câteva cuvinte spre a știi unde erau
scrise acele idei. Unul din subiecte era ”frontiera de vest a
Ardealului” (”și hotaru Ardealului” cum zice voievodul). Deoarece
el vroia să re-anexeze Transilvaniei teritoriile Partium-ului
(Bihorul, Solnoc, Zarandul și Crasna) așa cum fuseseră reglementate
de un tratat din 1570 și care fuseseră cucerite și luate de
imperiali. Această însemnare cu hotarul apare în partea de sus a
versoului documentului. La baza paginii, pe alte două rânduri, apar
restul însemnărilor.
Mihai vroia să îi fie recunoscută oficial de către
Rudolf al II-lea și domnia ereditară asupra Moldovei și Țării
Românești. Adică să poată lăsa moștenire urmașilor săi acele
principate. Când scrie ”pohta ce-am pohtit// Moldova și Țara
Românească” (pe 2 rânduri) el nu folosesște cuvântul ”pohtă” cu
sensul modern de dorință sau poftă ci cu sensul de
cerere(hotărâtă). Tradus, textul ar suna
”cererea ce-am cerut-o cu
hotărâre”. Cuvântul apare cu acest sens și în
alte documente ale lui Mihai: ”pohta (cererea) ce-am trimes pe
Pantazi la păratul (împăratul)” sau ”să pohtească (să ceară) de la
păratul”.
Practic, Mihai avea de discutat cu diplomații imperiali
- printre altele - 2 probleme majore. Să rectifice frontiera
vestică a principatului Transilvaniei încălcat de imperiali și
separat, de a i se recunoaște stăpânirea și domnia ereditară asupra
Moldovei și Munteniei. În acest scop și-a făcut niște însemnări
independente pe versoul ultimei pagini a unui document tradus în
ungurește în propria cancelarie. Însă de la Iorga și apoi de-a
lungul timpului aceste însemnări au fost alăturate, în mod
artificial, spre a rezulta un text fals, prezentat tuturor ca
”testamentul” politic al lui Mihai Viteazul, dovada clară că el
dorea demult Unirea și că lupta sa a fost dată doar în acest
scop.
Adevărul este că nici un istoric nu a reușit să
identifice vreun text de-al lui Mihai Viteazul din care să rezulte
că proiectul politic al lui Mihai ar fi fost o unire a celor 3
principate. Acea unire de 4 luni a apărut într-un context
politico-militar specific, care nu fusese prevăzut și nu a avut în
spate o dorință motivată național sau etnic.
Cum bine spune istoricul Bogdan Murgescu într-o notă a
unei cărți:
De remarcat şi
faptul că
istoricul clujean Ioan Aurel Pop a strâns într-un
veritabil dosar toateinformaţiile
referitoare la manifestări
etno-lingvistice (românești) din anii 1599-1600, dar nu
a reuşit - în pofida
acribiei şi erudiției sale
- să găsească nici un text
propriu al lui Mihai Viteazul care
să ateste
motivaţia naţional-românească
a acţiunii
sale (cf Pop
1998). Florin Constantiniu s-a exprimat
şi el concludent în
această privinţă : "Dacă Mihai a avut
dintru început gândul unirii, sursele de
caredispunem
până acum nu spun nimic. În nici un
caz nu poate fi considerată
odovadă a planului
domnesc de unire un text din 1600 al voievodului, care ar
fisunat aslfel:
(Şi hotaru Ardealului/ pohta ce-am
pohtit Moldova şi Ţara Românească".
În realitate, aşa
cum a arătat C.
Rezachevici, este vorba de alăturare a
arbitrară a unor notaţii
făcute de domn pe dosul unui document
înlimba maghiară,
şi larg spaţiate
între ele (deci nu un text unitar),
rezumândproblemele cuprinse în document:
frontierele Transilvanie și
revendicările domnului (în
vechea limbă românească: (”pohtă„ );
domnia ereditară
în ȚaraRomânească
și Moldova" (Constantiniu 1999: 131)-notă
citată din lucrarea Țările Române între Imperiul
Otoman și Europa creștina, Ed. Polirom
2012
Nu e de mirare că într-un muzeu județean precum cel din
Pitești găsești falsuri ”patriotice” de-a dreptul grosolane. Pe o
poză sunt prezentate cuvintele lui MV, așa cum le-a reprodus
Nicolae Iorga, împreunate, pe 4 rânduri (greșit!) cu explicația:
”Scrisoarea autografă a lui Mihai Viteazul” iar alături facsimilul
unei scrisori oarecare a lui Mihai Viteazul cu explicația
(totalmente falsă!): Hrisov emis de Mihai Viteazul
la 14 aprilie 1597 în Curtea de Argeș unde apare celebra
formulă:...”Și hotarul Ardealului, pohta ce-am pohtit, Moldova și
Țara Românească”.
| Muzeul Județean Argeș - prezentarea unui document autograf oarecare (în facsimil) de-al lui Mihai Viteazul ca fiind cel în care ar apare formularea lui Mihai Viteazul cu ”pohta ce-am pohtit”. Alăturat (sus stânga) cu cuvintele lui Mihai, așa cum au fost publicate de Nicolae Iorga. În documentul-facsimil nu apare nicăieri textul cu ”pohta..”. Bazându-se pe ignoranța publicului, care - firesc - n-are cunoștiință să citească un document scris în alfabet chirilic, explicațiile puteau să pretindă că în acel document scrie orice. |
| Explicațiile la cele 2 texte de mai sus. |
Nu știu cine a inventat această explicație dar este rușinos ca
într-o instituție de cultură să fie perpetuată această minciună la
atâția ani după publicarea articolelor lui Constantin
Rezachevici.
Bibliografie – Magazin istoric, nr. 10, oct. 1975,
revista Apulum, Alba Iulia 1975
