Scrancetul surd al lemnului de brad ce dansa nebun in semineul din mijlocul livingului acoperea usor sunetul respiratie ce-mi gadila atat de placut urechea. O priveam flamand, cu aceeasi voluptate pe care am avut-o dintotdeauna. Ana avea o frumusete stranie. Un amalgam pefect intre aerul salbatic, rebel al unei femei arogante, narcisiste si feminitatea gingasa a unei domnite medievale. O pereche de blugi rupti in genuchi sau rochie de seara de culoarea smaraldului erau doua universuri intre care ea oscila cu o naturalete captivanta. Stateam imbratisati in bezna cabanei pictati pe chip de lumina flacarilor ce ne descoperea trasaturile. Undeva in fata mea un tablou schitat de ea in urma cu cativa ani si pe care-l adusese aici in cabana, avea o stralucire mistica ce i-o datea lumina flacarilor . Era o icoana la care Ana tinea foarte mult, pentru ca era primul ei tabloul. Un tablou pe care-l incepuse atunci cand a regasit placerea de a dansa cu acuarela. Trecuse mult timp de atunci. C...