Gabriel a cîștigat concursul alături de Ioan/John, care l-a ajuns pe ultimele secunde aseară. Mîine seară îl voi publica și pe cel al lui Ioan/John. Premiul va fi preluat de amîndoi.

Iată eseul lui:

Cînd voi fi mare …îmi doresc să devin … bărbat!

Ce mai înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? Nu pretind că dețin răspunsul la această întrebare, așa că ceea ce veți fi citit până la final, luați-o vă rog ca pe o umila încercare de răspuns a unuia ce nu a devenit încă bărbat, dar care se străduiește să o facă.
Sunt frate de 3 surori mai mari, așa că întrebarea de față mă frământă de ceva vreme…cam de pe când ele, interacționând cu diferite tipologii de băieți, după ce se minunau de prostia unora, de tupeul altora sau de lipsa crasă de educație a celor mai mulți, au avut grija și bunăvoința să îmi spună: “Tu să nu faci așa…că altfel nu mai ieși din casă”.
Prin natura studiilor pe care încă le întreprind, obiectul lor fiind lipsit de importanță în cazul de față, am învățat un lucru: în alcătuirea omului și exprimarea sa în viața de zi cu zi, își lasă amprenta două mari componente: genetica și mediul în care se dezvoltă.

Spre surprinderea unora, ca și a mea de altfel la auzul acestei vești, vom afla că cea din urmă componentă e predominantă, într-un procent deloc de neglijat, chiar covârșitor aș îndrăzni să spun. Adăugați la aceasta faptul că, cel puțin de la un moment dat, putem să ne alegem mediul în care existăm, și imediat blamarea ‘sorții’ și justificarea absurdă că al nostru Creator nu a fost atât de darnic cu noi își pierd din substanță și trebuie să înfruntăm o realitate de multe ori incomodă: suntem ceea ce alegem să fim.
Ca să poți spune ce e acela un bărbat, trebuie să fi văzut în viața ta măcar unul. și slavă Domnului că mi-a dat harul să întâlnesc în drumul meu nu doar unul, ci mai mulți de o duzină chiar. Un bărbat adevărat nu devine așa dintr-o dată, ci are modele în viață.
Am bucuria, șansa, binecuvântarea, nici măcar nu știu cum să o numesc, să spun că primul bărbat adevărat pe care l-am întâlnit în viață este tatăl meu. La el am văzut ce înseamnă răbdarea, dăruirea, disciplina și respectul. Sunt lucruri pe care nu le-a negociat niciodată în viața lui de credință, de familie, de la serviciu. M-a învățat ce înseamnă să îți asumi o responsabilitate, un rol, sau o decizie. L-am admirat pentru că a rămas consecvent și a luptat pentru planurile și visurile sale, chiar și atunci când i-a fost greu.
O vreme l-am perceput ca pe un absent din viața mea; mereu prins în activitățile rutinei zilnice și fără a deține calitățile unui bun comunicator m-a făcut să îi simt lipsa. Am înțeles mai pe urmă, că a ales să îmi transmită valorile în care crede și pe care le prețuiește așa cum o știe el mai bine, prin puterea exemplului.

Presupune un risc destul de mare, pentru că e condiționat de percepția celui ce primește, dar și dacă e recepționat cum trebuie, exemplul cântărește mai multe decât cuvintele. Tot tata mi-a arătat ce înseamnă curajul. Onestitatea, sinceritatea și multe alte lucruri pe care le-am văzut la tatăl meu m-au marcat profund și sper că măcar în parte, le-am preluat și eu.
Domnul T. mi-a arătat ce înseamnă dragostea față de aproapele. L-a întâlnit pe Hristos la vârsta mijlocie, târziu…cum spune el cu regret. Dar această întâlnire a transformat un om cu o statură impunătoare și o funcție din care inspira cu ușurință teamă într-un munte de dragoste. Are în el focul acela al dragostei dintâi, care durează deja de câțiva ani, care te faci să arzi pentru aproapele tău care nu îl cunoaște încă pe Mântuitor.

Prietenul A. m-a învățat ce înseamnă să fii flexibil, să îți permiți să faci schimbări majore, atunci când înțelegi lucrurile puțin altfel. A renunțat la un statut foarte bun, privilegiat aș putea spune, și a îmbrățișat fără teamă reorientarea profesională, avântându-se la cei 40 de ani ai săi în hățișurile unor ani lungi de studiu, în compania unor tineri neinițiați încă; a încercat să îi ajute pe toți, de fiecare dată, iar unora le-a permis chiar să îi devină și prieteni; fericiți sunt cei din urmă. I-a învățat pe aceștia că integritatea și seriozitatea sunt coordonate esențiale în procesul de învățare.
De la acești oameni, și încă vreo câțiva, am învățat ce însemnă să fii bărbat în secolul nostru. Cu încurajările și susținerea lor am pornit pe drumul maturizării mele, ca într-un bildungsroman. Am învățat că un bărbat adevărat trebuie să parcurgă o serie de lecturi fundamentale; să își poată argumenta un punct de vedere, ori dacă nu să tacă și să asculte. Tot un bărbat adevarăt știe că a fi politicos și respectuos mereu cu fetele întâlnite nu e o opțiune, ci o obligație. Trebuie să își asume greșelile făcute, care oricum sunt
inevitabile, să nu aibă orgolii prostești și să-și prezinte scuzele oridecâteori situația o impune. Un bărbat în devenire acceptă să părăsească zona sa de confort, îmbrățisând provocări noi, pentru că a înțeles că adaptabilitatea devine vitală în societatea în care trăiește. Un bărbat învață ce e acela autocontrolul și își ține în stăpânire trupul, iar de excesul de hormoni scapă prin sport.

Se alimentează echilibrat și cumpătat, informându-se în prealabil, pentru că asta înseamnă să ai grijă de templul Duhului Sfânt. Un bărbat adevărat muncește sau face mai degrabă voluntariat decât să se uite la seriale și să meargă la sală.
Încearcă tot timpul să stea pe lângă oameni care fac anumite lucruri mai bine decât el, prin experiența pe care o au în spate, pentru că știe că asta îl va pregăti pentru viață. Învață să aibă încredere în forțele proprii și să devină independent. Abia mai apoi va putea să încurajeze pe alții.
Nu reușesc să cuprind într-un microeseu tot ceea ce consider eu a fi un bărbat adevărat, pentru că aș mai avea multe de spus. Până la cei 24 de ani ai mei am încercat să observ și să îmi însușesc atributele de mai sus, pe care le consider esențiale pentru un bărbat care vrea să trăiască printre oameni și să își întemeieze o familie. Sunt conștient că nu le voi avea pe toate, ar însemna să fiu bărbatul ideal. Dar voi încerca să mă apropii cât mai mult.

De curând m-am îndrăgostit și am avut curajul să încep o relație. Cred că e primul semn al
maturizării, dar încă mai am multe de învățat. Pare-mi-se însă că nu mai sunt doar un băiat.