Vezi galeria foto
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, se va
retrage din viaţa publică din toamnă, a anunţat joi Palatul
Buckingham, informează Reuters şi AFP. ''Alteţa Sa Regală
Ducele de Edinburgh a decis să nu mai onoreze angajamente publice
începând din toamna acestui an'', a anunţat Palatul Buckingham
într-un comunicat, adăugând că prinţul Philip, care va împlini 96
de ani la 10 iunie, are ''susţinerea deplină'' a Reginei.
Palatul a mai anunţat că regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 91
de ani, va continua să-şi îndeplinească în totalitate prerogativele
oficiale.
Personalul Palatului Buckingham, reşedinţa reginei Elisabeta a
II-a a Regatului Unit, ar fi fost chemat în timpul nopţii pentru o
întâlnire de urgenţă ''foarte neobişnuită''. Joi dimineaţă, o
duzină de camere de televiziune s-au poziţionat în apropierea
palatului, aşteptând informaţii, informează AFP. Personalul
monarhului britanic din întreaga ţară a fost convocat la Buckingham
în noaptea de miercuri spre joi, existând zvonuri privind un anunţ
iminent referitor la Regină sau la Ducele de Edinburgh, soţul ei,
scrie tabloidul Daily Mail.
Potrivit ziarului, Lord Chamberlain, cel mai înalt responsabil al
casei regale, şi secretarul privat al reginei, Christopher Geidt,
urmează să se adreseze personalului în cursul dimineţii. Deşi
întâlniri cu tot personalul sunt convocate ocazional, modul în care
s-a făcut acest lucru de această dată, în ultimul moment, este
foarte neobişnuit şi sugerează că se va anunţa ceva important'', a
adăugat ziarul, citând surse a căror identitate nu este
dezvăluită.
Palatul Buckingham a refuzat să comenteze aceste informaţii.
Regina, care tocmai a împlinit 91 de ani, a revenit miercuri la
Londra, după ce a petrecut, ca în fiecare an, perioada de Paşte în
castelul său din Windsor, la vest de capitala Marii Britanii. Soţul
ei, Philip, va împlini 95 de ani în luna iunie.
Sursa foto: The Royal Family – Facebook
AGERPRES
Sursa articol jurnalul.ro