de ceva timp

o moarte trecută prin școala vieții

mi-a învățat obiceiul

și se ține de mine

ca cerșetorii din cimitir

care-au prins șmecheria:

nu cer pomană când intri

să îngrijești vreun mormânt

întotdeauna când ieși

stau cu mâna întinsă

pentru că puți a durere și frică

iar asta te face mai darnic

degeaba fredonez cu mințile rătăcite

morții cu viața eternă

viii cu cea de tavernă

degeaba mă mint că și ceasul stat

arată ora exactă

de două ori într-o zi

așa cum se poate

ca ceea ce scriu să fie

ultima sistolă

la fel de bine se poate

să prind 92

ca alice monroe

suficient să mă facă

să copilesc rugăciuni

deși anotimpul prielnic

a cam trecut

și pentru că sufletul

punctual

iese din trup după moarte

doar sâmbăta

m-am hotărât să cedez altora

iertarea de care-aș avea parte

când săvârșesc fapte bune

ori le săvârșesc alții

pentru sufletul meu