Aș vrea să îi spun zâmbetului meu că nu mă supără corespondența lui cu sufletul. I-am găsit scrisorile sub gropițe-e vina mea că nu știe să le ascundă?-și le-am citit, indiscretă și  grăbită. Le-am împăturit cu grijă, ca nu cumva să rup vreo bucată și să adăpostesc rămășițele sub scuza lașă a imperfecțiunii.   Buzelor le-am cerut să fie ele însele și parcă au progresat un pic. Au început să zică "Da", "Nu", și lucruri mai îndrăznețe, cum ar fi liniștea. Le-am certat când căutau refugiul într-o teoremă și le-am promis că, dacă vor fi cuminți așa cum s-au temut mereu să fie, vor rămâne neatinse de pesimism și de înșelare.   Ochilor le-am pretins să-și dilate pupilele mai des și să nu se rușineze când o fac. Izbăvirea nu se află în fuga de trupesc, ci în recunoașterea nevoii de frumusețe, drag și detaliu. Le-am întărit și dreptul de a-și ridica sprâncenele și de a deveni strălucitori numai