La întrebarea: "Care e cea mai lungă așteptare pe care o cunoști?", eu aș ridica mâna și aș spune: "A mea." Nu m-aș rușina nici de istorie, nici de războaie, nu aș fi nici mai mică, nici mai mare decât înțelepții lumii biblice.

   Astăzi, răbdarea cântărește mai mult decât în urmă cu două mii de ani. Drumul spre un țel nobil ori spre un adevăr personal, drumul spre Persoana care să-ți spună adevărul e mai întortocheat. Timpul are un alt timp, de trudă și de fugă. Și mă îngrozește, uneori, faptul că mă întâlnește avansând fără certitudini.

   Acum, marea nu se desparte sub ochii mei. Nu am toiag, nici plăci de piatră pentru porunci; caut în alții sfințenia pe care nu o găsesc în mine și mă apăr de vina presupusă.   Nimeni nu mă va alunga dacă mă așez puțin pe mal, privind spre zări fără catarg. Mă voi chinui stând trează, pentru că nu vreau să fiu omul din