N-am mai scris demult pe blog. Asemenea pauze sînt foarte utile. Îți oferă retrospective.

M-a sunat zilele trecute un prieten.

Știi, demult voiam să îți spun, dar n-am avut curajul. De fapt voiam să te întreb ceva: crezi că tot ce ai scris în legătură cu Iosif Țon atunci cînd ai scris a fost bine, corect, creștinește?

Am ezitat o clipă:

Nu regret ce am scris, dragul meu! Și acum cred că Iosif Țon apune trist, balansîndu-se dintr-o parte în alta în tot felul de extreme teologice, căutînd popularitatea pierdută. Azi e calvinist, mîine arminian, apoi devine pre, apoi post apoi amilenist, ba carismatic, ba spune că vorbirea în limbi e demonică, apoi spune că a vorbit în limbi încă din anii 70. Nu regret că am spus atunci că a luat-o pe căi teologice dubioase, că nu are un sistem teologic coerent, consistent și consecvent, dar regret modul CUM am spus-o.

Scriptura ne spune să îi confruntăm pe ceilalți credincioși în dragoste. Eu n-am făcut-o cu dragoste. Am făcut-o cu patimă, poate cu dor de răzbunare pentru cele făcute în trecut tatălui meu, și mie personal, cînd m-a făcut ”pui de securist”, deși își cunosștea foarte bine propriul trecut de colaborator al Securității.

Da, ai dreptate! Cred că trebuie să revin. Nu știu dacă mă citește sau mă va citi, am rupt legăturile complet cu dînsul, mai ales după scandalul legat de relațiile dînsului cu Securitatea, dar cred că sînt dator să îmi cer scuze pentru MODUL în care l-am înfruntat public, mai ales că trebuie să luăm în considerare două lucruri: că a făcut, așa cum a făcut (Dumnezeu îi știe inima, intențiile, programele și planurile lăuntrice în care a acționat) dar a făcut multe pentru evanghelicii din România. Apoi este vîrsta. Este un om bătrîn și care se apropie de sfîrșit.

Nu știu dacă îl va ajuta acest text al meu, dar încă sper ca pe ultima perioadă a vieții sale să se îndrepte către Dumnezeul pe care L-a predicat în anii 70-80.

Este așa de mare păcat! Ar fi putut îmbătrîni ca un patriarh. Ar fi putut să apună frumos și să lase amintiri bune foștilor săi studenți, foștilor colaboratori.

Mă rog ca Dumnezeu să se îndure de sufletul lui și de al meu și să ne ajute El pe toți să sfîrșit bine, nu pentru imaginea noastră, cariera noastră, ci pentru Slava Lui.

Mă rog pentru dînsul să se pocăiască și să se întoarcă la adevărata credință evanghelică, despre care a învățat și a scris atît de mult în trecut.

Așa că, dacă mă aude: ”Domnule Iosif Țon, sînt dator cu scuze publice pentru FELUL firesc, neduhovnicesc, în care în anul 2011, după trecerea dumneavoastră în tabăra Străjerilor, am acționat în privat și public față de domnia voastră!”

Dumnezeu să se îndure de sufletele noastre ale tuturor, de români, de România!

”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?”

Iată aici o dorință de filolog: Niște teologi autentici, rugativi, care să Îl caute pe Dumnezeu și să ni-L predice și nouă cu pasiune și trăire!

Amin! Așa să ne ajute Dumnezeu!