În continuarea postării anterioare şi urmare a dezbaterilor pe tema votului secret din CSM, revin cu opinii despre "responsabilitatea publică" a membrilor CSM.
Citesc şi recitesc cu infinită indignare ultimul text postat de judecătorul Adrian Toni Neacşu pe o reţea de socializare: „Votul (în CSM – n.a.) este secret pentru că aşa scrie în Constituţie, însă în 2011 am intrat în CSM pe o platformă MORALĂ în care am cerut tuturor să renunţe la lipsa de răspundere publică pe care o presupune acesta.”
Aşa este. În conformitate cu art. 133 alin. (5)
din Constituţia României, dispoziţia
constituţională cu caracter proceduraleste că
„Hotărârile Consiliului Superior al
Magistraturii se iau prin vot secret”. ÎNSĂ … la
noi ca la nimeni, unde-i lege e şi tocmeală, iar unii sunt mai
egali decît alţii. Astfel, unii, garantînd independenţa justiţiei,
în numele moralei, îşi permit ceea ce ce altora nu le permit să-şi
permită. Ba îi mai şi sancţionează civil sau penal, după caz,
pentru astfel de derapaje. Ei bine, cu naivitatea-mi
autodistructivă, insist a crede că dipoziţiile constituţionale nu
pot fi aplicate arbitrar, după reguli morale ale unuia sau altuia,
fie acesta chiar judecător. Pînă la o eventuală modificare a
Constituţiei, aceasta trebuie respectată în litera şi spiritul său.
Prevederile constituţionale referitoare la votul secret au/trebuie
să aibă un caracter imperativ şi trebuie să fie
respectate întocmai de către membrii CSM, astfel încît voinţa lor
să nu poată fi cunoscută şi influenţată de nimeni. De la caracterul
imperativ al prevederii nu sunt permise derogări, nici măcar în
numele moralei sau transparenţei sau
„răspunderii
publice”. Orice „înţelegere
verbală” care are drept efect abaterea de la norma
constituţională este neconstituţională şi sancţionabilă. Dar cine
să constate abaterile şi să aplice sancţiunile, dacă „lupul este
paznic la oi”, dacă judecătorii de la CSM sunt modele noastre
de comportament moral, legal, civic?
Dincolo de textul legal, pe care nu am puterea a-l
interpreta, ci doar curajul de a-l respecta, îmi permit a opina cu
privire la votul secret şi avantajele acestuia. În materie
electorală, fie că e vorba de alegeri pentru reprezentaţii unui
neam sau pentru cei ai unei caste, cred că votul secret este o
garanţie a corectitudinii votului, o asigurare că
votanţii aleg liber, fără niciun fel de intimidare sau
influenţă. Astfel, electorii nu pot fi forţaţi/obligaţi să
voteze cu teamă faţă de repercusiunile deciziei lor. Cînd votantul
reprezintă un anumit grup, dacă mandatul nu este unul imperativ,
votul său nu trebuie să fie viciat de teama că ar pierde sprijinul
celor care l-au desemnat, iar singura modalitate de evitare a
acestei presiuni, de a vota liber, neinfluenţat de ce zic sau fac
alţii este votul secret. Cu menţiunea că dreptul unei persoane la
vot secret este protejat atît timp cît fiecare votant îşi respectă
obligaţia de a vota secret. Iar renunţarea la drept nu
exonerează pe cel care a renunţat de obligaţia de a asigura
secretul votului!
Bineînţeles că unul dintre dezavantajele majore ale
votului secret este acela că sub protecţia anonimatului este
diminuată responsabilitatea celui care votează. Dar îmi place în
continuare să sper că judecătorii sunt dintre cei ce îşi asumă
responsabilităţi chiar şi atunci cînd nu sunt văzuţi. Sau poate
greşesc? Să fie imixtiunea politicului atît de mare?
