Sute de mii de oameni au protestat zi de zi în toată țara în ultimele zile – recunoștința și mulțumirile mele pentru entuziasmul și eforturile lor. Probabil că alte sute de mii nu au ieșit în stradă, din diverse motive, deși resimt la fel de tare injustiția și lipsa de transparență. Alte sute de mii probabil că nu-i înțeleg pe protestatari. Iar alți oameni chiar vociferează insistent împotriva celor care nu încetează protestele. Însă nu cred că au rămas prea mulți indiferenți.

O altă întrebare pusă insistent este ce se poate face în continuare, după pasul înapoi al guvernului? Unii speră ca inerția, oboseala și starea vremii să stingă efervescența și determinarea protestatarilor. Alții cer măsuri succesive – greve, proteste, eu aș vrea să se strîngă cele 100000 de persoane care să aibă inițiativă legislativă în clarificarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un candidat care vrea să fie ales sau să ocupe o funcție înaltă în administrația publică.

Cineva propunea „purificarea” partidelor politice. Eu nu cred în „puritate” sau în purificare. Oare există vreo persoană pură? Poate spune cineva despre sine că niciodată nu a mințit, niciodată nu a luat ceva ce nu era al lui/ei, niciodată nu a trecut pe roșu, niciodată nu s-a supraevaluat cu bună știință într-un CV etc.? Eu cred în a doua șansă. Eu cred în omul care are curajul de a face ceva, chiar de a greși. Dar care atunci cînd își dă seama că a făcut ceva rău sau este pus în fața dovezilor sau consecințelor greșelii lui, recunoaște că a greșit, îndreaptă ce se mai poate îndrepta și merge mai departe, așa impur cum este, dar mai călit în luptă, mai învățat, mai încrezător în forțele proprii, mai experimentat.

Problema este ce facem cu oamenii care greșesc, dar care fie nu-și dau seama că au greșit, fie își dau seama dar nu vor să admită nici picați cu ceară, fie consideră că ceea ce alții zic că este o greșeală pentru ei este doar o „șmecherie”, o „învîrteală”, o „păcăleală” a fraierilor. Evident, aceștia trebuie ajutați să ia o decizie – fie să li se arate în ce constă greșeala – pînă pricep și se lasă păgubași să tot încerce să o repete, fie să fie cumva pedepsiți pentru ceea ce au făcut.

Așadar, eu văd aceste 3 căi, pe care doar societatea civilă le poate continua:

1. Acțiuni coerente și persistente de informare corectă și de educație – fie prin acțiuni directe (cam așa cum au făcut părinții care au avut curajul să iasă la proteste alături de copiii lor, sau cum fac oamenii care încearcă să discute cu cunoscuții lor din alte generații sau domenii de activitate ), fie prin voluntariat în școli, în cluburi, în parcuri etc.
2. Acțiuni de monitorizare permanentă a propunerilor și deciziilor discutate la toate nivelurile administrației publice locale și centrale, inclusiv a parlamentului și a guvernului (cum zicea cineva pe FB, consultarea MO din 10 în 10 minute zi și noapte, și nu numai)
3. Valorificarea energiilor din această perioadă, prin inițiative legislative cetățenești.

Iar aceste căi înseamnă întărirea ONG-urilor civice care deja există, prin susținerea și finanțarea lor în mod voluntar (crowdfunding, donații etc.) sau apariția altora noi.

Și mai este nevoie de ceva – ca fiecare dintre noi, cei care credem că putem schimba ceva, să ne comportăm mereu, în mod individual, așa cum s-a purtat mulțimea „tinerilor” protestatari din toată țara (am pus ghilimele pentru că nu m-am referit doar la vîrsta biologică, ci mai ales la atitudinea deschisă, tinerească – proprie celor care știu să trăiască în prezent):

• Ura este inutilă, pentru că nu aduce nimic bun nimănui – nici celor care urăsc, nici destinatarilor urii. Spunea cineva că în Piața Victoriei te îmbonăvești de bun simț. La adunarea de ieri de la Cotroceni era clar că lumea era bolnavă de ură.

Dar este nevoie ca și în relațiile între indivizi, între egali, mai ales a celor cu poziții adverse, să dispară ura și să se cultive empatia, să se renunțe la violența verbală și la judecățile de valoare. Cel mai bine ar fi să reușim să ascultăm, să promovăm dialogul, să dezbatem idei și principii, nu neapărat să aplicăm epitete injurioase unor persoane – deși recunosc cinstit că un pic de umor și niște sarcasm temperat nu au omorît pe nimeni.

• Trebuie să evităm fiecare să facem discriminări sau să întărim prejudecățile cele mai răspîndite din societatea noastră.

Era o fată care spunea că „noi, ca minori, trebuie să ieșim în stradă pentru că cei care au dreptul să voteze n-au votat”. O astfel de atitudine nu ar trebui lăudată sau promovată în media – a da vina pe altcineva nu este o soluție în nicio situație și nici nu justifică sentimentul de superioritate față de alte categorii de persoane. De ce să comparăm și să stabilim clasamente între „corporatiști” și „pensionari”, tineri și bătrîni, urban și rural, părinți și copii? Nu este treaba nimănui să decidă cine trebuie să trăiască și cum, iar intoleranța este de neiertat, indiferent de cine o demonstrează.

• Integritatea, puterea, stima de sine, chiar și fericirea – în ultima instanță, vin din deciziile de viață și din propria competență a fiecăruia.

Cine știe să facă ceva bine, orice ar face (fie că este vorba de IT, de consultanță avansată sau de munca de profesor, de instalator sau de operator al vreunui utilaj, chiar de banalele servicii casnice) este un om valoros, un om care se descurcă singur, un om care își va găsi mereu de lucru, care nu are nevoie de asistență socială. Un astfel de om va avea stimă de sine, va rezista intimidărilor, presiunilor și atacurilor, va putea să refuze să dea mită sau să accepte compromisuri cu tentă ilegală sau imorală. Asta trebuie să facem – ceea ce se cere de mulțime să cerem fiecare mereu și în mod individual, în orice situație cînd ni se încalcă un drept sau cînd ne confruntăm cu un abuz.

Este frumoasă mulțimea de pe străzi. Este o plăcere să te îmbolnăvești de bunul lor simț. De-ar fi cît mai multă lume frumoasă Și să rămînem frumoși mereu. Să avem din ce în ce mai multă ROMÂNdrIE.

Din categoria:2017, alta intrebare, Imbunatatire, Romania Tagged: 2017, alta intrebare, mindfulness