Suntem oameni ai zilei şi ai clasamentelor
zilei. Apărem şi dispărem în timp, ca hit-urile fără cântec şi
vers.
Afirmarea omului zilei în clasamente şi
statistici se naşte din patimi şi decepţii. Suntem alergaţi de
mistreţii şi lupii propriilor instincte
prădătoare.
Ajungem înspăimântaţi la linia de sosire.
Şampania volatilă, aruncată rutinier pe faţă, de lăudători de
conjunctură, reaprinde doar pentru o clipă steaua hollywoodiană din
frunte.
Privim pe ecrane cum, de la o clipă la alta, se
schimbă numele şi renumele, ca orarele de plecare şi sosire din
gări şi aeroporturi.
Am fost singuri în competiţie, dar nici măcar
nu ne-am văzut sau auzit numele. Am auzit doar că succesul a trecut
aşa, ca iarba sau ca floarea câmpului. Nu am atins nici iarba
verde, nu am simţit nici anotimpul florii în acest campionat
autoimpus. Ştim doar că, în goana nebună, am călcat peste munţi,
peste văi, peste oameni şi flori.
La sosire ajungem cu încălţămintea ruptă şi
trăirile zdrenţuite, bine că suntem totuşi cu stea în
frunte.
Am fugit de noi, în căutarea
noastră.
Ne uităm în arenă şi în tribune, doar coji de
seminţe. În spatele nostru, timpul îşi aşterne frunzele îngălbenite
peste urmele paşilor fără istorie şi
viitor.
În faţa noastră, un înger bun ne cheamă la
cină. Dar, oare, în ce eter efemer au dispărut tobele, surlele şi
trâmbiţele ce parcă, în urlet isteric, rupeau lanţurile altor lupi
din tribune?
Îngerul bun ne roagă să rostim rugăciunea
înainte de masă, apoi să gustăm cumpătat din pomul
vieţii.
Încercăm să împreunăm aripile frânte în poziţie
de rugăciune şi să pronunţăm convalescent câteva silabe, ca dintr-o
poezie uitată.
Îngerul bun este îngăduitor semeţiei şi
cearcănelor noastre cu retenţie de timp
pierdut.
Fructele pomului cunoştinţei binelui şi răului,
atent selecţionate şi conservate pentru satisfacţia poftei şi
mâniei noastre, au formolizat un trup semeţ şi au desentimentalizat
un suflet, altă dată îmbujorat la roua
rugăciunii.
Un trup semeţ, slăbit de comoditate, nu a
îngenunchiat până acum spre rugăciune. El a rugat obraznic, cu
gesticulaţii nervoase, formele idolatre ale sinelui. A cerut mereu
să i se facă dreptate pentru că societatea, luna şi stelele i-au
furat, în clipe de visare şi liberă iniţiativă, timpul din
portofel.
O minte infestată cu lungi deliruri de
principii şi concepte despre patimi şi virtuţi seculare a sfidat
mereu timpul necrozat de invazia gândurilor
maligne.
Un suflet netrăitor într-un timp dăruit, dar
netrăit, a înţeles că totul este evoluţie. În acest context,
singura soluţie a fost doar abordarea biochimică a filosofiei de
viaţă.
Sufletul, mintea şi trupul, fiecare au avut
drumuri singulare şi diferite. Am mers pe trei cărări, ca beţivul
din vorba populară. Organismul viu, treimic, a fost
destructurat.
Îngerul bun ne-a cunoscut viaţa pe trei cărări
şi acum ne sfătuieşte ca îndreptarea să se facă prin rugăciune,
poate prin rugăciunea timpului pierdut. Este bine să recuperăm
timpul pierdut prin rugăciune, mai mult decât prin comoditatea
lecturilor bune, ce pot corecta neştiinţa de până
acum.
Rugăciunea este prima faptă bună a omului
lăuntric. Ea este trăitoare, nu stai în perfuzii sau la un ceai cu
cartea în mână, îţi iei patul tău şi umbli.
Prin rugăciune, Domnul Iisus Hristos ne adună
de pe drumuri. El „îndreptează înaintea mea, calea
Ta”!
La rugăciunea noastră, Dumnezeu, prin prefacere
tainică, va transforma clepsidra timpului în candelă
aprinsă.
Să ne amintim de fiecare clipă a timpului
pierdut, apoi cu mintea şi sufletul să ne rugăm, în timpul şi locul
acela, pentru neştiinţa sau ştiinţa noastră de
atunci.
Să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte pentru
fiecare timp pierdut.
Prin rugăciunea de iertare, Dumnezeu va
regenera condiţiile de timp şi loc ale
mântuirii.
Prin rugăciune, Dumnezeu ne expune la viaţă,
dintr-un timp geologic, într-un timp
evanghelic.
Pe-ntinderea vieţii, aproapele nostru,
binevoitor sau nu, a trecut zilnic şi neîntâmplător pe treptele
mântuirii.
Prin rugăciune ne regăsim aproapele în toţi
oamenii din Scripturi, păcătoşi şi sfinţi, cu pildele lor de
viaţă.
Prin rugăciunea timpului pierdut, regretul se
transformă în iertare, iar iertarea în
iubire.
Prin rugăciune vom respira suflarea de viaţă a
aproapelui pentru mântuirea sa, nu alta decât mântuirea
noastră.
autor: Cosmin Stoica
sursa:
http://negrupealb.ning.com/forum/categories/g-nduri-fugare/listForCategory
