Sursa foto Edictum Dei
Pentru creștini este importantă rugăciunea în comunitate și comuniunea rugăciunii, dar ca orice lucru bun și acesta poate deveni un automatism lipsit de conținut.
În ultima vreme avem pe rețelele de socializare tot felul de apeluri la rugăciune pentru diferite cauze: atacurile din Franța, foametea din Africa, războiul din Ucraina, cutremurul din Turcia.
Există pericolul deprecierii acestui extraordinar instrument de luptă spirituală, rugăciunea. Dacă se răstoarnă un tractorist în Ialomița și își fracturează femurul, un vîrtej de apeluri se pot înălța în felul: ”rugați-vă pentru fratele Gicu, și-a rupt piciorul”. Cîteva săptămîni mai tîrziu o națiune întreagă este lovită de stihiile naturii și din nou: ”rugați-vă pentru …”
Demonetizarea este doar la încă o știre distanță.
Nu spun că nu este important să ne rugăm ȘI pentru fratele Gicu, pentru înțelepciune, ca data viitoare să nu se mai avînte pe pante prea abrupte, dar, avînd acest puhoi de îndemnuri la rugăciune și pentru una și pentru cealaltă, putem să ne desensibilizăm și să bifăm ca ”acțiune” ceea ce a fost doar un gînd fugar. Am primit ”rugați-vă pentru … ”, eventual mi-am pus la profil o imagine sugestivă, steagul Turciei, spre exemplu, am dat share … și gata!??
Cel care emite apelul se simte ușurat că și-a bifat liniștit starea de empatie necesară. Cel care a primit apelul se simte evlavios că și-a îndeplinit și el sarcina duhovnicească de a face cunoscut și altora că trebuie să se roage, dar să fim onești: nu ne-am rugat sau am aruncat în sus un Doamne-ajută! Doamne, ai milă! Atît?? O apăsare de buton, un like, un emoticon de tipul ”sad” sau ”crying” nu înseamnă absolut nimic! Niște mortăciuni.
Cîți dintre cei care am primit și am dat mai departe astfel de chemări la rugăciune chiar ne-am plecat capetele în piept sau ne-am așezat liniștiți pe o bancă, nu neapărat în genunchi, ci doar în postura minimală de invocare a lui Dumnezeu și chiar să rostim cîteva cuvinte despre tragedia cu pricina? Mărturisesc întristat că am fost în această situație în care am promis unuia și altuia că mă rog pentru ei, dar n-am făcut-o decît superficial, sporadic și nu în măsura în care aceștia ar fi sperat să o fac. Mi-am dat seama că îmi iau astfel de angajamente prea ușor, fără a socoti ce preț are turnul unei rugăciuni.
Și acum? Ce facem? Să nu mai postăm îndemnuri la rugăciune?
Citește mai departe AICI pe Edictum Dei
