o dimineață în care
te uiți lung în oglindă
mimezi emoții de parcă
ai identifica molari
într-o groapă comună
gelul de ras îți gâdilă nările
te întrebi idiot
cine a fost primul om
care-a inventat bărbieritul
ce-a fost în capul lui
ce mecanism psihologic
a stat la bază
îți închipui un homo sapiens
care se oglindește în apă
și-și taie barba
cu un brici din obsidian
oare cum l-au privit ceilalți
ca pe un progresist
sau ca pe un paria
în cameră căldura te-nvăluie
ca sideful un bob de nisip
retrăiești un moment de tandrețe
la nesfârșit
un copil nou venit în clasă
se-ntoarce cu spatele
nu are curaj
o caramică strecurată în palmă
deschide brațele larg și spune
iubește
tu stai încurcat nu-nțelegi
vrea doar să-l strângi
la piept cu putere
așa cum făcea tatăl
înainte să plece în cer
se lipește de tine
îi simți oscioarele
ca niște căluți de mare
pe o plantă acvatică
acum sărută
așa cum făcea tatăl
înainte să fie numit înger șef
un sărut pe obraz
unul pe frunte
acum eu
nu se dă dus din brațele tale
cu mâinile răstignite în gol
și tot ce-ți trece prin cap
e teologia lui Augustin
altfel nu putea să cuprindă Cristosul
lumea întreagă
decât să moară
cu brațele larg
desfăcute
