Din fanteziile unei
visatoare...
Astazi, m-am intalnit cu o veche prietena. Nu uitasem
de ea, dar s-a ascuns in ultima vreme de mine caci se pare ca eram
prea fericita. Sincer nu mi-a lipsit, dar am primit-o cu bratele
deschise. Imi aminteste de vremurile nefericirii mele… egoista ca
intotdeauna. Nu o inteleg, dar a fost parte din mine, s-a deschis
in fata mea de parca legaturile dintre noi n-ar fi fost frante. Era
destul de tarziu pt noi. I-am citit sufletul cu adevarat intr-o
scrisoare de ,,aproape” ramas bun. Mai jos o sa va impartasesc
ultimele picaturi de cerneala, scurse din rezerva sufletului ei, pe
o hartie alba cam sifonata.
<<Draga mea prietena,
Inca simt pumnalul in inima cand il vad
intruchipat peste tot pe strada, pe barbatul vietii mele,
langa orice fata. Imi starneste ura, frustare, tristete si invidie.
Din asta sunt construita… Imi vine sa plang, sa urlu atat de tare
incat sa ma fac auzita pana la Ceruri ! Pt mine nu vreau decat un
somn nesfarsit, acum cat inca sunt nefericita. Eu vreau vesnicia,
iar vesnicia o gasesc doar in moarte. Ma agat chiar si de iad daca
mi-as gasi sfarsitul acolo, maine. Tot as fi mai implinita ! Stiu,
e trist sa adormi in fiecare seara cu gandul la ea, dar altceva
nu-mi ramane. In viata asta nu-s in stare decat de
moarte.
Lui Dumnezeu nu-i pot cere asta, doar diavolului. Ii
simt chemarea oricat de departe m-as afla. Da-mi putere sa renunt
la lumea asta, stiu ca tu vrei suflete ca ale mele: pline de
indoieli, scaldate in neputinta, neincredere, legate de
streangurile trecutului. Alunga-ma in intunecimile paradisului tau
dupa care tanjeste sufletul meu neprimitor. Doar acolo spera ca
si-ar putea gasi locul. Nicaieri si totusi undeva ! O sa pazesc
portile iadului, iar pt ei va insemna ceva. Ucide-ma in noaptea
asta si-ti jur tie supunere.
Nu ai sa imi aduci liniste, stiu, dar nu poate fi mai rau
decat viata pamanteasca care mi-e mormant. De fapt mint, e mai mult
decat mormant sau iad. In cimitire e asternuta o liniste ciudata
care imi calmeaza inima. Ia-mi viata si intoarce-ma in maruntaiale
pamantului, sa ma sufoc in adancurile lui. Fa-ma sa cresc cu hrana
din care ai muscat si tu, diavole. Fa-ma una cu praful si o sa-ti
fiu recunoscatoare inca noua vieti. Aici nu e loc pt mine, sunt
foarte inutila. Imi doresc ca maretia focului tau sa faca cenusa
din inima asta in care simt ca am adunat atatea, prin rautatea ta
ma poti elibera. Nu am cum sa te dezamagesc, sunt plamadita din
carnea ta. Ia-ma, fa-ma a ta, dar promite-mi odihna ta
tulburatoare. Si o sa radem impreuna in imparatia ta. Sclava de
ti-as deveni tot imensa ar fi multumirea, orice-i mai bun decat
acest taram al nefagaduintei. Loveste-ma de flacarile iadului tau
cele mai feroce, istoveste-ma in toate felurile posibile si lasa-ma
sa uit ! Rogu-te ! >>
Cu prietenie, A.
P.S: Daca iadul imi va fi imparatie iti doresc un sincer ,,
PE NICIODATA ! "
