Din fanteziile unei
visatoare...
Buna din nou, nefericire. Bine m-ai gasit, atat
pot sa-ti zic. Ai dormit suficient in mine, ca acum sa te scoli
semeata, sa-mi amintesti de ce nu o sa-ti intalnesc niciodata
dusmanca, fericirea. Nu mai incape de tine, urato. Zi de zi cresti
in mine, tot mai mult. Nici floarea-vietii nu si-ar regasi locul
aici. Nimic nu ma mai scoate la suprafata, spiritul mi-e frant, si
viata mi-e pe terminate inca din ziua in care ai rasarit in mine.
Tu ai rasarit, si eu am apus. Ce paradox. Hai inteapa-ma mortal,
stiu ca respiri sub pielea mea. O sa ne dam ultima rasuflare
impreuna, de mana, singure intr-o mare moarta. Toti ma-ntreaba de
viata, dar mie mi-e straina. Toti intreaba de zambetul lasat in
urma, dar tu haino, l-ai alungat !!! Dar nu mi-e frica. Ai scurs si
ultima farama de frica din mine . Pana si pe asta mi-ai luato,
poate aveam un strop de speranta cu mine daca nu o furai . As vrea
sa visez, dar nici asta nu mi-ai permis.
Oricat de mult incerc sa te ignor stiu ca noi nu avem
un viitor indepartat impreuna. Noi stim de ce, dar e secretul
nostru. E pana moartea ne va desparti… Astept ziua in care o sa ne
spunem adio, sa vad cum te mai descurci atunci. Ai sa te agati iar
de o inima plina de frumos, ca sa o intoxici. Sper sa dai de cineva
care o sa-si doreasca viata, sa te invinga. Eu cu tine nu ma lupt.
M-am obisnuit asa, Nu e o scrisoare pe care imi intind lacrimile,
doar mi-era dor, de un vechi prieten, scrisul…
Azi ti-am zis nefericire, dar stim ca esti doar o
umbra intunecata. Umbra sufletului meu.
