Suflete si trupuri mutilate de trecerea timpului... Cu asta
ne intampina viata, cu fiecare minut ce il pierdem gandindu-ne la
ce ne lipseste. Si totusi ne acomodam in aceasta stare. Si stam pe
loc, privind cu amaraciune cum trec altii pe langa. Noi ?
Neclintiti. Poverile care se tin agatate de sufletele noastre ne
tin in loc, durerea atarna prea tare. Nici daca ne-ar trage cineva
cu forta dupa ei nu ne-ar ajuta. Asa realizezi ca nu mai are rost
sa te zbati, poate ca oricum nu ai facut-o pana acum. Soarele nu se
mai aprinde dimineata si pentru ale noastre suflete.. Este o noapte
infnita.
Niste ochi iubitori ne privesc, dar ii ocolim . Incercam
sa-i lasam sa ne citeasca prin adancurile inimi, dar acele foi sunt
prea rupte de oamenii dinainte, mazgalite cu vorbe murdare si
batute in picioare de cei dragi noua . Sunt patate si cu sange. Cu
sangele tau care nu iti mai incapea in vene. Pur si simplu simteai
cum trece fiecare cuvant aruncat, fiecare dezamagire, fiecare
privire plina de ura prin tine, si ai explodat. Sangele tasnea din
tine in apa limpede ce isi schimba culoarea, un rosu precum un
asfintit de vara. Ce culoare plina de viata are moartea ! Simti cum
se scurge totul din tine, cum iti fuge pamantul de sub picioare,
iar ochii, fata draga, usor, usor se pierdeau in intunericul
iadului stingadu-ti stralucirea. Desenai un ultim zambet, dar iti
era mai bine decat in lumea asta in care nu reuseai sa ii dai un
sens.
Tu nu ai aceleasi arme ca si ei, sabia vietii e prea greu
de carat, iar cutite in spate tu nu imparti in stanga si-n dreapta.
Nu s-a terminat pentru tine lumea, de acum incepe. Doar viata asta
ti-e pe sfarsite. Ai comis-o, dar simti implinirea. E ultima
rasuflare si ii din ce in ce mai greoaie. Te pierzi... si in final
ramai... ramai doar un suflet chinuit si o amintire pierduta, ca
intotdeauna.
